Daruri pentru mămici oferite de Episcopia Sălajului la Spitalul Județean Zalău

Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a vizitat vineri, 13 martie 2026, Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Zalău, unde s-a întâlnit cu proaspetele mămici și cu nou-născuții lor.

Cu acest prilej, ierarhul a stat de vorbă cu mamele aflate în secție și cu personalul medical, adresând cuvinte de încurajare și apreciere pentru grija arătată mamelor și copiilor. Preasfinția Sa a oferit pachete unui număr de 18 mămici, pe care le-a binecuvântat și cărora le-a mulțumit pentru că s-au pus în slujba vieții. a întâlnire a fost prezentă și managerul spitalului, doamna Rodica Albert.

Acțiunea face parte dintr-un demers mai amplu desfășurat de Episcopia Sălajului, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al Sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), dar și al activităților organizate în luna martie, cunoscută drept „Luna pentru Viață”. Printr-un parteneriat încheiat cu Spitalul Județean de Urgență Zalău, Sectorul Social al Episcopiei Sălajului a pregătit 135 de pachete pentru mămicile care aduc pe lume copii în cursul lunii martie.

Pachetele conțin produse de bază necesare îngrijirii nou-născuților și mici daruri simbolice și sunt oferite în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie. Acestea sunt distribuite de către preotul capelan al spitalului, părintele Călin Crecan, ca semn concret de sprijin, prețuire și încurajare pentru mamele aflate la începutul acestui drum atât de important.

Ediția din acest an a Lunii pentru Viață se desfășoară sub tema „Solidaritate pentru amândoi”, evidențiind nevoia unui sprijin real pentru mamă și copil, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății. Prin această inițiativă, Episcopia Sălajului își exprimă grija și sprijinul față de mame și față de darul vieții.

În contextul Lunii pentru Viață, Preasfințitul Părinte Benedict a transmis și un mesaj dedicat acestei inițiative, care poate fi citit AICI

Mai multe fotografii AICI

Text: Episcopia Sălajului

Foto: Spitalul Județean de Urgență Zalău