Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i-a binecuvântat sâmbătă dimineața, 14 martie 2026, pe cei aproximativ 170 de elevi participanți la etapa județeană a Olimpiadei de Religie, desfășurată la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău. Competiția a reunit elevi din unitățile de învățământ ale județului Sălaj, atât din ciclul gimnazial, cât și din cel liceal.
Înainte de începerea probei scrise, elevii au luat parte la un moment de rugăciune în capela liceului. Cu acest prilej, Preasfinția sa a oficiat slujba de Te Deum și a rostit un cuvânt de învățătură adresat elevilor, profesorilor de religie și organizatorilor.
În mesajul său, ierarhul a arătat că studiul religiei și apropierea de Sfânta Scriptură îi ajută pe tineri să înțeleagă sensul lumii și al vieții, oferindu-le o perspectivă mai largă asupra realității și formându-le capacitatea de a descoperi frumusețea, adevărul și binele în lumea în care trăiesc.
Ierarhul a început prin a exprima bucuria Bisericii de a vedea tineri preocupați de cunoașterea credinței și de aprofundarea Sfintei Scripturi, subliniind că participarea la o astfel de competiție este, înainte de toate, o mărturie a dragostei față de Dumnezeu: „E o mare bucurie pentru noi să vă avem aici. Poate voi sunteți puțin emoționați, dar și noi suntem emoționați pentru voi. Este o mare bucurie pentru că o întâlnire de genul acesta arată că Îl iubiți pe Domnul. Or fi multe manuale în lumea aceasta, dar știți care este cel mai important manual? Biblia, Sfânta Scriptură. Voi veniți acum să dați mărturie despre acest manual pe care noi îl numim cartea cărților. De acolo învățăm cine este Domnul, cui ne închinăm și tot de acolo învățăm, în consecință, și cum să trăim în această lume.”
În continuare, Preasfinția Sa a arătat că Sfânta Scriptură oferă perspectiva care adună și luminează toate cunoștințele dobândite prin celelalte discipline studiate la școală, oferind o înțelegere mai profundă a lumii și a vieții: „Orice disciplină pe care voi o studiați este foarte importantă, pentru că vorbește despre lumea înconjurătoare. Dar Sfânta Scriptură le adună pe toate la un loc și le dă sens. Știți, este ca atunci când stai în mijlocul orașului și vezi doar atât cât îți permite privirea. Așa, pe orizontală, vezi doar o parte din oraș. Dar dacă urci într-un loc înalt, într-un turn, și privești de sus, vezi orașul în întregime. Asta înseamnă Biblia, asta înseamnă religia în raport cu celelalte discipline: o privire panoramică. Cei care iubesc cuvântul lui Dumnezeu devin ca niște vulturi care privesc lumea de deasupra și o văd în frumusețea ei.”
Presfinția sa a explicat că educația religioasă îi ajută pe tineri să își orienteze privirea asupra lumii, amintind cunoscutul exemplu al Sfântului Vasile cel Mare despre muscă și albină: „Sfântul Vasile cel Mare are un cuvânt către tineri în care vorbește despre muscă și despre albină. Dacă întrebi o muscă cum este lumea, musca va spune că lumea nu este prea curată, pentru că știm cu toții unde se așază musca: în locuri murdare, în locuri unde este mizerie, în locuri rău mirositoare. Dacă întrebi o albină cum este lumea, ea va spune că lumea este frumoasă, colorată și bine mirositoare, pentru că albina se așază pe flori. Este aceeași lume, dar depinde unde ne orientăm noi. Religia ne învață tocmai această orientare a inimii: să căutăm frumosul în această lume, să fim căutători ai frumosului.”
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe elevi să nu privească participarea la olimpiadă ca pe o competiție între ei, ci ca pe o ocazie de a oferi lui Dumnezeu ceea ce au mai bun: „Ne bucurăm că sunteți astăzi aici, la această competiție. Poate există emoții și poate există și o ușoară concurență. Despre concurență vreau să vă spun un lucru: este bine să nu vă comparați între voi și să nu vă supărați unii pe alții. Dacă Îl iubim pe Domnul, încercăm doar să dăm ceea ce avem mai bun din noi pentru El. Domnul spune că dacă vrem să fim prietenii Lui trebuie să-I cunoaștem cuvântul și să-l punem în practică. Și dacă suntem prieteni cu Domnul, suntem și prieteni unii cu alții.”
În final, ierarhul i-a încurajat pe elevi să înceapă orice lucrare prin rugăciune și să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru luminarea minții și pentru buna organizare a gândurilor: „După ce primiți subiectele, fie că este vorba de această olimpiadă sau de orice examen, luați 30 de secunde sau un minut și faceți o rugăciune. Spuneți: «Doamne, luminează-mi mintea, dă-mi cuvânt și ajută-mă să-mi organizez gândurile în așa fel încât să pot da răspunsurile cele mai bune». În felul acesta mintea se adună și veți putea da un randament maxim. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să aveți succes și să vă bucurați de această zi.”
La momentul de rugăciune au participat, alături de elevi și profesorii de religie prezenți, inspectorul școlar pentru disciplina religie, doamna Mioara Gudea, precum și directorul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, părintele Călin Ciurbe.
La finalul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Benedict le-a oferit elevilor și profesorilor câte o iconiță cu Sfântul Benedict, cunoscut în tradiția Bisericii ca ocrotitor al tinerilor studioși.
Elevii au fost apoi repartizați în săli, unde au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor. Acestea au cuprins materia studiată până în prezent și au urmărit evaluarea cunoștințelor dobândite.
Elevii care vor obține cele mai bune rezultate la etapa județeană vor reprezenta județul Sălaj la etapa națională a Olimpiadei de Religie, unde vor concura cu elevi din întreaga țară.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului

