În Duminica a 3-a din Postul Mare, închinată Sfintei Cruci, 15 martie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Moiad, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare din localitate.
Cu acest prilej, în biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci schimbă felul în care privim viața: a-L urma pe Hristos înseamnă să ieșim din logica în care totul se învârte în jurul nostru și să intrăm în logica Crucii, unde viața se câștigă prin dăruire și încredere în Dumnezeu.
Pornind de la Evanghelia zilei, ierarhul a arătat mai întâi că drumul credinței începe cu libertatea omului de a răspunde chemării lui Hristos: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze. Aici începe totul: cine voiește. Oricât ne-am dori noi ca lucrurile să se întâmple repede și toți să-L urmeze pe Domnul, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Este singurul lucru pe care nu îl va face în viața noastră: să ne oblige. Pentru că numai lucrurile făcute în libertate au valoare înaintea lui Dumnezeu. Cele făcute sub presiune, fie ele și impresionante pentru o vreme, nu au valoare veșnică. De aceea Evanghelia începe cu această chemare: cine voiește.”
De aici, ierarhul a arătat că lepădarea de sine nu se referă doar la renunțarea la rău, ci la o schimbare mult mai profundă a felului în care omul se raportează la sine și la ceilalți: „Când Domnul spune «să se lepede de sine», cuvântul acesta este foarte tainic. Mulți îl explică într-un sens moral: să renunți la lucrurile rele din viața ta. Și sigur că și aceasta este adevărat. Dar este vorba de ceva mai adânc. Este vorba de faptul că omul ajunge foarte ușor să se pună pe sine în centrul tuturor lucrurilor. Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru trebuie să se raporteze la noi, să ne ofere confort, să ne confirme, să ne așeze într-o stare bună. Iar când lucrurile nu mai merg așa, ne tulburăm. De aceea Domnul spune: eliberează-te de această ispită. Nu mai face din tine centrul tuturor lucrurilor, ci fă loc celuilalt.”
În continuare, Preasfinția Sa a arătat că această schimbare de perspectivă înseamnă și renunțarea la imaginea falsă despre Dumnezeu, aceea că El ar trebui să ne scutească de suferință: „Noi venim adesea la Dumnezeu cu o imagine foarte simplificată despre El: să ne dea, să ne protejeze, să ne facă viața mai ușoară. Dar Evanghelia nu ne spune asta. Hristos nu a venit să ne scape de toate suferințele lumii acesteia, ci a venit să sufere împreună cu noi. El nu este un Dumnezeu neatins de suferință, ci un Dumnezeu care intră în suferința omului și o poartă împreună cu el. De aceea lepădarea de sine înseamnă și să renunți la imaginea greșită despre Dumnezeu și să-I dai voie să Se descopere așa cum este.”
Explicând apoi cuvântul Evangheliei despre cruce, ierarhul a arătat că viața credinței presupune și acceptarea faptului că nu toate lucrurile pot fi înțelese sau explicate: „Ce înseamnă să-ți iei crucea? Există momente în viață cărora nu le putem da explicații și pe care nu le înțelegem. Noi suntem obișnuiți să întrebăm imediat: de ce? De ce mi se întâmplă asta? De ce acum? De ce mie? Omul contemporan este obsedat să aibă explicații pentru tot ceea ce se întâmplă. Dar adevărul este că nu vom avea niciodată explicații pentru toate lucrurile din viața noastră. Uneori credința înseamnă pur și simplu să mergi înainte. Să mergi înainte chiar dacă nu înțelegi totul.”
În acest context, Preasfinția Sa a explicat paradoxul Evangheliei: viața nu se câștigă prin control și siguranță, ci prin dăruire: „Cine va voi să-și salveze viața o va pierde, iar cine o va pierde pentru Mine și pentru Evanghelie o va câștiga. Pentru omul obsedat de control, acest cuvânt este greu de înțeles. Noi vrem să planificăm totul, să ne asigurăm viața, să ne protejăm de orice risc. Dar această dorință de control ajunge să pună o presiune atât de mare asupra noastră încât, până la urmă, uităm să trăim. Domnul spune că atunci când te dăruiești, când mergi în întâmpinarea celuilalt, când nu mai dispui doar de tine, atunci pare că te pierzi, dar tocmai atunci începi să te câștigi.”
În încheiere, ierarhul a arătat că această logică a Crucii devine criteriul adevăratei mărturisiri a lui Hristos: „Trebuie să fim onești: noi nu venim la biserică pentru ca să ne meargă bine sau pentru a avea întâietate în lumea aceasta. Venim la biserică pentru a-L urma pe Domnul. El nu ne-a promis succesul și nici lipsa suferinței, dar ne-a promis ceva mult mai important: că va fi cu noi. Și aceasta este promisiunea care schimbă totul.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul vocal „Doxa”, dirijat de profesorul Florin Lazăr, de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
La final, preotul paroh i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă comunității din Moiad și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Benedict și un engolpion pictat cu Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț.
În semn de recunoștință pentru grija arătată comunității și pentru implicarea în lucrările realizate la biserică și la capela mortuară, Preasfințitul Părinte Benedict a oferit părintelui paroh și binefăcătorilor diplome de apreciere. Primarul comunei Sărmășag, domnul Attila Janos Dombi, a primit, la rândul său, Gramata episcopală pentru ctitori.
După Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a binecuvântat noua troiță din curtea bisericii și capela mortuară din localitate, edificată cu sprijinul Primăriei Sărmășag.
Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și județene, a fiilor satului și a numeroșilor credincioși.
Scurt istoric
Localitatea Moiad, situată în partea de nord-vest a județului Sălaj, la ieșirea spre județul Satu Mare, este atestată documentar pentru prima dată între anii 1205–1235, sub denumirea de „Moiota”, numele actual fiind consemnat începând cu anul 1900.
Biserica satului, cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, a fost ridicată între anii 1935–1937. Lăcașul de cult a început să fie pictat în anul 1994, odată cu înființarea parohiei de sine stătătoare. Până în anul 1977, comunitatea din Moiad a fost filie a Parohiei Măeriște, iar între anii 1977 și 1994 filie a Parohiei Sărmășag. În prezent, parohia numără aproximativ 146 de credincioși.
Din anul 2021, parohia este păstorită de preotul Răzvan-Dumitru Gorgan. În această perioadă au fost realizate mai multe lucrări de întreținere și înfrumusețare a bisericii și a spațiului din jurul acesteia, iar lăcașul de cult a fost înzestrat cu cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
