Binecuvântarea casei parohiale din localitatea Mal

aug. 9, 2020 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 9 august 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Mal, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Sergiu-Grigore Roman, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru distincție și i-a oferit o icoană.

De asemenea, Preasfinția Sa a oficiat o slujbă de binecuvântare la casa parohială, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acesteia.

Localitatea Mal este amplasată în partea de Sud-Vest a judeţului Sălaj. Prima atestare documentară a satului provine din anul 1454, când localitatea apare sub numele de Barla, ajungând ca în anul 1966 să primească denumirea de Mal.

De-a lungul timpului, satul a fost proprietatea familiilor de magnaţi Bánffi și Báthori. În anul 1594 locuitorii din Mal erau conduși de crainicul Luca Ignat, subordonat voievodului ținutului Pecei. La fel ca în toate satele din împrejurimi, locuitorii acestei localități au ieșit de sub iobăgie în anul 1850. În timpul războiului de independență, localnicii i-au sprijinit pe românii din Regat prin donații făcute Societății Crucii Roșii Române. În perioada comunistă, satul a fost ocolit de colectivizarea forțată.

În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, menționăm faptul că a existat o biserică de lemn, datată în anul 1742. Lăcașul de cult a funcționat ca biserică parohială până în anul 1939, când a luat foc de la o lumânare uitată aprinsă pe altar. Astfel, în locul acestuia a fost ridicată, după al doilea război mondial, actuala biserică de zid. Dintr-o foaie de asiguare împotriva incendiilor, din 10 iunie 1925, aflăm că vechiul lăcaș de cult, cu o lungime de aproximativ 10 m și o lățime de aproximativ 6 m, a fost asigurat pentru suma de 25.000 lei. Atât turnul cât și acoperișul erau acoperite cu șindrilă.

Biserica de zid, cu hramul „Sfinții Ahangheli Mihail si Gavriil” a fost zidită, tencuită și zugrăvită între anii 1947-1954, în timpul păstoririi vrednicului preot Gheorghe Achim, iar în data de 25 septembrie 1966 aceasta a fost sfințită de Episcopul Valerian Zaharia.

Începând cu anul 2014, Preacucernicul Părinte Sergiu-Grigore Roman a fost numit preot al Parohiei Mal, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.

Mai multe

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Binecuvântarea casei parohiale din Parohia Popeni

Duminică, 20 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Popeni, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Conferința preoțească de toamnă în Episcopia Sălajului

Joi, 17 octombrie 2024, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de toamnă, a preoților din Episcopia Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii...

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului

Marți, 15 octombrie 2024, la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului a avut loc ședința Consiliului Eparhial al Episcopiei Sălajului. În cadrul acesteia, Preasfințitul Părinte Petroniu a rostit cuvântul de bun venit adresat celor prezenți și a mulţumit membrilor...

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei

Hramul bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei

Luni, 14 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La...

Resfințirea bisericii din Parohia Moiad

Resfințirea bisericii din Parohia Moiad

Duminică, 13 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Moiad, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Liturghie arhierească la Parohia Cehei

Liturghie arhierească la Parohia Cehei

Duminică, 6 octombrie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioşilor Parohiei Cehei, din Protopopiatul Şimleu Silvaniei. În cadrul Sfinte Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a hirotonit întru preot pe seama Parohiei Huta,...