A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică...
A doua zi de Paști în orașul Jibou

A doua zi de Paști în orașul Jibou

Luni, 25 aprilie 2022, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul...
Denia Prohodului Domnului la Mănăstirea Bălan

Denia Prohodului Domnului la Mănăstirea Bălan

Vineri, 22 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba Deniei Prohodului Domnului la Mănăstirea Bălan, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al...