Ziua Bibliei în circumscripția catehetică Valea Crasnei

În după-amiaza zilei de 15 noiembrie, peste o sută de tineri și copii din parohiile Crasna, Boian, Horoatu Crasnei, Mal, Stârciu, Pria, Ponița, precum și din Casele de Tip Familial Stârciu și Crasna, s-au întâlnit pentru a celebra Ziua Bibliei, la începutul Postului Nașterii Domnului.

După momentul de rugăciune, cuvântul de bun venit și cateheza dedicată Sfintei Scripturi, susținută de părintele Taloș Bogdan, participanții s-au îndreptat spre căminul cultural din localitate. Acolo s-au desfășurat jocuri de cunoaștere și socializare, precum și ateliere de creație pe categorii de vârstă.

Cei mai mici au realizat o mini-carte a creației, iar tinerii au confecționat semne de carte în cele mai creative moduri, având în centru versete din Sfânta Scriptură. De asemenea, o parte dintre tineri au împletit metaniere și au descoperit, prin joc, paginile Bibliei.

Seara s-a încheiat cu gustări și colinde. Alese mulțumiri gazdelor evenimentului, părintelui Bogdan Taloș, comunității din Horoatu Crasnei și voluntarilor – preoți, tineri și doamne preotese – pentru organizarea și buna desfășurare a activităților.

Mai multe fotografii AICI

Text: Pr. Răzvan Mîndruț, coordonator al circumscripție catehetice Valea Crasnei

Foto: Parohia Horoatu Crasnei