Miercuri, 11 martie 2026, începând cu ora 17:00, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în Biserica „Tuturor Sfinţilor” din localitatea Bădăcin, Protopopiatul Șimleu Silvaniei.
Ierarhul a slujit înconjurat de un sobor de clerici din care au făcut parte: consilierul de misiune și protocol – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, protopopul de Șimleu Silvaniei – preotul Dan Haiduc, parohul comunității, preotul Teodor Csordaș și alți clerici invitați. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de teologi.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că postul nu este doar o rânduială exterioară, ci un timp în care omul redescoperă valoarea efortului duhovnicesc și învață că bucuriile autentice se dobândesc prin osteneală și disciplină lăuntrică.
Pornind de la experiența concretă a vieții, ierarhul a subliniat că lucrurile care se primesc fără efort nu sunt cu adevărat prețuite, iar nevoința postului ajută omul să redescopere bucuria lucrurilor câștigate prin răbdare și disciplină: „Nimic nu vine pe de-a dreptul sau, dacă vine pe gratis, nu se prețuiește. Și cred că lucrul acesta se poate foarte ușor verifica în viața noastră. Când se întâmplă lucrurile bune în viața noastră, fără ca să depunem deloc efort, nu sunt mulțumitoare pentru noi, nu ne aduc bucurii mari. Și atunci, în Postul Mare încercăm și noi ceva în plus să mai adăugăm, în așa fel încât să ne ostenim, pentru ca bucuriile pe care le primim de la Domnul să fie mai consistente și mai deplin trăite și să le putem păstra, bucurându-ne un timp mai îndelungat de ele.”
În continuare, Preasfinția Sa a explicat că una dintre rugăciunile Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite arată limpede scopul acestei nevoințe: eliberarea omului din „amorțirea patimilor” și redescoperirea unei vieți conduse de cugetul dinlăuntru: „La una dintre rugăciunile pe care le-am citit la Sfânta Liturghie ni se și spune cum ar trebui să se întâmple lucrurile. Rugăciunea spune că îi cerem Domnului să ne elibereze din amorțirea patimilor, iar noi să fim conduși în viață de cugetul cel dinlăuntru. Ce înseamnă amorțirea patimilor? Când facem un păcat mare, el ne dă o stare de bine, altfel nu l-am face. Fie că este vorba despre mâncare prea multă, despre băutură, despre dependențe moderne – cum sunt pentru cei mai tineri telefonul sau internetul –, fie că este vorba despre mânie sau despre răutate, toate acestea creează o anestezie lăuntrică. Pentru o vreme omul se simte mai bine, dar această stare este doar temporară și superficială.”
De aici, ierarhul a arătat că postul îl ajută pe om să redescopere „cugetul dinlăuntru”, adică discernământul duhovnicesc care caută voia lui Dumnezeu și nu soluțiile superficiale: „Suntem chemați să fim conduși de cugetul cel din lăuntru, nu de cel din afară. Cugetul din afară caută rezolvări rapide și ușoare, dar cugetul dinlăuntru caută o rezolvare profundă și de durată. Problemele trebuie să fie luate în piept ca să fie rezolvate, nu ignorate sau ocolite, pentru că ele tot acolo ne găsesc. Dorința de a fi mai puternic decât celălalt trebuie conștientizată. Dumnezeu spune că cel care vrea să fie întâi trebuie să slujească, nu să domine sau să se impună asupra celuilalt.”
Preasfinția Sa a arătat apoi că postul nu privește doar hrana, ci și felul în care omul își folosește simțurile și cuvintele, chemând la o disciplină a vorbirii și la redescoperirea tăcerii: „Auzul trebuie ferit de cuvinte deșarte. Acestea nu înseamnă doar cuvinte vulgare, ci și cuvinte fără rost. În post și aceasta este o formă de postire: nu vorbim într-una și nu ne găsim de lucru doar pentru a umple tăcerea. Avem nevoie să ne liniștim lăuntric. Cuvântul este de la Dumnezeu, dar trebuie să fie curat și măsurat. Uneori tăcerea este mai importantă decât cuvântul, pentru că ea ne ajută să ne adunăm lăuntric. Limba trebuie ferită de cuvinte nepotrivite și curățită, astfel încât ceea ce spunem să fie potrivit voii lui Dumnezeu. Una dintre cele mai necesare forme de postire este tocmai postul limbii. Atunci când auzim un lucru rău, avem două posibilități: să îl dăm mai departe sau să îl oprim. Chiar dacă acel lucru este adevărat, trebuie să ne întrebăm la ce folosește să îl răspândim și să îi hrănim și pe alții cu lucruri care nu aduc nici zidire, nici pace.”
În același context, ierarhul a arătat că adevărata măsură a vieții duhovnicești este rugăciunea, care devine criteriul după care sunt cântărite gândurile, cuvintele și faptele omului: „Curățește buzele, ca buzele să fie numai pentru a-L lăuda pe Domnul. Cel care laudă pe Domnul știe și să vorbească cu cei din jur, pentru că are echilibru înăuntrul ființei sale. Se știe bucura de viață și face lucrurile într-un mod așezat. Mâinile și faptele noastre trebuie să se orienteze numai spre cele bine plăcute lui Dumnezeu. Este o regulă simplă a vieții: să punem rugăciunea înaintea gândurilor, cuvintelor și faptelor noastre. Dacă punem rugăciunea înainte, ea însăși ne arată dacă ceea ce gândim, spunem sau facem este bine sau nu.”
În final, Preasfinția Sa a vorbit despre post ca moment al unei alegeri decisive, arătând că viața omului se construiește în funcție de lucrurile în care alege să investească mai întâi: „Până la urmă, postul este despre alegere. Alegem să fim mai mult ai lui Dumnezeu sau alegem altceva. Trăim într-o lume în care se vorbește mult despre alegeri și despre investiții, dar uneori investim foarte prost în plan spiritual. Domnul spune că, dacă vom căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, le vom primi și pe celelalte. De multe ori însă alegem mai întâi celelalte lucruri și abia dacă mai rămâne timp pentru cele ale lui Dumnezeu. În realitate, cine a ales mai întâi lucrurile Împărăției le-a primit și pe celelalte cu prisosință, pentru că ceea ce investim în Dumnezeu nu are valoare doar pentru lumea aceasta, ci și pentru cea viitoare.”
Părintele paroh Teodor Csordaș a mulțumit Preasfințitului pentru binecuvântare, exprimând recunoștința comunității pentru prezența ierarhului în mijlocul credincioșilor.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
