PS Benedict a săvârșit Sfânta Liturghie la hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din Marca

Luni, 8 septembrie 2025, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca, cu prilejul hramului așezământului monahal.

Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat și în acest an la așezământul monahal.

După citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația praznicului ca început al mântuirii, dar și ca reper pentru viața de familie, școală și Biserică.

Mai întâi, Preasfinția Sa a arătat că Nașterea Maicii Domnului coincide cu începutul anului bisericesc și are o puternică dimensiune de înnoire: „Nașterea în sine înseamnă un început. Și nu întâmplător anul bisericesc, care începe la 1 septembrie, se deschide prin această sărbătoare a Nașterii Maicii Domnului. Ea indică în termeni generici nașterea omului nou.”

Episcopul Sălajului a subliniat că Preasfânta Fecioară este prima care s-a arătat „om nou” și model de viață pentru creștini: „Maica Domnului este primul om nou și model pentru noi toți cei care vrem să ne naștem din nou de sus, așa cum Domnul ne învață prin lucrarea Bisericii. Rămânem în această lume, dar în același timp avem o dublă cetățenie: și pentru viața pământească, dar și pentru cea pe care Domnul ne-a promis-o în împărăția Sa.”

Plecând de la această idee a începutului, ierarhul a făcut o paralelă cu începerea anului școlar, adresând gânduri părinților, dascălilor și copiilor.

Despre părinți, Preasfinția Sa a evidențiat că pruncii trebuie primiți ca dar al lui Dumnezeu și oferiți Lui înapoi printr-o educație trăită în credință: „Suntem chemați să vedem în copiii noștri un dar de la Dumnezeu și nu rezultatul proiectelor noastre personale. Dacă sunt darul lui Dumnezeu, atunci cel mai mare câștig este să-i dăruim înapoi lui Dumnezeu și să-L avem colaborator în educația lor. Un părinte este cu adevărat părinte atunci când se inspiră din felul de a fi al Părintelui ceresc.”

Referindu-se la dascăli, arhipăstorul a accentuat importanța educației religioase și a răbdării pedagogice: „Educația serioasă începe în familie, continuă în școală și se împlinește în Biserică. Educația religioasă este cea care leagă toate celelalte informații și le dă stabilitate, asemenea mortarului care ține cărămizile unei clădiri. Creșterea frumoasă se face numai în timp, nu peste noapte. Un dascăl bun nu este cel care are o clasă de elită, ci cel care știe să scoată calitate din fiecare copil în parte.”

Cât privește copiii, ierarhul a pornit de la Evanghelia zilei și le-a reamintit ierarhia valorilor în viață: „Domnul i-a spus Martei: un singur lucru trebuie. Și această regulă se aplică tuturor copiilor noștri: să aibă o scară de valori. Nu toate lucrurile sunt la fel de importante. Dacă punem pe primul loc credința în Dumnezeu, atunci toate celelalte se adaugă firesc. Dacă punem celelalte mai întâi și credința la urmă, totul se risipește.”

În încheiere, Preasfinția Sa a făcut o sinteză a celor trei învățături: „Pentru părinți: copiii sunt darul lui Dumnezeu și trebuie întorși Lui. Pentru dascăli: educația cere răbdare și ritm, iar religia este liantul care dă calitate formării. Pentru copii: să caute mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga. În acest fel, vom avea un început bun și promițător, cu Hristos în centru, Cel ce este Părinte, Dascăl și Învățător al tuturor.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Marinel Ioan Terec, acesta urmând să fie hirotonit preot pe seama parohiei Ban, protopopiatul Șimleul Silvaniei.

La momentul chinonicului, elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Marca au interpretat pricesne.

La final, Preacuvioasa Maică Minodora Roșan, stareța Schitului Marca, a mulțumit Preasfinției Sale pentru binecuvântarea adusă obștii monahale, precum și tuturor celor care sprijină așezământul.

Scurt istoric

Schitul Marca este unul dintre cele mai tinere așezăminte monahale din Episcopia Sălajului, piatra de temelie a acestuia fiind sfințită în anul 2002, de către Preasfințitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Iniţiativa ridicării unei mănăstiri, la limita dintre judeţele Sălaj şi Bihor, îi aparţine Preacucernicului Părinte Ioan Marian, fost preot paroh al Parohiei Marca, care, sprijinit îndeaproape de credincioşii săi şi mai cu seamă de domnul Pavel Hălmăjan, a reuşit, într-un timp relativ scurt, să ridice o casă mănăstirească în stil brâncovenesc, care adăposteşte, în prezent, un paraclis şi chilii pentru vieţuitoarele acestui schit.

Începând cu anul 2007 a fost ridicată sfânta biserică cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din cadrul complexului monahal al Schitului Marca. Astfel, sub coordonarea Preacuvioasei Maici egumene Minodora Roșan și prin osârdia viețuitoarelor schitului, între anii 2014-2020 au fost realizate următoarele lucrări: în interior pereții au fost tencuiți și vopsiți cu vopsea decorativă, s-au montat geamuri, uși de acces, candelabre și aplice pentru iluminat, s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost acoperită cu parchet melaminat, s-a făcut instalația electrică, au fost instalate sistemele de încălzire pe panouri radiante și cel de sonorizare și s-au confecționat iconostasul din lemn de tei, stranele și băncile din lemn de stejar, precum și mobilierul bisericesc. În exterior lăcașul de cult a fost tencuit cu tencuială minerală, s-a făcut acoperișul din tablă Lindab, s-au montat jgheaburi și burlane, scările de acces spre biserică s-au placat cu gresie și a fost edificată o troiță. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Ca o încununare a acestor lucrări, în anul 2020, lăcașul de cult a fost sfințit.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului