


Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2020
Bunul Dumnezeu ne-a învrednicit să prăznuim din nou marea sărbătoare a învierii Domnului Hristos din morți. Astăzi ne bucurăm de biruința vieții asupra morții, zilele trecute însă ne-am întristat, pentru că, prin vinderea, arestarea și condamnarea Mântuitorului la moarte oamenii și-au dovedit răutatea cu care au răspuns marii iubiri a lui Dumnezeu manifestată față de om și lume.

Îndrumări privind slujbele de Florii, din Săptămâna mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti
Întrucât slujbele de Florii, slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a...
Tradiția continuă: Sfânta Lumină va fi adusă în Sâmbăta Mare și va ajunge în fiecare parohie
Speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor greu încercaţi de izolare sau de boală. De aceea, tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim nu se întrerupe în perioada de criză medicală prin care trecem, ci va avea loc, însă cu normele de protecție...
Zi de sărbătoare la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău
Duminică, 8 martie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Sfânta Vinere din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și...