În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, 13 septembrie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Preoteasa, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, cu prilejul târnosirii bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Începând cu ora 9:00, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit slujba de târnosire a bisericii parohiale. La exterior și la interior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate părticele din moaște de sfinți mucenici.
În continuare, pe o scenă special amenajată în apropierea bisericii, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care, pornind de la semnificația Duminicii dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, a vorbit despre rostul Bisericii în viața creștinului, sintetizând mesajul Evangheliei în trei direcții: orientarea vieții către Împărăția lui Dumnezeu, confruntarea sinceră cu propriile căderi și încrederea în iubirea vindecătoare a lui Hristos.
Mai întâi, ierarhul a vorbit despre perspectiva verticală a Crucii, care dă sens și valoare vieții omului și tuturor faptelor sale: „Crucea este formată din două laturi. Latura orizontală ne arată pe noi în desfășurarea vieții cotidiene, cu tot ceea ce presupune petrecerea noastră alături de ceilalți, în comunitatea în care ne-a așezat Dumnezeu. Iar peste această latură orizontală se ridică semnul vertical al Crucii, care ne arată vocația noastră, a omului în general, aceea de a privi înspre cer și de a încerca să dăm valoare tuturor faptelor noastre omenești prin perspectiva verticală. […] Primul lucru pe care îl avem în vedere este această privire simbolică, dar reală, înspre cer, care să dea tonul și pentru cele de pe pământ pe care noi le săvârșim. Dacă nu există latura verticală, nici cele orizontale, fie ele foarte bune și apreciate de comunitate, de cei din jurul nostru, nu capătă valoare completă, maximă.”
Legând această perspectivă de biserica proaspăt târnosită, Preasfinția Sa a arătat că lăcașul de cult păstrează permanent înaintea omului chemarea de a-și orienta viața spre Dumnezeu: „Biserica se desfășoară și pe orizontală, dar mai ales pe verticală. Noi așezăm bisericile pe cele mai înalte dealuri, crucea în vârful turlei, tocmai pentru ca să ne aducă aminte de această perspectivă verticală asupra vieții. […] Cele ale lumii să fie multe și bine făcute, dar numai și numai din perspectiva slujirii lui Dumnezeu, care să aducă și bucurie pentru cele pe care noi le săvârșim.”
În continuare, Preasfinția Sa a arătat că biserica este locul în care omul este chemat să se privească sincer pe sine, să-și recunoască propriile căderi și să caute vindecarea oferită de Dumnezeu:: „Noi venim în biserică ca să ne confruntăm cu propria noastră cădere. Nu venim în biserică ca să fim confirmați. Venim în biserică să ne uităm în oglindă și să ne confruntăm cu propriile noastre otrăvuri, cu propriul nostru rău, cu propria noastră cădere. Numai ceea ce se recunoaște poate să fie asumat și vindecat. Cei mușcați de șarpe priveau la șarpe ca să se vindece de otravă. Cei mușcați de păcat privesc la Hristos Cel răstignit, ca să-și recunoască păcatele și, în felul acesta, să primească iertarea oferită, o dată pentru totdeauna, pe Cruce.”
În acest sens, ierarhul a asemănat Biserica unui spital în care omul nu vine pentru a-și ascunde vulnerabilitățile, ci pentru a le așeza înaintea lui Dumnezeu și a primi vindecare: „Venim la biserică, așadar, nu ca oameni impecabili, camuflându-ne și cosmetizându-ne minusurile, vulnerabilitățile și chiar căderile noastre, ci venim ca la un spital. La un spital unde ne descoperim bolile, suferințele, căderile, vulnerabilitățile noastre și, în felul acesta, Domnul, ca un medic ce este, să ne poată vindeca de răul pe care noi înșine ni l-am provocat prin alegerea răului, alegerea păcatului mai degrabă decât alegerea lui Dumnezeu. […] În biserică venim să ne descoperim cum suntem, tocmai pentru ca să primim vindecare.”
În final, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că această confruntare cu propriul păcat nu îl conduce pe om la deznădejde, deoarece înaintea lui se află Dumnezeu Care caută să ierte și să vindece: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. […] Avem de-a face nu cu un judecător nemilos, ci avem de-a face cu un Judecător Care caută să ierte, Care caută să vindece. El este Dumnezeul dragostei noastre. […] Venim la biserică mărturisindu-ne păcatele în fața unui Dumnezeu al dragostei. Și dragostea este cea care ne determină schimbarea și să plecăm altfel, mai îmbunătățiți spiritual, de la prezența noastră la slujbă, de la prezența noastră în biserică în general, de la asumarea unei vieți de creștin în lumina Evangheliei.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal Doxa, dirijat de domnul profesor Florin Lazăr de la Liceul Ortodox din Zalău.
La finalul Sfintei Liturghii, domnul Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte, și domnul deputat Lucian Bode au adresat câte un cuvânt comunității din Preoteasa, cu prilejul târnosirii bisericii.
În încheiere, părintele paroh Claudiu-Dan Popiț a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru săvârșirea slujbei de târnosire și pentru binecuvântarea adusă comunității, precum și tuturor celor care au sprijinit, de-a lungul anilor, ridicarea și înfrumusețarea bisericii.
Ca semn al aprecierii pentru activitatea pastoral-misionară și pentru osteneala depusă în slujirea comunității și în realizarea lucrărilor la noul lăcaș de cult, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotesit pe părintele paroh Claudiu-Dan Popiț întru iconom stavrofor, cu dreptul de a purta cruce pectorală.
De asemenea, domnului deputat Lucian Bode, ctitor al bisericii, și domnului Ciprian-Vasile Olinici, secretar de stat pentru Culte, le-au fost acordate Gramate de ctitori, în semn de recunoștință pentru sprijinul oferit la edificarea și înfrumusețarea lăcașului de cult.
Primarul comunei Valcău de Jos, domnul Ioan Roșan, împreună cu binefăcătorii care au sprijinit lucrările bisericii, au primit diplome de apreciere.
Scurt istoric
Localitatea Preoteasa este atestată documentar în anul 1423, sub denumirea de „Paptelek”, numele actual fiind menționat începând cu anul 1966. Până în anul 1996, comunitatea ortodoxă din Preoteasa a fost filie, succesiv, a Parohiilor Fizeș, Sâg, Valcău de Jos și Valcău de Sus.
În localitate a existat o biserică de lemn, construită în anul 1794 și demolată în anul 1949, din vechiul lăcaș de cult păstrându-se până astăzi un clopot de bronz din secolul al XIX-lea. Între anii 1934-1937, în timpul preotului Victor Pop, parohul Parohiei Valcău de Jos, prin grija epitropilor Gavril Moga și Teodor Moga și cu sprijinul credincioșilor, a fost ridicată o nouă biserică, sfințită în anul 1937. De-a lungul timpului, aceasta a beneficiat de mai multe lucrări de reparație și înfrumusețare.
Actuala biserică, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a fost construită între anii 2010-2015, în timpul păstoririi părintelui Claudiu-Dan Popiț, cu sprijinul Consiliului și Comitetului parohial și prin contribuția credincioșilor.
În perioada 2015-2026 au continuat lucrările de finisare și înfrumusețare a lăcașului de cult. La interior au fost realizate pictura, instalațiile, încălzirea în pardoseală și placarea cu marmură, precum și mobilierul bisericesc, iconostasul și tronul arhieresc, iar la exterior au fost finalizate acoperișul și fațadele, amenajările din jurul bisericii și căile de acces. Totodată, au fost construite un lumânărar și o anexă, iar clopotele au fost automatizate.
Lucrările desfășurate de-a lungul anilor au fost încununate la 13 septembrie 2026, când biserica a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
