Duminică, 1 noiembrie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit slujba Parastasului de obște la Cimitirul Municipal din Zalău, în cadrul căreia au fost pomeniți cei trecuți la cele veșnice.
La slujbă au participat preoți din parohiile municipiului Zalău, reprezentanți ai autorităților județene și locale, precum și numeroși credincioși care au venit să se roage la mormintele celor dragi, trecuți din această viață.
La finalul Parastasului, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat trei dimensiuni ale pomenirii celor adormiți: mărturisirea credinței în Înviere, recunoștința față de cei care ne-au precedat și responsabilitatea cu care suntem chemați să ne trăim propria viață.
Ierarhul a arătat că rugăciunea pentru cei adormiți este o expresie a credinței și, în același timp, o sursă de mângâiere, prin care păstrăm legătura cu cei dragi, chiar și după trecerea lor din această viață: „Noi, creștinii ortodocși, suntem mângâiați de Dumnezeu prin credința pe care o avem, că putem să ne rugăm pentru cei care au plecat înaintea noastră în eternitate. Nu toți au această credință, dar pentru noi este o mare mângâiere și sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră, când vă e dor de cineva care a plecat din această lume, cel mai la îndemână moment în care putem să ne simțim mângâiați este cel în care ne rugăm pentru ei. […] Rugăciunea aduce foarte multă mângâiere, pentru că rugăciunea înseamnă prezență. Granițele dintre noi și cei care au plecat devin mai mici, mai subțiri, iar distanța dintre noi și cei dragi ai noștri se reduce.”
În continuare, Preasfinția Sa a subliniat că pomenirea celor adormiți este o mărturisire a credinței în Înviere, amintind, în lumina Evangheliei despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, că iubirea cultivată în această viață ne pregătește pentru Împărăția lui Dumnezeu: „Noi stăm aici în virtutea credinței că noi, cei de jos, ca parte a trupului lui Hristos, care este Biserica, putem să ne arătăm în acest exercițiu al dragostei pentru cei care au plecat înaintea noastră și să le spunem deodată cu Hristos, Care S-a răstignit pe Cruce: «Tu nu vei muri niciodată», pentru că cel care iubește nu va putea niciodată accepta că, plecând cineva din această lume, dispare, ci dragostea pe care o simte în inima lui dă mărturie despre credința în Înviere. […] Noi, călcându-I pe urme și făcând parte din acest trup care este Biserica, trupul Său, dăm mărturie prin dragostea noastră de faptul că viața după moarte continuă și că acolo, într-un mod desăvârșit, dragostea va triumfa.”
Un alt aspect al cuvântului de învățătură a vizat recunoștința față de părinți, bunici și față de toți cei care au contribuit la formarea noastră, pomenirea lor în rugăciune fiind o expresie a iubirii și a prețuirii moștenirii spirituale primite: „Sunt convins că în timpul slujbei mulți dintre dumneavoastră ați făcut o retrospectivă generoasă a întregii vieți și v-ați adus aminte de bunici, de părinți, de străbunici, de oamenii din jurul dumneavoastră, de toți cei care au plecat din această lume și care au contribuit consistent la ceea ce noi suntem astăzi. E o mare mângâiere să-i aduni pe toți la un loc într-un mănunchi de rugăciune și să nu te simți singur prin rugăciunea pe care o faci și care îi cuprinde pe toți. […] Această recunoștință se vede prin rugăciunea noastră, cerând iertare de păcate pentru ei și pentru noi, ca cei care îi purtăm înlăuntrul nostru prin moștenirea nu doar genetică, ci și spirituală pe care o avem de la ei.”
Totodată, Episcopul Sălajului a vorbit despre caracterul pedagogic al pomenirii celor adormiți, care ne amintește de trecerea timpului și ne îndeamnă să ne trăim viața cu mai multă responsabilitate și atenție față de cei apropiați: „Dimensiunea pedagogică ne avertizează și ne atenționează să nu mai trăim viața la întâmplare, ci să-i dăm cuvenita seriozitate în abordarea pe care noi o avem și să ne aducem aminte că timpul este un dar de la Dumnezeu. Fiindu-ne dor de mulți dintre cei care au plecat, cred că poate unele lucruri le-am și schimba în viața noastră, dacă am putea, și în relație cu ei. Poate n-am fost suficient de prezenți în viața părinților noștri. Poate n-am fost suficient de atenți în viața celor de lângă noi atunci când ei au avut nevoie de noi. De aceea, în acest moment, ne și rugăm pentru ei, dar le și cerem iertare pentru neajunsurile pe care le-am săvârșit față de ei și, în același timp, Îi cerem iertare lui Dumnezeu și în ceea ce ne privește pe noi, nu doar în ceea ce îi privește pe ei.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că pomenirea celor adormiți este, dincolo de nostalgia despărțirii, un moment al comuniunii și al nădejdii în viața veșnică, întemeiată pe Învierea Mântuitorului: „Am încercat să ne adunăm împreună la rugăciune și să facem slujba Parastasului. Și v-am spus și anul trecut și vă repet: parastas înseamnă a sta împreună. Prima dată noi, cei de pe pământ, dar apoi noi, cei de pe pământ, cu cei din ceruri. Sunt convins că simțiți cu toții mângâiere deodată cu nostalgia pe care o purtăm pentru cei care au plecat din această lume. […] Este un moment de nostalgie, dar este, rețineți, și un moment de mare nădejde pe care Biserica noastră ni-l pune la îndemână. Noi nu comemorăm moartea. Noi celebrăm viața, pentru că Hristos a murit și a înviat și S-a făcut începătură celor adormiți, adică a celor plecați până acum, dar și a noastră, a celor care la vremea cuvenită vom pleca din această lume.”
Sâmbăta celor adormiți – Moșii de toamnă
În rânduiala Bisericii Ortodoxe, prima sâmbătă din luna noiembrie este închinată pomenirii de obște a celor adormiți, numită în popor „Sâmbăta Morților” sau „Moșii de toamnă”. Aceasta este una dintre cele trei mari zile rânduite de Biserică pentru rugăciunea de obște întru pomenirea celor trecuți din această viață, alături de Moșii de iarnă, așezați înaintea Postului Mare, și Moșii de vară, din ajunul Pogorârii Sfântului Duh.
Aceste zile au un caracter liturgic aparte, fiind strâns legate de Sfânta Liturghie și de slujba Parastasului, când Biserica se roagă pentru „toți cei adormiți întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice”. Rugăciunea pentru cei plecați este o lucrare a iubirii și o mărturisire a comuniunii care unește Biserica pământească cu cea cerească, arătând că viața celor adormiți continuă în lumina lui Dumnezeu, iar moartea nu rupe legătura dintre credincioși.
În spațiul transilvănean, ziua de 1 noiembrie este cunoscută și sub numele de Luminație – o tradiție locală care, în acest an, s-a suprapus cu Sâmbăta celor adormiți, exprimând aceeași credință în Înviere și aceeași cinstire plină de lumină a celor mutați la Domnul.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
