Primul magazin bisericesc al Episcopiei Sălajului, inaugurat la Zalău

Joi, 24 septembrie 2026, Episcopia Sălajului a inaugurat la Zalău magazinul bisericesc „Agora”, primul magazin de acest fel al eparhiei, amenajat la parterul sediului Protopopiatului Ortodox Zalău, de pe strada Andrei Șaguna nr. 6.

De la ora 14:00, Preasfințitul Părinte Benedict a săvârșit slujba de binecuvântare a noului magazin, în prezența membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, a ostenitorilor Centrului Eparhial, a protopopilor și a stareților mănăstirilor din Episcopia Sălajului.

Cu același prilej, ierarhul a binecuvântat și spațiul în care va funcționa Centrul de pelerinaje „Sfântul Evanghelist Luca” al Episcopiei Sălajului. Noul centru, pus sub ocrotirea patronului spiritual al eparhiei, va organiza pelerinaje la mănăstiri și locuri de închinare din țară și din străinătate.

După slujba de binecuvântare, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt în care și-a exprimat bucuria pentru începutul celor două proiecte și a subliniat că ele sunt gândite în sprijinul activității pastorale a eparhiei.

Referindu-se la magazinul bisericesc, ierarhul a arătat că obiectele destinate slujirii trebuie să răspundă unei exigențe deopotrivă liturgice și estetice. Pornind de la rugăciunile rostite la binecuvântare și de la continuitatea dintre cultul Vechiului Testament și viața liturgică a Bisericii, Preasfinția Sa a subliniat că obiectele bisericești nu sunt simple lucruri de folosință, ci sunt așezate în slujba lui Dumnezeu și, tocmai de aceea, se cuvine să fie alese cu grijă și să fie de bună calitate.

Ierarhul a amintit, în acest sens, exemplul obiectelor vechi păstrate în multe dintre bisericile noastre – potire, icoane și alte odoare realizate cu grijă și menite să dăinuie –, subliniind că și astăzi trebuie păstrată aceeași măsură a frumuseții și a seriozității.

Totodată, magazinul „Agora” a fost gândit nu doar ca un spațiu de comercializare, ci și ca un loc de întâlnire și de misiune. Ierarhul a vorbit despre importanța primirii oamenilor cu ospitalitate, cu o vorbă bună și cu disponibilitatea de a oferi explicații și îndrumare, astfel încât cel care trece pragul magazinului să primească, dincolo de lucrul pe care îl caută, și ceva din bucuria și căldura unei întâlniri bisericești.

În ceea ce privește Centrul de pelerinaje „Sfântul Evanghelist Luca”, Preasfințitul Părinte Benedict a subliniat valoarea pelerinajului ca mijloc pastoral și ca experiență a credinței. Vizitarea mănăstirilor, a bisericilor și a locurilor sfinte oferă credincioșilor nu doar posibilitatea de a cunoaște, ci mai ales de a trăi experiența întâlnirii cu sfințenia, pentru ca apoi să se întoarcă în comunitățile lor cu un plus de bucurie, de energie și de implicare în viața parohială.

Magazinul bisericesc „Agora” pune la dispoziția clericilor și credincioșilor produse de pangar, obiecte bisericești și liturgice, icoane, veșminte preoțești, precum și cărți cu conținut teologic și duhovnicesc.

Magazinul se află la parterul sediului Protopopiatului Ortodox Zalău, pe strada Andrei Șaguna nr. 6, și va fi deschis publicului începând de luni, 28 septembrie.

Programul de funcționare:

• Luni, marți și joi: 10:00–16:00

• Miercuri și vineri: 12:00–18:00

• În sărbătorile din timpul săptămânii: 12:00–18:00

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului