Ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului a adunat și în acest an numeroși pelerini la Mănăstirea Strâmba, unul dintre vechile așezăminte monahale ale Episcopiei Sălajului. Sărbătoarea hramului este legată în mod deosebit de icoana făcătoare de minuni „Dulcea Sărutare”, pictată în anul 1673 de preotul Luca din Iclod, același iconar care a zugrăvit și icoana Maicii Domnului de la Nicula.
Sâmbătă, 15 august 2026, de la ora 9:30, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe altarul de vară al mănăstirii, în sobor de preoți și diaconi, în prezența obștii monahale și a pelerinilor veniți la hramul bisericii mari.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre felul în care omul poate ajunge să privească trecerea din această lume cu pace, asemenea Maicii Domnului, arătând că o astfel de așezare se naște dintr-o viață dăruită lui Dumnezeu, trăită cu responsabilitate, cu sens și cu nădejdea vieții veșnice.
Pornind de la icoana praznicului, ierarhul a așezat în centrul reflecției pacea Maicii Domnului în fața morții și întrebarea pe care această imagine o adresează fiecărui credincios: „O vedem în icoană pe Maica Domnului întinsă pe năsălie, pe patul de înmormântare, emanând pace și liniște. Tocmai de aceea se numește adormire și nu moarte. […] Când o vedem pe Maica Domnului într-o astfel de circumstanță și într-o astfel de atitudine, cred că ne provoacă să gândim mai cu adevărat, mai serios la acest moment obligatoriu din viața noastră și la faptul că e nevoie să-l privim cu seriozitate. Și întrebarea pe care aș ridica-o, și într-un fel aș vrea să fie o întrebare personală: ce a făcut-o pe Maica Domnului să stea cu pace în fața morții, ca să învățăm și noi? Pentru că e limpede, moartea va veni. Nu știm când, mai devreme sau mai târziu.”
Răspunsul la această întrebare, a arătat Preasfinția Sa, se găsește în dăruirea întregii vieți lui Dumnezeu, după modelul Maicii Domnului: „«Pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm». Pe noi înșine, adică noi cu ceea ce suntem, și toată viața noastră. N-a zis jumătate, n-a zis un sfert, toată viața noastră. […] Răspunsul la întrebarea pe care am pus-o, cum cineva ar putea să plece împăcat din această lume, îl primim de aici: cel care se dedică totalmente lui Dumnezeu, cu întreaga sa ființă, și, de aici, în consecință, se dedică și aproapelui, primește sens vieții, dă sens fiecărui moment în parte și vieții în întregime. […] Maica Domnului a înțeles întru totul această lege a Împărăției lui Dumnezeu, că cel care se dăruiește pe sine totalmente lui Dumnezeu, într-o slujire completă lui Dumnezeu, va putea să facă lucrul acesta apoi, în consecință, și față de cei din jurul său.”
Pornind apoi de la cuvintele Sfântului Apostol Pavel către Timotei, Episcopul Sălajului a prezentat conștiința morții drept prima condiție pentru o viață trăită cu responsabilitate: „A gândi la moarte ne face mult mai responsabili de fiecare moment și, oricât ar fi el de banal, am căuta să-i dăm un sens. Pentru că, altminteri, viața se poate succeda în gesturi, situații, evenimente, momente pe care noi nu le-am interpretat, pe care noi nu le-am gândit, pe care noi nu le-am folosit și de acolo vine sentimentul irosirii vieții: că am trăit și n-am știut. […] Așadar, conștiința morții e necesară în viața unui creștin și de aceea nu e de prisos să vorbim despre moarte, să pomenim despre moarte, pentru că a pomeni despre moarte ne pune față în față cu o posibilă judecată personală sau, cum se numește în termeni moderni, un exercițiu de luciditate. Și e bine să se întâmple cât mai des lucrul acesta, pentru ca să putem recupera din cele pe care nu le-am făcut și le puteam face sau din cele rele pe care le-am făcut și le putem îndrepta.”
A doua condiție este conștiința lucrului bine făcut, prin raportarea fiecărui gest și a fiecărei fapte la prezența lui Hristos: „Tot ceea ce întreprinzi, tot ceea ce gândești, tot ceea ce faci, să-I dedici lui Dumnezeu, să-L vezi pe Dumnezeu acolo până și în cele mai banale lucruri. Dacă Dumnezeu nu este prezent în cele pe care tu le faci, le gândești sau le spui, înseamnă că este ceva rău în ceea ce tu faci sau este ceva incomplet. A fi prezent Hristos în fiecare moment din viața noastră dă calitate vieții, verifică cele pe care le facem, dar, în același timp, ne dă și potențialul maxim al fiecărei zile pe care ne-o dă Dumnezeu. […] «Se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu». Vă mărturisesc că, la modul cel mai sincer, îmi pun această întrebare: mă bucur eu? Se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu? Dacă El ar fi prezent în fiecare gest, în fiecare faptă a vieții mele, aș trăi această bucurie lăuntrică de prezența lui Hristos acolo. Nimic nu este mai important decât această prezență.”
Cea de-a treia condiție amintită de ierarh a fost credința în viața de după moarte și asumarea încă din această lume a comuniunii cu Dumnezeu: „Moartea este o realitate. Nu e nevoie de dovezi. […] Dar ceea ce vine după moarte este uneori trecut cu vederea. Există o judecată, până la urmă, o judecată care va fi necesară să ne vadă în ceea ce suntem. Vedeți că, în terminologia sărbătorii, momentul acesta se numește mutare. E o mutare dintr-un spațiu în altul, însă confirmându-ne în ceea ce suntem. Dacă L-am ales pe Dumnezeu, vom fi cu Dumnezeu și în Împărăția Lui. […] Cei care I se dedică totalmente lui Dumnezeu în această lume trăiesc deja această bucurie a Împărăției și o așteaptă cu atât mai mult după moarte, pentru că o văd ca pe o cunună în care se întâmplă lucrurile la modul desăvârșit.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că o viață așezată după modelul Maicii Domnului devine, prin exemplul personal, izvor de bucurie, loc de odihnă și sprijin pentru cei din jur: „Un om care trăiește slujind lui Dumnezeu cu toată ființa sa îi odihnește pe ceilalți. Ceilalți se simt bine lângă el fără măcar să spună ceva, pentru că emană pacea Duhului Sfânt pe care o presupune această așezare înaintea lui Dumnezeu. […] Ce înseamnă scară spre cer? Înseamnă să creștem calitativ viața noastră și, deodată cu viața noastră, să-i ajutăm și pe ceilalți să-și îmbunătățească propria lor viață. Pentru că așa se întâmplă schimbarea celor din jurul nostru, nu prin cuvântări prea multe, ci prin exemplul personal pe care noi îl putem da. […] Maica Domnului ne este drept model. Maica Domnului ne vine în ajutor. Maica Domnului ni se arată drept icoană pentru toate aceste realități care pot să facă din viața noastră o viață luminoasă, asemenea celei pe care ea a trăit-o.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal „Synavlia”, alcătuit din studenți ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și dirijat de Roxana Chicidea.
Pe durata Sfintei Liturghii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, „Dulcea Sărutare”, așezată spre închinare în biserica mare a mănăstirii.
La final, părintele stareț Grighentie Oțelea a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru slujire și pentru binecuvântarea adusă obștii monahale și pelerinilor veniți la sărbătoarea hramului. În semn de prețuire, starețul mănăstirii i-a oferit ierarhului o icoană pictată după icoana făcătoare de minuni „Dulcea Sărutare”.
La Sfânta Liturghie au participat oficialități locale și județene, precum și numeroși pelerini.
În ajunul praznicului, vineri, 14 august, a avut loc cea de-a doua ediție a pelerinajului pedestru „Calea Precistii”, pe traseul Sânpetru Almașului – Mănăstirea Strâmba. Pelerinajul a început la ora 16:00, în fața Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Sânpetru Almașului, unde Preasfințitul Părinte Benedict a rostit rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și a sfințit o cruce de procesiune, purtată apoi în fruntea pelerinajului.
În cântări și rugăciuni închinate Maicii Domnului, procesiunea a pornit spre Mănăstirea Strâmba, alături de Preasfințitul Părinte Benedict mergând preoți și diaconi din cele trei protopopiate ale Episcopiei Sălajului, tineri din cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși din Sălaj (ATOS), precum și numeroși credincioși veniți din parohiile eparhiei. Pe parcursul celor peste 7 kilometri, pelerinii au rostit rugăciuni și au cântat pricesne și cântări dedicate Maicii Domnului.
La sosirea la Mănăstirea Strâmba, pelerinii s-au închinat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”, iar programul liturgic al hramului a continuat, de la ora 20:00, cu slujba Privegherii praznicului Adormirii Maicii Domnului, în cadrul căreia au fost săvârșite Vecernia Mare cu Litie, Utrenia și Prohodul Maicii Domnului.
Scurt istoric al Mănăstirii Strâmba
Începuturile Mănăstirii Strâmba datează din anul 1470, conform cercetărilor istoricului Augustin Bunea. Potrivit tradiției, întemeietoarea a fost o femeie bogată, cu handicap la picior și coloană, care, dorind vindecarea fiicei sale bolnave, a oferit întreaga avere — 180 de iugăre de pământ — pentru ridicarea așezământului monahal, la rugămintea și sfatul a doi călugări pustnici din zonă.
Biserica de lemn a mănăstirii adăpostește icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, numită „Dulcea Sărutare”, pictată în 1673 de vestitul iconar Luca din Iclod, același care a realizat și icoana Maicii Domnului de la Nicula. Cele două icoane sunt considerate „surori” și au stat la temelia dezvoltării marilor pelerinaje din zonă, mai ales în perioada interbelică.
După o lungă perioadă fără viață monahală, mănăstirea a fost reactivată în 1993. Au fost ridicate un nou ansamblu monahal, paraclisul, corpurile de chilii, arhondaricul, centrul de asistență socială, Centrul cultural „Sfânta Maria” cu muzeu, bibliotecă și sală de lectură, altarul de vară, precum și biserica mare de zid.
Mănăstirea Strâmba este astăzi nu doar un loc de rugăciune, ci și un centru de activitate socială și culturală: găzduiește tabere pentru copii, conferințe, cercuri pedagogice și proiecte de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
