În după-amiaza zilei de sâmbătă, 18 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a întâlnit cu membrii grupului de rugăciune „Obștea rugătoare a Sălajului «Sfânta Anastasia Șaguna»”, la Mănăstirea Bobota.
Întâlnirea s-a desfășurat în biserica așezământului monahal, cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, și a început cu o rugăciune de mulțumire și binecuvântare a participanților prezenți, oficiată de ierarh, după care Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură despre sensul rugăciunii ca lucrare tainică a iubirii, despre valoarea Psaltirii ca școală a inimii și despre puterea rugăciunii făcute împreună.
În cuvântul său, Preasfințitul Benedict a subliniat că rugăciunea nu este o activitate între altele, ci respirația sufletului care iubește și Îl caută pe Dumnezeu: „Sfântul Ioan Scărarul spune: «După formă, rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu, iar după conținut, rugăciunea ține lumea.» Faptul că, într-un mod discret, faceți lucrul acesta — vă rugați — este semn al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul nostru. Când ne e drag de cineva, îl pomenim neîncetat. Așa e și rugăciunea: cel care iubește pomenește pe cel pe care îl iubește, și, pomenind, dragostea crește. Nu e doar o simplă ocupație, ci întreținerea unei relații vii cu Cel care dă sens vieții noastre.”
Pornind de la experiența concretă a celor prezenți, care citesc zilnic Psaltirea, ierarhul a vorbit apoi despre valoarea acestei rugăciuni ca izvor de lumină și continuitate între generații: „Cea mai folosită carte de rugăciuni este Psaltirea. Prin psalmi vă integrați în ceea ce generații de-a rândul au făcut. Am moștenit Psaltirea bunicilor mei, pe ale cărei pagini erau notate toate momentele importante ale familiei. Am simțit că primesc cel mai mare dar: o moștenire de credință. În psalmi găsim toate stările omului — de la cele mai luminoase la cele mai dureroase — și fiecare devine rugăciune. Nu există carte mai cuprinzătoare de rugăciune decât Psaltirea.”
Legând rugăciunea de lucrarea inimii, Preasfințitul Benedict a arătat că pocăința nu trebuie privită ca o pedeapsă, ci ca o formă de iubire și de recunoștință față de Dumnezeu: „Psalmul 50 al pocăinței ne învață că Dumnezeu ne iubește chiar și atunci când noi nu putem răspunde pe măsură. Pocăința nu înseamnă doar regret, ci recunoașterea dragostei lui Dumnezeu. Îi spui: «Doamne, Tu mă iubești mult, dar eu sunt neputincios să-Ți răspund la fel». Și atunci Dumnezeu îți dă și mai multă dragoste. Când omul își recunoaște neputința, inima lui se deschide spre mila lui Dumnezeu.”
Continuând, ierarhul a vorbit despre forța rugăciunii comune și despre datoria fiecăruia de a se ruga nu doar pentru sine, ci și pentru slujitorii Bisericii, cei care poartă zilnic poverile și nădejdile oamenilor. Preasfinția Sa a subliniat că preoții și episcopul au nevoie de sprijinul rugăciunii vii a credincioșilor, pentru ca lucrarea lor să fie roditoare și întărită de harul lui Dumnezeu: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu. Rugăciunea pentru celălalt este mai primită de Dumnezeu decât cea pentru noi, pentru că atunci când te rogi pentru altul, Dumnezeu vede altfel lucrurile. De aceea vă cer cu toată căldura: rugați-vă mult pentru preoți și pentru episcop. Avem nevoie de preoți buni, sinceri, râvnitori; oricâte programe am face, dacă nu e harul lui Dumnezeu, nu se împlinesc lucrurile. Când facem voia lui Dumnezeu, El ne face pe plac — ne dă mai mult decât am sperat.”
Ierarhul a explicat că rugăciunea credincioșilor pentru slujitorii lor nu este doar o formă de sprijin moral, ci o împreună-lucrare în Hristos: „Rugăciunea pe care o faceți pentru noi este cea care ne ține. Ea e forța tainică a Bisericii. Poate că nici nu vă dați seama cât bine aduceți, dar când vă rugați pentru preoți și pentru episcop, Dumnezeu lucrează prin voi. Acolo unde sunt oameni care se roagă, Biserica rămâne vie, chiar dacă e încercată. De aceea vă mulțumesc și vă rog să nu vă opriți din această lucrare, pentru că fără rugăciunea dumneavoastră nu putem merge mai departe.”
În încheiere, Preasfinția Sa a vorbit despre răsplata ascunsă a rugăciunii, care nu caută laudă omenească, ci se împlinește tainic, în adâncul inimii: „Răsplata pentru rugăciune nu este una vizibilă; ea este în ascuns, în inimă. Rugăciunea susține Liturghia, iar Liturghia întărește rugăciunea. Să ne rugăm, să ne spovedim și să ne împărtășim des — aceasta este respirația vie a sufletului creștin. Când trăim intens aceste două realități, Hristos este prezent permanent în viața noastră.”
La final, părintele exarh Mina Pletosu, starețul Mănăstirii Bobota și îndrumătorul duhovnicesc al grupului, a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântarea oferită și pentru îndemnul părintesc adresat celor care se ostenesc în lucrarea rugăciunii neîntrerupte, amintind că „obștea rugătoare” își propune să mențină vie flacăra credinței și a comuniunii prin citirea zilnică a Psaltirii.
Formată din aproximativ 500 de persoane din întreaga eparhie, împărțite în grupuri de câte 25, „Obștea rugătoare a Sălajului «Sfânta Anastasia Șaguna»” se roagă zilnic prin citirea Psaltirii în întregime, fiecare participant având rânduită câte o catismă, astfel încât, în fiecare zi, se împlinesc 25 de Psaltiri pentru slujitorii și credincioșii Episcopiei Sălajului, pentru toți cei aflați în suferință, dar și pentru întreaga lume.
Grupul poartă numele „Sfânta Anastasia Șaguna”, în cinstea mamei Sfântului Mitropolit Andrei Șaguna, canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 1 iulie 2025. Sfânta Anastasia Șaguna (1785–1836) s-a remarcat prin statornicia în credința ortodoxă, prin viața ei de rugăciune și prin grija de a-și crește copiii în duhul Bisericii, în pofida greutăților vremii. Data prăznuirii sale a fost rânduită la 1 decembrie.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
