Luni, 27 iulie 2026, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, situată în incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei, cu prilejul hramului sfântului lăcaș.
Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte consilierul eparhial, arhidiaconul Sergiu-Iustin Pop (fiu al parohiei), inspectorul școlar, pr. prof. Cosmin Porcar, preotul paroh Petru-Mircea Pop, precum și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că adevărata măsură a credinței se descoperă în grija față de cei mici, neînsemnați și lipsiți de ajutor, această atitudine fiind întrupată în chip deplin de Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon prin întreaga sa slujire.
În prima parte a cuvântului, ierarhul a vorbit despre schimbarea profundă petrecută în viața Sfântului Pantelimon, arătând că întâlnirea cu Evanghelia îl cheamă pe om să-și pună pregătirea și darurile în slujba celor care au nevoie de ajutor: „Sfântul Pantelimon a fost un om mare. A cunoscut științele vremii. A fost un medic în sensul deplin al cuvântului, având la îndemână tot ceea ce presupunea această profesie. Se numea Pantoleon. Avusese parte de o educație aleasă, de un prestigiu social și de o stare materială consistentă. A avut parte de toate aceste lucruri în termeni omenești. Însă, la un moment dat, a venit această schimbare radicală în viața sa. A primit mesajul Evangheliei și a primit o identitate nouă, reflectată printr-un nume nou. Noi îl știm acum drept Pantelimon. Dacă primul său nume însemna «puternic ca un leu», de acum numele său va însemna altceva: «mila lui Dumnezeu» sau «omul care poartă milă». Atenția sa nu mai merge doar înspre oamenii mari și însemnați, ci înspre cei mici. El a înțeles că aceasta este calea: ai grijă de toți, dar, în mod special, ai grijă de cei care au nevoie de ajutor, de prezența ta, de mângâierea ta, de grija ta și de la care nu poți să obții beneficii.”
În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Sfântul Pantelimon a devenit doctor fără de arginți, amintind că orice slujire trebuie împlinită cu cinste, fără câștiguri nedrepte și fără condiționarea ajutorului oferit celor aflați în suferință: „Atunci când vine vorba de cineva care se dăruiește total profesiei sale, având această conștiință a colaborării cu Dumnezeu, și caută să-și facă misiunea fără niciun fel de beneficiu suplimentar, mulțumindu-se cu ceea ce Dumnezeu rânduiește prin profesia pe care o are în mod oficial, atunci deja impresionează. Primul element care ni-l arată în această paradigmă a celui care poartă grijă de cei săraci, de cei neînsemnați și de cei care au nevoie de grija noastră se arată tocmai prin această perspectivă. El îi tămăduia fără să aibă pretenții financiare de pe urma tratamentului medical sau duhovnicesc pe care îl aplica într-o situație sau alta. Tocmai de aceea noi îl cinstim pe Sfântul Pantelimon ca tămăduitor și protector al bisericilor de spital: pentru că a fost un medic desăvârșit, pentru că a fost un colaborator cu Dumnezeu, dar și pentru că ne stă ca exemplu și ca formă de judecată despre modul în care noi ne apropiem de ceilalți care au nevoie de ajutorul nostru.”
Totodată, ierarhul a subliniat că Sfântul Pantelimon nu le oferea bolnavilor doar un tratament, ci se apropia de ei cu dragoste, exemplul său arătând că omul aflat în suferință are nevoie și de prezență, înțelegere și încurajare: „Când vine vorba de o boală pe care o avem, primim un medicament, un tratament sau o variantă de îndreptare a stării noastre de sănătate. Dar, pe lângă acest medicament, noi avem nevoie de atitudinea medicului, a asistentului sau a oricui ar fi, de o atitudine călduroasă față de noi. Boala se vindecă dacă vedem pe cineva în fața noastră că ne înțelege, că ne iubește. Avem nevoie de medici care să iubească. Avem nevoie de preoți care să se apropie de oameni. Avem nevoie de profesori care să vină aproape de copiii lor. Avem nevoie de oameni care să participe personal la ceea ce au de făcut. Nu este suficient doar să dai o rețetă și pacientul să meargă acasă sau la farmacie. Nu este suficient doar să facem o rugăciune în biserică și credinciosul să meargă acasă de unul singur. Nu este suficient doar să le dăm teme copiilor noștri și să nu stăm alături de ei, să-i însoțim în ceea ce au de făcut. Noi avem nevoie de prezență personală și de relație personală. Sfântul Pantelimon acest lucru îl făcea: mergea la casele bolnavilor, le acorda atenție și avea un dialog cu ei, astfel încât sănătatea trupească să meargă mână în mână cu sănătatea sufletească.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Sfântul Pantelimon îi primea pe toți cu aceeași grijă, chemându-i pe credincioși să le acorde celor neînsemnați aceeași atenție și același respect pe care le oferă oamenilor considerați importanți: „Sfântul Pantelimon avea grijă de cei mici. Avea grijă și de cei mari, dar nu-i lăsa de izbeliște nici pe cei mici. Când vine cineva important în fața noastră, avem o anumită atitudine, iar când vine cineva mai puțin important, avem o altă atitudine. După ce înțelegem că nu-i privim la fel pe fiecare dintre cei care vin la noi, măcar atât să facem: în felul în care îl primim pe cel mare, în aceeași măsură să-l privim și să-l primim și pe cel mic. Dacă pentru cel important stăm o jumătate de oră la discuție, să stăm și cu cel mai puțin important o jumătate de oră. Dacă celui important îi oferim o rețetă, îi facem o rugăciune sau ne adresăm într-un anumit fel, la fel să ne adresăm și celui mai puțin însemnat. Un medic, un profesor sau un preot este mare nu pentru că are doar oameni mari lângă el, ci pentru că înțelege că, la Domnul, lucrurile se măsoară altfel și că mai ales cei mici au un înger care se arată ca avocat înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Domnul a zis: «Eu sunt fratele celor mici». Dacă le acordăm atenție celor mici, primim și noi atenție din partea Domnului.”
Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, dirijat de doamna preoteasă Maria Pop.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Petru-Mircea Pop i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru prezența și slujirea în mijlocul credincioșilor, precum și pentru binecuvântarea adusă comunității parohiale.
Pentru implicarea și sprijinul oferite Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Șimleu Silvaniei, domnul Aurel Corciu, prim-epitrop onorific al parohiei, a primit din partea ierarhului o diplomă de apreciere.
Scurt istoric
Începând cu anul 1991, în incinta Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu Silvaniei a început să funcționeze o capelă de rugăciune.
În luna noiembrie 2006, pr. Petru-Mircea Pop a fost numit preot pe seama capelei Spitalului Orășenesc. Astfel, în anul 2008, acesta a început demersurile pentru construirea unei biserici de lemn în curtea spitalului.
Piatra de temelie a lăcașului de cult, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”, a fost pusă în data de 2 martie 2008, iar un am mai târziu, în data de 20 septembrie 2009, biserica a fost târnosită.
Biserica are o înălțime de aproximativ 25 m și a fost construită în stil maramureșan, din lemn de brad, iar tălpile și pridvorul bisericii – din lemn de stejar, fiind acoperită cu șindrilă. Lucrările au fost realizate de o echipă de 10 meșteri populari din Desești, județul Maramureș.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
