Joi seara, 14 august 2026, în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit slujba Privegherii la Mănăstirea Strâmba, în prezența miilor de pelerini veniți să ia parte la sărbătoarea așezământului monahal.
Slujba a început la ora 20:00, pe altarul de vară al mănăstirii, unde ierarhul a săvârșit Vecernia Mare cu Litie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal „Synavlia” din Cluj-Napoca.
La finalul Vecerniei, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. prof. univ. dr. Cristian Sonea, cadru didactic și director de departament în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Pornind de la troparul praznicului, părintele profesor a arătat că Adormirea Maicii Domnului vorbește, în același timp, despre destinul fiecărui om, chemat să treacă de la risipire și moarte la viața în Hristos: „Troparul începe cu nașterea, trece prin adormire, prin moarte, ajunge la viață și, la sfârșit, se întoarce spre noi. Așadar: naștere, adormire, viață și rugăciune pentru noi. […] Nu îl vedem doar ca pe o descriere a vieții Maicii Domnului pe scurt, ci încercăm să vedem unde suntem noi așezați în acesta și care este locul nostru în acest tropar. […] Troparul vorbește despre Maica Domnului, dar vorbește și despre noi, despre firea noastră omenească, despre risipirea noastră, despre moartea noastră și, mai ales, despre viața spre care suntem cu toții chemați.”
Referindu-se la cuvintele „Întru naștere fecioria ai păzit”, pr. Cristian Sonea a vorbit despre risipirea lăuntrică a omului și despre nevoia redobândirii integrității sufletești: „Feciorie este și integritate. Înseamnă să rămânem întregi, să nu fim împărțiți în noi înșine, să nu fim risipiți. Și noi știm foarte bine, mai ales astăzi, ce înseamnă să fii risipit. Suntem acasă și ne gândim la serviciu. Suntem la serviciu și ne gândim la ce ne așteaptă acasă. Vorbim cu cineva și, în același timp, ne uităm la telefon. Venim la biserică, dar mintea ne poate fi în cu totul alt loc. Începem rugăciunea și, după două-trei propoziții, descoperim că deja rezolvăm în gând alte probleme. […] Cât de întregi suntem noi acum? Ce ne împrăștie pe noi? Ce ne rupe lăuntric, ce ne sfărâmă înăuntrul nostru?”
âlcuind cuvintele «Întru adormire lumea nu ai părăsit», părintele profesor a subliniat că moartea, deși rămâne o realitate dureroasă, nu mai are ultimul cuvânt după Învierea lui Hristos: „Moartea este foarte reală, este foarte dură, este o despărțire, este tragică. Moartea este o ruptură și este un dușman al nostru. Însă este important să ținem minte: este un dușman biruit. […] Noi, creștinii, nu cerem ca moartea să fie frumoasă. Nu pretindem că moartea poate fi cosmetizată, ci cerem ceva mult mai puternic: deși moartea este reală, cu toată urâciunea ei, ea nu este definitivă, pentru că moartea a fost biruită de Fiul Maicii Domnului. De aceea spunem adormire, nu pentru că Maica nu ar fi murit, ci pentru că, după Învierea lui Hristos, moartea nu mai are ultimul cuvânt.”
În centrul troparului, părintele profesor a așezat mărturisirea Maicii Domnului ca Născătoare de Dumnezeu, arătând că aceasta descoperă, înainte de toate, taina lui Hristos: „În această afirmație teologică nu avem doar un titlu de cinstire pentru Maica Domnului, ci avem o teologie uriașă. Biserica a apărat chiar în primele secole ale vieții creștine acest mare titlu al Maicii Domnului, de Născătoare de Dumnezeu, și, apărându-l, de fapt a apărat dumnezeirea și umanitatea lui Iisus Hristos. Când spunem că Maica este Născătoare de Dumnezeu, spunem în primul rând ceva despre Hristos: Cel pe Care Îl naște este Însuși Hristos, Dumnezeu adevărat, Fiul veșnic al Tatălui, Care în timp Se naște din Fecioară. […] În această taină se explică totul: faptul că fecioria rămâne păzită, faptul că adormirea nu este o părăsire a lumii și că moartea devine mutare la viață.”
Explicând apoi cuvintele „Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica Vieții”, pr. Cristian Sonea a subliniat că viața către care este chemat omul nu este o realitate abstractă, ci Însuși Hristos: „Nu se mută la o altă viață, ci la Viață, la Viața cu V mare. Deci nu se mută undeva sau la ceva, ci se mută la Cineva. Iar acel Cineva este Însuși Hristos. El este Calea, El este Adevărul și El este Viața. Maica Domnului se mută la Fiul său. Maica Vieții se mută la Viață. […] Pentru noi, creștinii, această trecere a Maicii Domnului de la viața aceasta pământească la viața cu Dumnezeu este un model al morții și al învierii noastre. Și noi nădăjduim că trecem nu undeva, chiar dacă spunem în eternitate sau în veșnicie, ci trecem la Cineva: la Dumnezeu Însuși, la Hristos.”
În încheiere, părintele profesor a vorbit despre moartea duhovnicească provocată de păcat, ură, deznădejde și egoism și despre rugăciunea Maicii Domnului pentru ridicarea omului din această stare: „Murim de multe ori duhovnicește și murim din cauza păcatului care este în noi și care devine atât de firesc pentru noi, încât nu mai știm, de fapt, că suntem morți pe dinăuntru. Când suntem morți pe dinăuntru? Când nu mai putem iubi, când ura ne stăpânește, când deznădejdea ne închide și când egoismul ne face incapabili să îl vedem pe celălalt de lângă noi. […] Cât din viața noastră este adunată în jurul lui Hristos și cât din viața noastră este împrăștiată în o mie de direcții? […] Unde căutăm viața? O căutăm în tinerețe, în sănătate, în succes, în siguranță. Toate acestea pot fi daruri ale lui Dumnezeu, dar toate trec. Viața este Hristos. Și dacă Îl căutăm pe Hristos, de fapt am găsit viața noastră, viața veșnică.”
Privegherea a continuat cu slujba Utreniei, în cadrul căreia Prohodul Maicii Domnului a fost cântat alternativ de clericii slujitori și Grupul vocal „Synavlia”, înaintea icoanei făcătoare de minuni „Dulcea Sărutare”, păstrată la Mănăstirea Strâmba și pictată de preotul Luca din Iclod.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict a condus procesiunea cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în jurul bisericii mari a mănăstirii, la care au luat parte soborul slujitor și miile de pelerini. După procesiune, icoana a fost reașezată spre închinarea credincioșilor.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
