Biserica Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din Câmpulung Muscel a fost sfințită

Edificată în ultimii doi ani, Biserica Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din Câmpulung Muscel a fost astăzi târnosită. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a oficiat, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict, Sfânta Liturghie la altarul de vară al așezământului monahal. Cuvântul de învățătură a fost rostit de ierarhul oaspete.