Duminică, 16 august 2020, credincioșii Parohiei Turbuța au îmbrăcat haine de sărbătoare. În această zi, biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” a fost târnosită de Preasfințitul Părinte Petroniu, în prezența unui mare număr de credincioși. După sfințirea lăcașului de cult, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Adrian-Călin Chirti, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.
După rostirea cuvântului de învățătură, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență, pentru distincție și i-a dăruit o icoană.
Localitatea Turbuța este amplasată pe malul drept al Văii Someșului, la poalele sud-estice ale Piscului Ronei. Prima atestare documentară a satului provine din anul 1387, când localitatea apare sub numele de „villa olachalis Torbicza”. Satul este despărțit de restul comunei prin râul Someș, transferul de pe un mal pe altul făcându-se cu bacul.
Biserica de lemn din Turbuța, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, a fost construită în jurul secolelor XVII–XVIII. Are un plan dreptunghiular cu absidă decroșată, pătrată. Pereții sunt formați din cununi de bârne îmbinate în coadă de rândunică. Ferestrele sunt mari, fiind tăiate în câte două bârne. Pridvorul se sprijină pe stâlpi de lemn, ca și prispa, iar acoperișul, în ape repezi, se termină cu turla înaltă cu fleșă și cruce în vârf. Interiorul bisericii a fost pictat în anul 1816, așa cum arată însemnarea de pe peretele de nord al altarului. Unii cercetători au considerat că aceasta este chiar data ridicării lăcașului de cult. Din decorația interioară se poate vedea clar că aceasta a fost realizată într-un moment în care acoperișul nu fusese încă reparat, pictura fiind anterioară acoperirii cu tablă a bisericii. Pictura a fost realizată în tonuri pastelate, predominante fiind cele de roșu-purpuriu, albastru-gri și alb, iar legendele sunt scrise în latină, română și maghiară. Stâlpii altarului, ca și prispa de pe latura de sud au fost, după unii cercetători, adăugiri realizate în același an cu execuția picturii. Coloritul și dispunerea imaginilor îi poate indica drept autori pe zugravii Lazăr Tocaciu și Biró Lajos din Orghiz. În anul 1972 construcția prezenta o periculoasă înclinare. Restaurarea a dus la acoperirea cu scânduri a ancadramentului. Tradiția satului spune că biserica a fost adusă din Gâlgău Almașului, în prezent aflându-se pe noua listă a monumentelor istorice.
În anul 2004 Primăria Comunei Surduc a scos la licitație demolarea Căminului cultural din satul Turbuța, iar Consiliul Parohial al Bisericii Ortodoxe Române Turbuța a hotărât să cumpere această clădire pentru a construi o biserică nouă. Astfel, între anii 2006-2010, s-a edificat noul lăcaș de cult din cărămidă, primind hramul „Adormirea Maicii Domnului”, preot paroh fiind Ioan Suciu.
Începând cu anul 2015, Preacucernicul Părinte Adrian-Călin Chirti a fost numit preot al Parohiei Turbuța, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii. Astfel, între anii 2016-2020, au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost pictat în tehnica frescă, au fost instalate sistemul de încălzire pe calorifere și cel de sonorizare, Sfânta Masă a fost restaurată, s-au recondiționat și s-au lăcuit ușile de acces, băncile și mobilierul bisericesc și s-a achiziționat un tron arhieresc. În exterior curtea bisericii a fost pavată cu pavele, gardul lăcașului de cult și troițele au fost vopsite și a fost construită o clădire anexă pentru centrala termică. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.