Vineri, 25 iulie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, i-a vizitat pe tinerii participanți la Tabăra de Vară „Fii implicat, fii voluntar!”, organizată de Asociația Tinerilor Ortodocși Sălăjeni (A.T.O.S.), la Mănăstirea Strâmba.
În biserica așezământului monahal, ierarhul a săvârșit o slujbă de mulțumire și i-a binecuvântat pe tinerii prezenți, încredințându-i ocrotirii lui Dumnezeu la finalul acestei săptămâni de formare. În continuare, în sala de activități a mănăstirii, Preasfinția Sa a rostit un scurt cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța formării duhovnicești în perioada tinereții, a implicării active în viața Bisericii și a cultivării valorilor prieteniei și voluntariatului.
A urmat un dialog cu tinerii, în care aceștia au avut prilejul de a adresa întrebări și de a primi sfaturi și îndrumări din partea ierarhului. La finalul întâlnirii, Preasfințitul Părinte Benedict a primit din partea tinerilor tricoul oficial al taberei, iar, în semn de binecuvântare, le-a oferit tuturor participanților volumul Micul catehism pentru elevi.
Tabăra A.T.O.S. – „Fii implicat, fii voluntar!” se desfășoară în perioada 21–26 iulie 2025, la Mănăstirea Strâmba din județul Sălaj, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict și în parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj. Inițiativa este dedicată în principal membrilor și voluntarilor A.T.O.S., dar și tinerilor care își doresc să se alăture acestei comunități, într-un cadru ce favorizează formarea duhovnicească, dezvoltarea personală și consolidarea spiritului de echipă. Scopul principal al taberei este acela de a contribui la formarea unui grup bine pregătit de tineri voluntari, capabili să se implice activ în proiectele și activitățile viitoare ale Episcopiei Sălajului, în special în cele dedicate copiilor și adolescenților.
Pe parcursul celor șase zile, cei 29 de participanți, cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, iau parte la un program diversificat, ce îmbină rugăciunea și viața spirituală cu activități creative, formare și recreere. În fiecare zi sunt rânduite momente de rugăciune, ateliere de muzică bisericească, pictură, metanii și alte activități artistice, sesiuni de formare pentru voluntariat, dar și întâlniri cu invitați care împărtășesc din experiența lor profesională și personală. De asemenea, tinerii se bucură de activități sportive, jocuri de echipă, drumeții în împrejurimile mănăstirii și momente de comuniune frățească. Deplasările din program includ și o vizită la Mănăstirea Voivodeni, oferindu-le tinerilor ocazia de a cunoaște mai bine viața monahală și spiritualitatea locului.
Organizarea taberei este susținută de o echipă dedicată, formată din cadre didactice, clerici și specialiști în domeniul artistic, între care între care părintele Doru Vasile Gârboan, coordonatorul taberei, doamna profesoară Mihaela Gârboan, părintele diacon Adelin Char, artista iconograf Melania Diaconu, precum și de voluntarii A.T.O.S., sprijiniți cu generozitate de obștea Mănăstirii Strâmba, prin grija părintelui stareț Grighentie. Întregul program este gândit să ofere tinerilor o experiență formativă solidă, care să-i încurajeze să se implice activ în viața Bisericii și în slujirea aproapelui.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului

