În ziua praznicului Învierii Domnului, duminică seara, de la ora 18:00, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a fost oficiată Vecernia din ziua de Paști, cunoscută și sub denumirea de „A doua Înviere”, de către Preasfințitul Părinte Benedict, împreună cu toți preoții din parohiile municipiului Zalău.
În cadrul slujbei, potrivit rânduielii, a fost citită Evanghelia Învierii în 12 limbi, ca semn al universalității vestirii Învierii Domnului și al adresării acesteia către toate neamurile.
La final, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la Evanghelia acestei slujbe, în care a arătat că Învierea nu îi găsește pe oameni într-o stare de siguranță, ci în mijlocul fricii și al vulnerabilității, iar schimbarea reală începe atunci când Hristos devine prezență vie în viața lor, transformând frica în pace, încredere și curaj.
Pornind de la Evanghelia citită, ierarhul a arătat că Învierea îi găsește pe ucenici nu într-o stare ideală, ci în vulnerabilitate, iar acest detaliu spune ceva esențial despre condiția omului: „Ucenicii erau adunați în casă, de frica iudeilor, în spatele ușilor încuiate. Trăiau frica, trăiau deznădejdea, trăiau lipsa de perspectivă, pentru că Cel care le promisese învierea era în mormânt. Momentul Învierii îi găsește pe apropiații Domnului în toată vulnerabilitatea lor. Și aici este un lucru foarte important: nu sunt de lăudat pentru starea lor, dar sunt de lăudat pentru faptul că au stat împreună. Ce face omul când îi este teamă? Stă împreună. Frica de unul singur este cumplită, dar frica trăită împreună este mai ușoară, pentru că ne încurajăm unii pe alții.”
Această adunare devine locul în care Hristos Se face prezent, iar schimbarea nu vine din eforturi omenești, ci din întâlnirea reală cu El: „În acest context vine Domnul în mijlocul lor și le aduce salutul: «Pace vouă!». Îi găsește în această stare și îi ia de acolo de unde sunt. Din acest moment, perspectiva se schimbă. Frica se transformă în încredere, frica se transformă în curaj, frica se transformă într-o perspectivă largă asupra vieții. Și trebuie să înțelegem lucrul acesta: frica nu se depășește prin autosugestie sau prin calcule omenești, ci numai și numai prin prezența Domnului.”
Preasfinția Sa a insistat asupra faptului că semnul concret al acestei prezențe este pacea lăuntrică, care devine criteriu al vieții duhovnicești: „Semnul prezenței lui Hristos în viața noastră este pacea în inimă. Cine nu are pace nu Îl are pe Hristos acolo. Cine se luptă cu toți și cu toate, cine este nemulțumit de orice în lumea aceasta, nu Îl are pe Hristos în inima sa. Pentru că înțelegem din Evanghelia de astăzi că prezența permanentă a lui Hristos în viața omului se vede mai ales ca stare de pace. De la frică se trece la încredere, la curaj și la perspectivă prin această prezență a Domnului.”
Din această transformare lăuntrică se deschide, mai departe, misiunea, care nu aparține doar apostolilor, ci întregii Biserici: „În momentul în care Domnul le devine prezență, le dă puterea să ierte păcatele și de aici începe misiunea lor. Din oameni fricoși devin propovăduitori ai Evangheliei. Acesta este începutul lucrării în lume. Nu este vorba doar de apostoli sau de preoți, ci de noi toți. Toți suntem chemați să devenim misionari, să vorbim pe limba celui care ne stă în față, să îl întâmpinăm pe fiecare așa cum este și să dăm mărturie despre bucuria și pacea pe care le aduce Învierea.”
În acest context, citirea Evangheliei în mai multe limbi a fost explicată ca expresie a acestei chemări universale la mărturisire: „Evanghelia se citește în mai multe limbi tocmai pentru că apostolii sunt trimiși în întreaga lume să propovăduiască Învierea. Fiecare pe limba sa va auzi această veste. Dar nu este vorba doar de o misiune exterioară, ci de o chemare personală: fiecare dintre noi este chemat să ducă mai departe această veste, prin felul în care trăiește și prin pacea pe care o împărtășește celor din jur.”
În cele din urmă, ierarhul a subliniat că această mărturisire nu este posibilă fără o întâlnire personală cu Hristos, așa cum se vede și în cazul Sfântului Apostol Toma: „Toma nu era de față atunci când a venit Domnul și a fost mâhnit. Dar ceea ce a cerut el nu este necredință, ci dorința cea mai adâncă a omului: să aibă o experiență personală cu Domnul. Nimeni nu poate propovădui Învierea fără această întâlnire. Uneori poate dura o săptămână, alteori o viață întreagă până când Domnul vine și ne cheamă pe nume. Dar atunci când această întâlnire se întâmplă, omul începe să trăiască altfel și să răspândească în jur pace, fără să mai fie nevoie de multe cuvinte.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict i-a îndemnat pe cei prezenți să transforme această trăire într-un mod concret de viață: „Dacă vom avea o experiență lăuntrică a lui Hristos cel înviat, vom împrăștia în jurul nostru pace. Este nevoie de acest simțământ al Învierii peste tot, în toate locurile vieții. Să venim înaintea Domnului cu sinceritate, cu fricile și vulnerabilitățile noastre, iar El va veni și va picura în inima noastră această pace și această bucurie. Vă dorim sărbători cu pace și să duceți mai departe lumina Învierii.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de diaconii slujitori ai catedralei.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
