Sâmbătă, 1 august 2026, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica de lemn a Mănăstirii Bic, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Slujba a fost oficiată în sobor de preoți și diaconi, alături de obștea monahală și de credincioșii veniți să înceapă această perioadă de post în rugăciune.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a arătat că începutul Postului Adormirii Maicii Domnului îi cheamă pe credincioși să își asume viața cu încredere în Dumnezeu, să păstreze credința moștenită de la înaintași și să trăiască această perioadă cu smerenie, rugăciune și dragoste față de cei din jur.
Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit mai întâi despre Sfânta Cruce ca semn al biruinței lui Hristos și ca stindard care îi însoțește pe creștini în drumul lor către Dumnezeu: „Început de post în care avem Crucea ca semn al biruinței lui Hristos și ca semn de însoțire a creștinilor. Și, dacă este așa, noi știm că pentru noi Crucea este și steag, și stindard. Când se merge în orice procesiune, avem Crucea în față. Când se face înmormântare, avem Crucea în față. Când ieșim la țarină, avem Crucea în față, tocmai pentru că este pentru noi un semn distinctiv, este un semn după care ne recunoaștem. Dacă o țară are un drapel, noi, creștinii, avem drapelul Crucii, cel pe care Constantin l-a așezat pe steagurile de luptă și a învins pe cei care îi stăteau împotrivă. De aceea și pentru noi semnul Crucii este legat de procesiune și de pelerinaj, pentru că, până la urmă, perioada pe care o deschidem este un pelerinaj simbolic către marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, care în tradiția noastră liturgică se numește Paștile de vară. Paștele Domnului Hristos se întâmplă primăvara, adică Învierea Sa, iar Paștile de vară se întâmplă în 15 august, când Maica Sa trece prin moarte și este luată de Fiul său. Este firesc ca acest pelerinaj să fie deschis de Cruce, iar la capătul său să avem sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, în care ne regăsim cu toții ca oameni care vom trece prin moarte și avem nădejdea că vom învia prin puterea Fiului său. Având grijă de Maica Sa, va avea grijă și de noi.”
În continuare, ierarhul a arătat că bisericile de lemn poartă în ele credința și jertfa comunităților care le-au ridicat, iar crucea fiecărui om înseamnă asumarea întregii vieți cu încredere în Dumnezeu: „Cred că nu întâmplător am săvârșit Sfânta Liturghie într-una dintre bisericile noastre de lemn, monument istoric din Sălaj. Știți că noi avem cele mai multe biserici de lemn monument istoric, mai multe chiar decât Maramureșul, iar aici este una dintre ele, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. În mod simbolic, începem acest pelerinaj aici. Dar, dacă este vorba despre lemnul bisericii și despre Cruce, aș zice că fiecare dintre aceste bisericuțe poartă în sine pecetea crucii poporului nostru. Și, când spun cruce, nu spun doar lucrurile negative și complicate, ci tot ceea ce înseamnă viața unui om, viața unei generații sau viața unui neam. Asta înseamnă să-ți iei crucea: nu doar să-ți porți suferințele, ci să-ți iei viața așa cum este ea și să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru toate așa cum le dă, pentru că nimic nu se află în afara voii lui Dumnezeu sau a îngăduinței lui Dumnezeu. Fiecare bisericuță înseamnă crucea unei comunități, crucea unui neam, crucea noastră, a creștinilor care încercăm să ne-o asumăm și să-I urmăm Domnului Hristos în toate cele pe care El ni le pune înainte.”
Preasfinția Sa a amintit apoi că aceste biserici păstrează rugăciunile generațiilor care s-au adunat în jurul lor și au ascultat cu evlavie cuvântul lui Dumnezeu: „Bisericuțele erau mici, dar comunitățile erau mai mari. Stăteau copiii și femeile înăuntru, cât încăpeau, iar bărbații stăteau afară, și pe vreme bună, dar și când era foarte frig. Stăteau pe la ferestruici ca să audă cuvântul preotului, pentru că altădată nu era microfon și trebuia să se audă cuvântul lui Dumnezeu rostit prin gura preotului. Stăteau pe la marginile bisericii, pe la geamuri, pe la colțuri și ascultau cuvântul lui Dumnezeu cu evlavie. Cred că fiecare grindă pe care o vedem poartă în sine rugăciunile multor credincioși dinaintea noastră și ale multor generații care au vorbit cu Dumnezeu prin lemnul pe care ei îl ciopleau ca să facă din el casa lui Dumnezeu. De aceea încercăm să cinstim bisericuțele noastre și să le păstrăm cât se poate de bine în forma lor inițială, pentru că au fost făcute cu foarte multă grijă, cu foarte multă jertfă și cu foarte mult drag de Dumnezeu.”
Ierarhul a arătat în continuare că, în satul de altădată, biserica se afla în centrul vieții comunității, iar oamenii primeau încercările cu pocăință și cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu: „Când se întemeia un sat, prima dată se zidea biserica, așa micuță cum era, și de la biserică încolo plecau casele, iar toate ulițele duceau spre biserică. Poate că lucrurile s-au mai schimbat, dar noi ne aducem aminte de această geografie simbolică ce ținea satele noastre adunate. Orice ar fi fost, era voia lui Dumnezeu, era îngăduința lui Dumnezeu. Iar dacă erau momente grele, oamenii spuneau: «Pentru păcatele noastre». Nu erau atâtea revolte împotriva lui Dumnezeu sau împotriva lucrurilor din afară, pentru că ei știau că nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu. Dacă erau unele lucruri rele, nu puneau vina pe Dumnezeu, ci puneau vina pe ei. Se întorceau, de la mic la mare, către Dumnezeu, cereau iertare pentru cele pe care le-au făcut, iar în felul acesta primeau și iertare de la Dumnezeu, și binecuvântare pentru viața lor pe care o aveau de parcurs.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că postul trebuie început cu smerenie și trăit prin rugăciune, participare la Sfânta Liturghie și bunătate față de cei din jur: „Aici, în bisericuța de lemn, nu ai ce face, trebuie să pleci capul. Și, dacă ești înalt, și dacă ești îmbrăcat bine, trebuie să pleci capul, pentru că altfel te lovești. Dacă pleci capul, este bine, fiindcă atunci când suntem pe locul al doilea suntem bineplăcuți lui Dumnezeu, nu când suntem pe locul întâi. Suntem bine atunci când îi dăm întâietate celuilalt. Aici ne obligă, într-un fel, arhitectura bisericii să fim smeriți, să plecăm capul, dacă în alte împrejurări nu reușim să facem lucrul acesta. Iar dacă plecăm capul, dacă îl punem pe celălalt pe locul întâi și dăm ascultarea cuvenită, atunci vrăjmașul nu poate intra acolo. El nu intră unde este smerenie, ci intră numai unde este mândrie. Iar dacă nu intră vrăjmașul, intră pacea lui Dumnezeu, care este semnul harului lui Dumnezeu prezent în viața noastră. Nădăjduim că acest început cu capul plecat, nu în sensul lipsei de demnitate, ci în sensul de a-L pune pe Hristos și pe cel de lângă noi pe locul întâi și de a ne înțelege căderile și vulnerabilitățile, ne va ajuta. Dacă acest început îl facem bine, ne va ajuta Maica Domnului ca acest răstimp de post să ne fie de folos și să fie de mare câștig duhovnicesc pentru viața noastră. Mai multă rugăciune, mai multă liniște, mai multă participare la Sfânta Liturghie, împărtășirea deasă cu Trupul și Sângele Domnului și voie bună față de ceilalți. Avem tulburările și necazurile noastre, dar când arătăm voie bună este semn că Dumnezeu este prezent în viața noastră. Zâmbetul și dragostea pe care încercăm să le arătăm sunt semnul după care putem fi recunoscuți ca fii ai lui Dumnezeu.”
La final, maica stareță Marina Lupou a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântarea adusă obștii monahale la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului și pentru bucuria de a săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bic, pentru al doilea an consecutiv, în această zi.
Scurt istoric
Biserica de lemn aflată astăzi în incinta Mănăstirii Bic, județul Sălaj, este un monument istoric deosebit, cu o vechime de aproape două secole și jumătate. A fost construită în anul 1778 în satul Stâna, Sălaj, având hramul „Adormirea Precistei”, și a fost pictată în 1795 de cunoscutul iconar itinerant Ioan Pop din Unguraș, ajutat de Precup Pop — o asociere unică în opera acestui zugrav transilvănean. În interior s-au păstrat parțial fragmente din pictura originală, în special în naos, deși aceasta este astăzi grav deteriorată.
Biserica are un plan dreptunghiular, cu altar, naos și pronaos, acoperiș din șindrilă, clopotniță joasă cu foișor și o fleșă ascuțită, precum și prispă laterală cu arcade din lemn. Ancadramentul ușii de intrare este decorat cu motive sculptate, dintre care se remarcă motivul frânghiei, specific artei lemnului din zona Transilvaniei.
În inventarul ei s-au identificat și două cărți de cult vechi — un Antologhion din 1766 și un Penticostarion din 1808 — mărturii ale vieții religioase ortodoxe din comunitatea de altădată. La 8 aprilie 1997, biserica a fost strămutată în Mănăstirea Bic, unde a fost așezată într-o grădină cu flori și a intrat sub grija obștii monahale. Astăzi, este înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
