În seara Sfintei și Marii Vineri, 10 aprilie 2025, Denia Prohodului Domnului a fost oficiată la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău de către Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului. Ierarhul a slujit înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși.
Prohodul a fost cântat alternativ de corul catedralei, de slujitori și de strană, alături de numeroși credincioși prezenți la slujbă.
La finalul deniei, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că slujba Prohodului are o dublă semnificație: una văzută, legată de înmormântarea Domnului, și una tainică, ce descoperă lucrarea mântuitoare săvârșită de Hristos pentru întreaga omenire.
Mai întâi, ierarhul a explicat sensul văzut al acestei slujbe, arătând că Biserica recuperează liturgic, an de an, momentul punerii în mormânt a Domnului, petrecut în grabă în seara răstignirii: „Am săvârșit în această seară ultima denie a Postului Mare, denia Sâmbetei celei Mari, o slujbă cu caracter de priveghere, care pregătește ziua de mâine. Această slujbă are un dublu caracter, unul văzut și altul tainic. Cel văzut este înmormântarea Domnului. Știm că, atunci când trupul Domnului a fost coborât de pe cruce, totul s-a petrecut în grabă. Iosif și Nicodim au făcut ceea ce au putut, L-au uns cu miresme și L-au așezat într-un mormânt aflat aproape de Golgota. Iar noi, an de an, încercăm să recuperăm liturgic acel moment prin această denie a Prohodului, alcătuită din atâtea strofe care pun înaintea noastră taina înmormântării Sale.”
A arătat apoi că această rânduială nu evocă doar un moment istoric, ci adună în jurul mormântului întregul univers al pătimirii și al așteptării, de la Maica Domnului și ucenici până la drepții Vechiului Testament: „Tematica Prohodului este foarte bogată. El vorbește despre Hristos, care Se lasă înfășurat în pânză de in, uns cu miresme și așezat în mormânt. Vorbește despre Maica Domnului, care plânge, dar nu doar ca o mamă îndurerată pentru fiul ei, ci pentru întreaga umanitate care Îl răstignește mereu pe Hristos. Vorbește despre ucenici, despre femeile mironosițe care voiau să împlinească până la capăt rânduiala înmormântării, și chiar despre drepții Vechiului Testament, care așteptau răscumpărarea și se bucură acum, în chip nevăzut, de ceea ce Hristos săvârșește pentru lume.”
În continuare, Preasfinția Sa a trecut spre înțelesul tainic al acestei slujbe, subliniind că, în vreme ce trupul Domnului se odihnește în mormânt, sufletul Său Se coboară în iad pentru a-i ridica pe cei ținuți acolo din vechime: „Există și o a doua semnificație, una nevăzută, tainică. O spunem de fiecare dată la Sfânta Liturghie: «În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cela ce ești necuprins». Ceea ce se vede este trupul Domnului așezat în mormânt. Ceea ce nu se vede este sufletul Său care Se pogoară în iad. Aceasta este reprezentarea corectă a Învierii în tradiția noastră ortodoxă: Hristos coboară în iad, frânge lanțurile lui și îi ridică pe Adam și Eva, împreună cu toți drepții Vechiului Testament, deschizându-le intrarea în Împărăția lui Dumnezeu.”
Legând această taină de ritmul zilelor sfinte, ierarhul a arătat că Vinerea Mare și Sâmbăta Mare se cer trăite în tăcere, adâncire și așteptare, ca timp al renașterii omului și al odihnei lui Hristos în mormânt: „Vinerea este ziua a șasea, ziua în care omul se renaște la o nouă viață prin jertfa lui Hristos, așa cum omul fusese creat în ziua a șasea a creației. De aceea, Vinerea Mare se trăiește cu post aspru, cu tăcere, cu lectură din Scriptură și cu inima aproape de pătimirile Domnului. Apoi vine Sâmbăta cea Mare, ziua a șaptea, în care Hristos Se odihnește în mormânt. Este odihna cea dătătoare de viață, în așteptarea zilei a opta, a Duminicii Învierii, când lumina va străluci din nou în întuneric și vestea cea bună va fi auzită la mormânt.”
Referindu-se la procesiunea cu Sfântul Epitaf, Preasfinția Sa a explicat că aceasta exprimă simbolic drumul de la Golgota la mormânt și participarea întregii comunități la această taină a îngropării Domnului: „În mod simbolic, vom purta acum Sfântul Epitaf, adică mormântul Domnului, pe umeri, în jurul bisericii, făcând acest drum de la Golgota spre locul mormântului. Vom înconjura biserica în bună rânduială, în procesiune, iar apoi vom încheia slujba în fața bisericii, în așteptarea Învierii. Toate acestea nu sunt simple gesturi exterioare, ci sunt expresia unei participări reale la taina acestor zile, în care stăm și noi împreună cu Hristos în tăcerea mormântului, așteptând lumina biruinței Sale.”
În încheiere, Episcopul Sălajului a arătat că tristețea acestei seri nu este una fără speranță, ci una luminată de nădejdea Învierii, chemându-i pe credincioși să petreacă ziua următoare în pace și adunare lăuntrică: „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această seară, pentru această tristețe strălucitoare, plină de nădejde, pe care am trăit-o stând în jurul Sfântului Mormânt. Sfântul Mormânt din Ierusalim este aici, în mijlocul catedralei noastre. Să rânduiască Dumnezeu ca ziua de mâine să fie petrecută cu multă pace sufletească, cu tăcere și cu așteptare, iar apoi să venim cu toții, în număr mare, la slujba Învierii, ca să ne bucurăm de pacea și de darul cel mare al vieții pe care Hristos ni-l face.”
A urmat procesiunea în jurul catedralei cu Sfântul Epitaf, ce simbolizează ducerea la mormânt a Mântuitorului. Pe traseu au fost făcute patru opriri, la care s-au rostit ectenii.
După procesiune, credincioșii au trecut pe sub Sfântul Epitaf, iar ierarhul i-a miruit și le-a dăruit iconițe.
Slujba, desfășurată în prezența unui număr mare de credincioși din municipiul Zalău, care au participat la cântările Prohodului și la procesiunea cu Sfântul Epitaf, s-a încheiat cu așezarea Epitafului pe Sfânta Masă și cu intonarea troparului «Iosif cel cu bun chip».
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
