În Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din naștere), 17 mai 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit în Parohia Vârșolț, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, cu prilejul binecuvântării noii capele mortuare din localitate.
De la ora 9:30, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în care, pornind de la felul în care cei din jurul orbului din naștere s-au raportat la minunea săvârșită de Domnul, a desprins trei atitudini greșite pe care creștinul este chemat să le evite — judecata grăbită, certitudinile teoretice rupte de realitate și lipsa de curaj în mărturisire — arătând, pentru fiecare, calea pe care Hristos îl cheamă să o urmeze.
Ierarhul a subliniat că prima atitudine pe care textul evanghelic o supune judecății noastre este aceea a ucenicilor înșiși, care, văzând pe orbul din naștere, caută mai întâi să identifice o vină morală, când Domnul îi îndeamnă, dimpotrivă, să se concentreze pe lucrare: „Întrebarea pe care ucenicii i-o pun Domnului — «Cine a păcătuit de s-a născut așa, el sau părinții lui?» — este verbul unei judecăți morale, verbul care dorește să pună o etichetă pe o situație sau alta, din dorința de a face lucrurile clare. În mentalitatea noastră, orice boală, orice deficiență majoră pare să fie mai simplu să o asociem cu un păcat mare de pe urma căruia s-a întâmplat o pedeapsă. Și într-un fel lucrurile ar fi clare în minte și am răsufla ușurați pe argumentul că ce bine că eu nu sunt în situația aceasta. Dar Domnul le dă un răspuns care pune în încurcătură logica omenească: «Nici el, nici părinții lui n-au greșit, ci se întâmplă lucrul acesta pentru ca să se vadă slava lui Dumnezeu.» Și mută accentul. Când vedem o situație complicată în viața cuiva, nu e nevoie să începem cu a pune un diagnostic, ci e nevoie să punem accent pe lucrare. Nu vă puneți întrebarea de ce i s-a întâmplat așa, ci dați-i o mână de ajutor. Nu-i al vostru a ști de ce s-a întâmplat așa și nu altfel. Al vostru este a lucra.”
Preasfinția Sa a arătat în continuare că tocmai prin această lucrare a binelui față de cel aflat în suferință se descoperă în lume slava lui Dumnezeu, iar creștinul devine purtător al prezenței lui Hristos: „Lucrarea pe care noi am putea-o săvârși față de cei din jurul nostru ar putea să însemne contextul în care să se vadă slava lui Dumnezeu. Noi, dând o mână de ajutor cuiva, venind în întâmpinarea cuiva, arătăm în acel moment cum slava lui Dumnezeu se arată — și aceasta ne face lucrători, ne face ambasadori, ne face prieteni, ne face asemenea lui Hristos, la fel cum El ar face în fiecare moment. Nu este al nostru a judeca; al nostru este a lucra. Și în felul acesta nu se mai arată vinovăția acolo, ci se arată modul în care slava lui Dumnezeu se arată — și-L facem cunoscut pe Dumnezeu prin atitudinea noastră pozitivă față de o situație sau alta.”
Preasfințitul Părinte Benedict a explicat că a doua atitudine din care creștinul are de învățat este cea a fariseilor, care, având certitudini teoretice gata făcute, refuză să recunoască adevărul atunci când acesta li se descoperă în chip vădit: „E vorba de fariseii care sunt mereu de gardă. Domnul i-a redat vederea celui orb și acum urmează un adevărat interogatoriu, un interogatoriu mincinos, în care cei care puneau întrebările nu voiau pur și simplu să afle adevărul, ci voiau să-și impună perspectiva lor. Și e un verb pe care aș vrea să-l rețineți, pentru că se folosește de multe ori în textul Evangheliei de astăzi: «Noi știm.» Noi știm, noi știm. Și, ca paranteză, să ne ferim de oamenii care au certitudinile la ei în buzunar. Cine are pretenții mari în sensul acesta, evident că nu este o persoană de luat în seamă, ci este o persoană de care să ne ferim. Omului nu-i sunt la îndemână certitudinile în toate situațiile, ci el caută să afle. El se informează, se sfătuiește, are răbdare, lasă spațiu până să tragă concluzii.”
Ierarhul a accentuat că împotriva acestor certitudini teoretice stă adevărul din experiență, pe care îl mărturisește însuși cel vindecat, dovedind că lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi tăgăduită prin argumente abstracte: „Cel vindecat a avut în inima lui o logică foarte sănătoasă și a zis: «Nu știu cine este omul acesta, dar atâta știu, că El m-a făcut sănătos.» Aici intervine adevărul din experiență față de adevărul teoretic. Când e în teorie, zice multe vrute și nevrute, dar când e din experiență, adevărul capătă consistență. Pe el nici nu-l mai interesau de fapt toate teoriile lor. El înțelegea un lucru: ei au niște certitudini teoretice, dar eu am certitudinea practică — eu n-am văzut niciodată în viața mea așa cum văd acum. Acesta este adevărul. Tot timpul e nevoie să facem referire la realitate, nu să avem păreri preconcepute. Roadele verifică adevărul, nu pur și simplu o exprimare care să țină loc de adevăr.”
Preasfinția Sa a arătat apoi că a treia atitudine din care avem de învățat este cea a părinților orbului, care, deși martori ai unei minuni săvârșite cu propriul fiu, refuză să mărturisească din teama de a nu fi îndepărtați din comunitate: „Părinților le este teamă să dea mărturie despre ceea ce s-a întâmplat, pe motiv că pot să fie alungați din spațiul social. Și ce spun? «Noi nu știm. Întrebați-l pe el, că e matur.» Era matur, dar le-a fost frică să dea mărturie. Și omenește vorbind, vă mărturisesc că m-am gândit: mi s-ar fi părut atât de firesc ca ei să zburde de bucurie pe stradă, pe uliță, că fiul lor s-a vindecat. Nici nu știi ce era mai important — să fie alungați din comunitate sau să intre în bucuria copilului lor. Într-un fel, mie mi se pare că s-au lepădat de copilul lor.”
În încheierea cuvântului, ierarhul a îndemnat la curajul de a mărturisi, oricând și oricum, lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră, fără agresiune, dar și fără teama de a fi privit altfel de cei din jur: „E nevoie să dăm mărturie despre modul în care Dumnezeu lucrează în viața noastră, cu orice preț. Să avem o scară de valori. Domnul a lucrat în viața mea — chiar dacă altora nu le convine, nu o fac cu agresiune, dar dau mărturie despre asta, mai ales când e vorba de cei ai casei mele. Se întâmplă atât de des: intervine Dumnezeu într-un mod minunat în familiile noastre, în cei ai casei, în prietenii apropiați, în viața noastră, și nu mai suntem în stare apoi să dăm mărturie despre asta, de frică. De frică să nu ne catalogheze cineva într-un fel, de frică să nu ne elimine din spațiul lor de acțiune, pentru că am gândit altfel decât ei. Nu ne cere Dumnezeu să mărturisim agresiv și cu mândrie, dar ne cere să spunem totuși despre ceea ce se întâmplă în viața noastră și cum slava lui Dumnezeu se arată în viața noastră.”
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Doxa”.
În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Cosmin-Mircea Bica a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Bocșița, Protopopiatul Zalău.
La final, binefăcătorii și cei care au ajutat la ridicarea capelei au primit diplome de apreciere, în frunte cu părintele paroh, iar domnul primar al comunei Vârșolț, Lajos Breda, a primit Gramata episcopală pentru ctitori.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Benedict a sfințit noua capelă mortuară, ridicată cu sprijinul Primăriei Vârșolț și al credincioșilor ortodocși din localitate.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
