
Adresa: 450145 – Zalău, str. Episcopiei, nr. 1, jud Salaj
Telefon: 0360 100.321 Fax: 0360 100.321
Email: episcopiasalajului@yahoo.com
Persoana de contact: Arhid. Ionică Torcoș
PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI Zalău, 2022
† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiţi credincioși, Cu...
Liturghie Arhierească în Parohia „Sf. Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou
Duminică, 18 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună...
Prezență Arhierească în Parohia Românași
Duminică, 11 decembrie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Românași, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul...
„Colindul Sfântului Nicolae” la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău
„Colindul Sfântului Nicolae” ocupă un loc important între activităţile dedicate Zilelor Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău. Aflat la a V-a ediţie, acest proiect județean se bucură de o caldă popularitate în rândul preșcolarilor de la grădinițele din Zalău şi...
Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” la Zalău
În seara zilei de 6 decembrie 2022, la biserica „Sfântul Apostol Toma” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Zalău, a avut loc un regal de colinde, susținut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului. Cu acest prilej, la concert, alături de Preasfințitul Părinte...
Hramul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău
Marți, 6 decembrie 2022, Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Petroniu, care a săvârșit...
ȘTIRI

Proiect catehetic „Hristos se naşte, slăviţi-L”, Ediția a X-a
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și a Preacucernicului Părinte Mateiu Călin, joi, 18 decembrie 2019, la biserica din Parohia Sîncraiu Almașului, s-a...

Proiect catehetic „Colind și dar din suflet de copil”, Ediția a XI-a
Duminică, 15 decembrie 2019, cu binecuvântarea Presfinţitului Părinte Petroniu şi sub îndrumarea precucernicului părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială, în parohia Creaca s-a finalizat a unsprezecea ediţie a proiectului „Colind şi dar din suflet de...

Proiectulul catehetic „NOI UMBLĂM A COLINDA”, la a IV-a ediție
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, sub coordonarea Preacucernicului Părinte Silviu Boha, inspector pentru catehizare parohială și a Preacucernicului Părinte Radu Barbor, coordonator pentru catehizare al Circumscripţiei catehetice Cehu...

Elevii sălăjeni premiaţi la Festivalul-Concurs de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”din Cluj-Napoca
Grupul ,,FLORI DE TRADIŢII”, de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Valcău de Jos, a participat în data de 7 decembrie 2019, la Festivalul-Concurs de colinde și tradiții de Crăciun „Episcop Nicolae Ivan”, ediția a IX-a, care a avut loc în sala Cinematografului Mărăști din...

Copii de la CSEI „Speranţa” Zalău, premiați la Festivalul Internaţional „Naşterea Domnului – Dar de Crăciun” Oradea
O zi de neuitat, 05.12.2019, petrecută la Festivalul Internaţional „Naşterea Domnului - Dar de Crăciun”, organizat de CSEI ,,Orizont" Oradea. Festivalul are o tradiţie de 11 ani, aflându-se în anul 2019 la a XII-a ediţie. Ca în fiecare an şi de această dată este...

Cercul pedagogic al profesorilor de religie din Episcopia Sălajului
Joi, 28 noiembrie 2019, s-a desfăşurat Cercul pedagogic pentru disciplina Religie cu tema ”Rolul școlii în păstrarea și provovarea tredițiilor satului românesc”. Activitățile au fost susținute de către doamna profesoară Ember Monica- Școala Gimnazială Nr.1 Valcău de...

Proiectul educaţional “Aproape de semenii noştri”
În perioada lunilor noiembrie 2019 – aprilie 2020, se derulează proiectul de parteneriat “Aproape de semenii noştri”. Proiectul are ca parteneri Episcopia Sălajului, Inspectoratul Școlar Județean, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Zalău, Centrul Şcolar pentru...

Campanie de donare de sânge – „Dar pentru salvarea unei vieți!”
În așteptarea Postului Nașterii Domnului, Episcopia Sălajului a inițiat în parteneriat cu Centrul de transfuzie sanguină din Zalău un proiect de conștientizare și implicare a credincioșilor în donarea de sânge, dat fiind faptul că, pe de o parte, la nivel național,...
|