Marți, 4 august 2026, de la ora 20:00, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit slujba Paraclisului Maicii Domnului în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Criștelec, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, în sobor de preoți și diaconi.
Întreaga comunitate a cântat Paraclisul Maicii Domnului alături de ierarh și de clericii slujitori.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, continuând seria catehezelor dedicate sfintelor femei românce recent canonizate. Ierarhul a prezentat viața Sfintei Cuvioase Blandina de la Iași, care a rămas statornică în credință și a pus ajutorul lui Dumnezeu mai presus de orice sprijin omenesc.
Preasfințitul Părinte Benedict a evocat mai întâi încercările prin care a trecut Sfânta Cuvioasă Blandina, deportată timp de 15 ani în Siberia, și statornicia cu care a refuzat să se despartă de Hristos chiar și atunci când a fost respinsă de propriul fiu: „Sfânta Blandina s-a născut în anul 1906, în Basarabia, într-un sat din apropierea Chișinăului, din părinți binecredincioși. A fost învățătoare, s-a căsătorit și a avut un copil, însă vremurile acelea triste ale comunismului și bolșevismului au dus-o în Siberia. A fost deportată împreună cu soțul ei, dar nu au rămas în același loc. La un moment dat, s-au întâlnit ca prin minune, iar soțul ei i-a spus: «Dacă ajungi acasă, să-i transmiți copilului nostru că îl iubesc, că sunt alături de el și că mă rog pentru el». A fost prima și ultima lor întâlnire în Siberia, pentru că soțul ei nu s-a mai întors niciodată. După 15 ani, Sfânta Blandina a fost eliberată și s-a întors în țară. S-a dus la București, unde se afla fiul ei, de acum căsătorit, însă acesta i-a cerut să aleagă între credința în Hristos și rămânerea în casa lui. Ea i-a răspuns: «Eu n-aș vrea să plec, că ești copilul meu, dar pe Hristos nu o să-L părăsesc niciodată». După 15 ani de suferință nu s-a lepădat de Hristos, nu s-a lepădat de credință și nu a spus că Dumnezeu a părăsit-o.”
Rămasă fără sprijinul familiei, Sfânta Blandina a ajuns la Iași, unde a primit ascultarea de a îngriji Catedrala Mitropolitană și a transformat această slujire smerită într-o nouă mărturisire a dragostei sale față de Hristos: „A fost alungată din casa fiului său și s-a dus tocmai la Iași. Era învățătoare, era un om educat, dar, după Siberia și după refuzul acesta, unde să se ducă? A mers la Cuvioasa Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iași, și acolo cineva a văzut-o rugându-se din toată ființa ei. Un preot i-a spus: «Dacă vrei, avem nevoie de cineva care să aibă grijă de catedrală, mai exact să facă aici curățenie». Iar ea a răspuns: «Da, aceasta este pentru mine». A socotit că era un semn de la Dumnezeu, Care îi dădea un rost mai departe și îi prețuia jertfa. A făcut această muncă vreme îndelungată, iar când unii care o cunoșteau îi spuneau: «Dar tu ești învățătoare și ai ajuns să speli pe jos», ea răspundea: «Eu nu mă rușinez să-I spăl picioarele lui Hristos». Așa a petrecut până în anul 1971, când a primit înștiințare de la Dumnezeu despre plecarea sa din această lume. Întregul oraș o cunoștea, iar toți preoții din Iași au participat la înmormântarea ei.”
Pornind de la cuvintele Paraclisului – „Ajutorului omenesc nu ne încredința” –, ierarhul a arătat că viața Sfintei Blandina îi învață pe credincioși să nu așeze sprijinul oamenilor mai presus de ajutorul lui Dumnezeu și de mijlocirea Maicii Domnului: „«Ajutorului omenesc nu ne încredința, Preasfântă». Este o realitate dură exprimată aici, dar este un adevăr. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să avem încredere unii în alții sau să nu fim aproape unii de alții, ci că niciodată încrederea în oameni nu trebuie să fie mai puternică decât încrederea în Dumnezeu. Lucrul acesta s-a văzut în viața Sfintei Blandina. S-a dus către fiul său, acolo de unde ar fi trebuit să primească cel mai mult ajutor, însă nu l-a primit. Ajutorul lui Dumnezeu a fost mai presus de ajutorul omului. Așa a fost în Siberia, așa a fost când soțul ei a rămas acolo și așa a fost când a fost părăsită de propriul copil. În Paraclis mai spunem: «Apără-i, păzește-i și acoperă-i pe cei ce cu credință te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu». Dacă nu punem ajutorul omenesc pe primul loc, trebuie să punem în loc credința în Hristos și nădejdea în Maica Domnului, cea care poate să ne dea mână de ajutor. Aceasta a fost pentru Sfânta Blandina puterea prin care a putut să treacă prin orice încercare și să dea sens fiecărei situații pe care a traversat-o.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict i-a îndemnat pe credincioși să păstreze bucuria primită prin rugăciune și să o ducă în familiile și în comunitatea lor: „Maica Domnului este cea care intervine în viața noastră și care, mai ales atunci când avem necazuri, mijlocește pentru noi. Sunt convins că fiecare dintre dumneavoastră aveți acasă icoana Maicii Domnului, înaintea căreia arde o candelă sau o lumânare și în fața căreia îi spuneți multe dintre durerile dumneavoastră. Acolo se subțiază granița dintre noi și Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului, iar glasurile noastre sunt auzite. Maica Domnului ne îmbrățișează și ne dă bucurie. Plecând de la biserică, să ducem această bucurie pe chipurile noastre, pe ulițele pe care mergem și în întâlnirile cu ceilalți, astfel încât să se simtă de unde venim. Să dea Dumnezeu ca această bucurie să dureze cât mai mult în viața noastră.”
Părintele paroh Silviu Silaghi a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Benedict pentru slujirea săvârșită, pentru cuvântul de învățătură și pentru binecuvântarea adusă comunității din Criștelec.
Potrivit tradiției locale, după slujbă, Preasfințitul Părinte Benedict, clericii și credincioșii au cântat în fața bisericii pricesne închinate Maicii Domnului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
