Credincioșii Parohiei Solomon, binecuvântați de PS Benedict

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), 25 ianuarie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei Solomon din Protopopiatul Jibou.

Cu acest prilej, de la ora 10, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în sobor de clerici din care au făcut parte părinți consilieri de la Centrul eparhial, părinți protopopi și alți preoți invitați, mulți dintre ei fii ai localității Solomon.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Benedict a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură, arătând că întâlnirea Mântuitorului cu Zaheu rămâne un model grăitor al felului în care Hristos intră în viața omului și o schimbă din interior.

Vorbind despre atitudinea Domnului Hristos, ierarhul a arătat că întâlnirea cu Zaheu este una neprotocolară și asumat riscantă, pentru că Mântuitorul intră în casa unui om disprețuit public, fără a aștepta vreo invitație și fără a ține cont de reacțiile celor din jur: „Domnul nu așteaptă să fie chemat, nu așteaptă o invitație, ci Se autoinvită și spune limpede: «Astăzi trebuie să rămân în casa ta». Este o întâlnire neprotocolară și, în același timp, riscantă din punct de vedere al imaginii publice, pentru că Zaheu era un om condamnat de societatea vremii. Domnul își asumă acest risc, își asumă murmurele și cârtelile, pentru că vede mai departe de reacțiile imediate și știe că are de mântuit un om.”

Ierarhul a subliniat că Mântuitorul nu Se lasă condiționat de comentariile mulțimii și nu renunță la gestul Său, chiar dacă acesta provoacă nemulțumire: „Când ceilalți au început să murmure, Domnul nu dă înapoi. Nu caută să-și protejeze imaginea, nu încearcă să explice pe loc, ci merge înainte, pentru că vede roadele. El nu judecă lucrurile după reacțiile de moment, ci după ceea ce urmează să se întâmple: mântuirea unei case întregi.”

Referindu-se la persoana lui Zaheu, Preasfințitul Părinte Benedict a evidențiat curiozitatea și smerenia acestuia, arătând că dorința sinceră de a-L vedea pe Hristos deschide drumul unei întâlniri care schimbă viața: „Zaheu nu Îi cere nimic Domnului. Nu vine cu solicitări, nu vine cu pretenții, ci doar vrea să-L vadă. Se urcă într-un pom, asumându-și ridicolul și smerenia acestui gest. Este curios și este deschis, iar această curiozitate sinceră este prețuită de Domnul. Pentru că nu cere nimic, primește mai mult decât ar fi îndrăznit vreodată să spere.”

Ierarhul a arătat că adevărata schimbare începe atunci când omul stă sincer înaintea lui Dumnezeu, fără măști și fără justificări: „Zaheu stă înaintea Domnului așa cum este. Nu se mai ascunde, nu se mai cosmetizează, nu mai încearcă să pară altcineva. Când stai înaintea Celui care te iubește, nu-ți mai este teamă să-ți recunoști viața, pentru că dragostea lui Dumnezeu nu te scanează ca să te condamne, ci ca să te vindece. Iertarea vine mai întâi, iar pocăința se naște din această iubire.”

În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat importanța momentului prezent ca timp al mântuirii, arătând că Evanghelia nu vorbește despre un „mai târziu”, ci despre decizia concretă de a-L primi pe Hristos în viața noastră: „În Evanghelie există un singur timp: astăzi. «Astăzi trebuie să rămân în casa ta», spune Domnul, și tot astăzi se face mântuire casei acesteia. Mântuirea începe atunci când Îl lași pe Hristos să intre în viața ta, fără condiții și fără amânări, cu sinceritate și dorință de schimbare.”

La finalul Sfintei Liturghii, preotul paroh Ioan Albert a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară desfășurată în cadrul parohiei, Preasfințitul Părinte Benedict i-a oferit părintelui paroh o diplomă de apreciere și o bederniță. De asemenea, diplome de apreciere au fost acordate și ostenitorilor și binefăcătorilor bisericii.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului