Praznicul Nașterii Domnului la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău

La slăvitul praznic al Nașterii Domnului, joi, 25 deceembrie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei episcopale.

După lectura evanghelică, ierarhul a dat citire cuvântului pastoral la Nașterea Domnului, adresat credincioșilor din Episcopia Sălajului, intitulat „Peștera întunecoasă”, în care a arătat că Betleemul nu este doar locul smerit al Nașterii lui Hristos, ci imaginea tuturor spațiilor de suferință asumate de Dumnezeu, de la peștera staulului până la temnițele comuniste în care mărturisitorii credinței au trăit Crăciunul ca întâlnire tainică cu Hristos.

În pastorala sa, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Nașterea Domnului nu introduce într-o poveste idilică, ci într-o realitate asumată de Dumnezeu în toată precaritatea ei, subliniind că „sărbătoarea Crăciunului ne introduce în istoria Pruncului dumnezeiesc, care s-a smerit pe sine până la a se naște într-o peșteră întunecoasă și sărăcăcioasă, staul pentru vite, de vreme ce ai Săi nu L-au primit în confortul lor”.

Ierarhul a evidențiat faptul că peștera din Betleem devine un simbol teologic al modului în care Dumnezeu lucrează în lume, preferând locurile disprețuite și realitățile fragile pentru a-Și arăta puterea iubirii, amintind că „nu există un loc prea umil sau prea întunecat unde El să nu vină”, iar „peștera din Betleem capătă valoare de simbol al modului în care Dumnezeu lucrează – preferă micimea, ascunderea și slăbiciunea aparentă pentru a ne arăta că puterea Sa se manifestă desăvârșit în smerenie”.

În continuare, cuvântul pastoral a făcut legătura dintre Betleem și experiența martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste, recent canonizați de Biserica Ortodoxă Română. În acest context, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Hristos nu a fost absent din suferința lor, ci prezent în chip tainic, deoarece „dacă Fiul lui Dumnezeu a ales să Se întrupeze într-un astfel de context, cu atât mai mult El a dorit să Se pogoare în celulele reci și sordide, unde erau aruncați frații Săi prea mici”.

Ierarhul a subliniat că pentru cei închiși, Crăciunul devenea un act de rezistență spirituală, o mărturie a libertății lăuntrice, întrucât „Betleemul se muta în temniță, inima devenind iesle vie unde să se nască Iisus”, iar suferința era transfigurată prin prezența lui Hristos, Cel care „Se năștea și, deopotrivă, tainic îi năștea la o viață nouă în libertate lăuntrică”.

Referindu-se la viața creștinului de astăzi, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că imaginea peșterii nu aparține doar trecutului, ci descrie și starea interioară a omului contemporan, afirmând că „inima noastră nu este adăpostul cel mai generos și primitor pentru Pruncul ce se naște în lume”, iar adesea „spațiul nostru lăuntric este asemenea peșterii neîngrijite, reci și ostile de oarecând”.

În acest sens, ierarhul a subliniat că Dumnezeu nu evită fragilitatea umană, ci intră în ea pentru a o vindeca, amintind că „Hristos se mută în închisorile noastre lăuntrice ascunse, unde suntem înfășurați cu lanțuri invizibile – tristeți, singurătăți, suferințe, dependențe, frici, nedreptăți, deznădejdi”, transformând aceste spații în locuri ale întâlnirii cu harul Său.

Cuvântul pastoral s-a încheiat cu un îndemn la nădejde și deschidere a inimii, subliniind că nimeni nu este prea căzut pentru a fi cercetat de Dumnezeu, deoarece „Domnul nu Se rușinează de peștera noastră sărăcăcioasă și neprimitoare, dacă Îl chemăm cu sinceritate”, iar venirea Lui aduce lumină, sens și mântuire.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale din Zalău, dirijat de domnul profesor Ciprian Ghiurco.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un scurt cuvânt duhovnicesc, însoțit de urările tradiționale de sărbători.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului