Sâmbătă, 30 mai 2026, Mănăstirea Bobota a fost loc de rugăciune, comuniune și recunoștință pentru preoții pensionari din Episcopia Sălajului și familiile acestora. Întâlnirea a fost așezată în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și a reunit preoți care, de-a lungul anilor, au slujit comunitățile eparhiei, alături de doamnele preotese și de membrii familiilor lor.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Mănăstirii Bobota. Din soborul slujitor au făcut parte părintele profesor Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, părintele exarh Mina Poletosu, starețul Mănăstirii Bobota, precum și preoți pensionari din cuprinsul eparhiei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul preoteselor „Cornelia Costea” din Episcopia Sălajului, dirijat de diaconița Andreea Char. În cadrul Sfintei Liturghii, au fost rostite ectenii pentru preoții și preotesele din Episcopia Sălajului trecuți la Domnul.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele profesor Constantin Coman a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre sensul duhovnicesc al vârstei senectuții și despre locul preoților pensionari în viața Bisericii, arătând că această etapă nu înseamnă ieșirea din slujire, ci o chemare la înțelepciune, smerenie, rugăciune și predanie vie către generațiile tinere.
La finalul Sfintei Liturghii, părintele profesor Constantin Coman a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre sensul duhovnicesc al vârstei senectuții și despre locul preoților pensionari în viața Bisericii. Părintele profesor a arătat că această etapă nu înseamnă ieșirea din lucrarea Bisericii, ci o chemare la așezare lăuntrică, smerenie, pocăință, rugăciune și predanie vie către generațiile mai tinere.
Referindu-se la rostul duhovnicesc al acestei vârste, părintele profesor a subliniat că anii senectuții sunt un timp rânduit de Dumnezeu pentru reflecție, smerenie și pocăință: „Îmi dau seama că rânduiala lui Dumnezeu este ca, la anii aceștia, să ni se acorde mai mult timp reflecției. Mai mult decât atât, să ne exersăm virtutea cea mare a smereniei, în care se rezumă toată înțelepciunea dumnezeiască, bisericească, creștinească și omenească. Smerenia. Vremea aceasta, anii senectuții, sunt anii pocăinței prin excelență. Toți ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea vreme de pocăință, pentru că este calea pe care ne-a dăruit-o ca să recuperăm lipsurile, neajunsurile, păcatele, slăbiciunile și greșelile pe care le-am săvârșit în această viață. Este cel mai mare dar dumnezeiesc să ai în față o zi sau două, o săptămână, o lună, un an, ca să recuperezi tot ceea ce ai greșit.”
În continuare, părintele Constantin Coman a arătat că preoții vârstnici nu ies din lucrarea Bisericii, ci sunt chemați să-și activeze rolul propriu acestei etape, prin micșorare de sine, înțelepciune și responsabilitate față de generațiile tinere: „Ne aflăm în biserica închinată Sfântului Ioan Botezătorul, care ne predă marea lecție în fața Mântuitorului Hristos, lecția micșorării: «Eu trebuie să mă micșorez și El trebuie să crească». Este un mecanism duhovnicesc extraordinar de important, care trebuie să funcționeze în mod special în situația noastră, a preoților. Vârstnici fiind, trebuie să ne micșorăm ca să-i lăsăm pe cei tineri să crească. Nu ieșim din economia dumnezeiască, din lucrarea Bisericii, ci trebuie să ne activăm rolul specific al acestei vârste. În cultura poporului lui Dumnezeu, bătrânii constituiau un corp cu foarte multă autoritate și responsabilitate în societate. Bătrânii poporului, sfatul bătrânilor, trimit evident la înțelepciunea pe care aceștia o dobândeau confruntându-se cu viața, la înțelepciunea construită înlăuntrul nostru din bătălia cu ispitele, cu problemele și cu provocările vieții.”
Totodată, invitatul a vorbit despre predanie ca legătură vie între generații, arătând că ceea ce se transmite în Biserică nu este doar o rânduială exterioară, ci duh, putere și experiență primite de la cei dinainte: „Noi, Biserica Ortodoxă, suntem prin excelență Biserica Predaniei. Predania este de la generație la generație, de la duhovnic la ucenic, de la părinte la fiu, de la generațiile vârstnice la generațiile mai tinere. Toți am fost legați de un preot bătrân. Predania nu este numai o gestionare exterioară a lucrurilor, ci este în duh. Primim duh, dar și putere de la cei dinaintea noastră și noi, la rândul nostru, predăm mai departe atât cât am agonisit. Cu atâta înțelepciune sunt rânduite lucrurile de Dumnezeu. La vârsta aceasta, strădania mea este să recuperez cât mai pot din ceea ce ar fi trebuit să fac și n-am reușit.”
În încheierea cuvântului său, părintele profesor a subliniat lucrarea rugăciunii ca formă de slujire a preoților pensionari, arătând că aceștia pot rămâne sprijin pentru Biserică prin pomenirea celorlalți înaintea lui Dumnezeu: „Ce frumos ar fi să știe lumea că preoții pensionari nu au ieșit din câmpul slujirii lor, ci au rămas acolo și, mai mult decât atât, se îndeletnicesc acum cu rugăciunea pentru toată lumea, pentru neamul acesta, pentru problemele care mai sunt. Rugăciunile noastre ar contribui. Noi credem foarte mult în rugăciune. Rugăciunea este marele dar unii pentru ceilalți. Să depășim convențiile, să o facem liber, să o facem de drag, să o facem cu răgaz, să o facem cu răbdare. Fiecare vârstă are darurile lui Dumnezeu, de la copilărie până la senectute.”
În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict i-a mulțumit părintelui profesor Constantin Coman pentru prezență și pentru cuvântul adresat, exprimându-și totodată bucuria pentru comuniunea trăită alături de preoții pensionari și familiile acestora la Mănăstirea Bobota. Ierarhul a arătat că întâlnirea a fost un prilej de recunoștință față de preoții pensionari și doamnele preotese, care rămân pentru eparhie o prezență părintească, o mărturie de statornicie și un sprijin prin rugăciune.
Preasfinția Sa a subliniat că preoții vârstnici aduc în viața Bisericii o tihnă care se naște din cumințenie, răbdare și bunătate, iar această prezență ajută la păstrarea legăturii firești dintre generații: „Preoții noștri venerabili sunt părinți cuminți. Atunci când slujim și există această cumințenie, se naște o stare de tihnă la slujbă. Dacă sunt frământări la nivel lăuntric, acestea se simt și în slujirea liturgică, și în atitudinea pe care o resimțim în jurul nostru. Din darul lui Dumnezeu însă, lucrurile sunt așezate și se așază, iar noi încercăm să păstrăm această legătură între generații, privind senectutea în forma ei frumoasă: ca înțelepciune, răbdare, bunătate și generozitate.”
Ierarhul a arătat, de asemenea, că slujitorii mai tineri au nevoie de sfatul și experiența celor vârstnici, pentru ca entuziasmul să fie așezat în continuitatea predaniei Bisericii: „Vârsta tânără îți oferă entuziasmul și, slavă Domnului, că entuziasmul există, dar nu îți oferă neapărat și siguranța cu care să faci lucrurile. Atunci ce faci? Te duci pe cărări bătrâne. Asta înseamnă sfătuire. Asta înseamnă predania părinților din vechime, la care facem apel. Iar când nu mai știm ce să facem, Îi spunem lui Dumnezeu: Doamne, de acum vremea este ca Tu să faci, că noi nu mai știm cum să se întâmple lucrurile.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre importanța rugăciunii preoților vârstnici, arătând că aceasta rămâne un sprijin real pentru slujirea episcopală și pentru întreaga viață a eparhiei: „Mai ales preoților în vârstă le șoptesc la ureche: să mă pomeniți și pe mine. Doar atât: ca Dumnezeu să lumineze, să știm ce este de făcut, când este de făcut și cum este de făcut, pentru că altminteri lucrurile pot să nu iasă bine. Greșelnici suntem, iar vârsta înseamnă, printre altele, și adaos de păcate, dar învățăm și pocăința, ca aceasta să fie un exercițiu permanent, însoțit de tihna specifică vârstei. Pocăința nu doar că repară anumite lucruri, dar îl și resuscitează pe om, iar această resuscitare ne ajută să așezăm echilibrul împreună cu entuziasmul și entuziasmul împreună cu buna rânduială.”
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Benedict a oferit familiilor de preoți care au împlinit 50 de ani de căsătorie câte o plachetă aniversară, ca semn de prețuire pentru mărturia lor de statornicie și fidelitate. De asemenea, familiile aniversate au primit daruri din partea Mănăstirii Bobota.
La final, toate familiile de preoți prezente au primit volumul Familia contemporană: provocări, principii, valori, coordonat de Preasfințitul Părinte Benedict și apărut la Editura Renașterea. Lucrarea reunește texte dedicate familiei creștine contemporane, abordând provocările, reperele duhovnicești și valorile care pot susține viața de familie în contextul lumii de astăzi.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului

