În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 10 mai 2026, Preasfințitul Părinte Benedict i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei Zimbor, din Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, de la ora 9:30, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat că întâlnirea Domnului Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov ne descoperă felul în care Dumnezeu Însuși vine în viața omului — fără să-l judece pentru căderile sale, deschizând El primul dialogul și oferindu-i apa cea vie care îi schimbă întreaga existență, cu condiția ca omul, la rândul său, să răspundă prin schimbarea vieții, fidelitatea față de credința dreaptă și mărturisirea bucuriei întâlnirii cu Hristos.
Ierarhul a subliniat că primul lucru pe care îl descoperim din această întâlnire este faptul că Domnul are inițiativa și deschide dialogul tocmai cu cel care s-ar simți cel mai puțin vrednic, dincolo de toate convențiile și prejudecățile lumii: „Atunci când te simți nevrednic, atunci când te simți izolat, atunci când te simți alungat, Domnul este cel care are inițiativă. Gândiți-vă cât de greu ne-ar fi când am vrea să vorbim cu cineva, ținând cont de cine suntem, să deschidem un dialog cu cineva foarte important. Și ce bucuroși suntem când acea persoană importantă face primul pas și, văzându-ne undeva într-un colțișor ascunși, vine înspre noi și ni se adresează. Femeia samarineancă era, pentru mentalitatea timpului, de neam străin, de o credință amestecată, era femeie — și o femeie nu avea voie să întrețină un dialog cu un bărbat străin — și pe deasupra, nici măcar o femeie onorabilă, pentru că avusese cinci bărbați și acum stătea cu un al șaselea, nelegitim. Și cu toate acestea, Domnul deschide dialogul. Este prima atitudine în care se vede dragostea, prima atitudine în care se vede smerenia, prima atitudine în care se vede un comportament, cum am zice astăzi, nediscriminatoriu.”
Preasfinția Sa a arătat în continuare că Domnul Se așază El Însuși la măsura omului obosit, pentru ca dialogul să fie de la egal la egal, dându-i astfel curaj celui slăbit să se apropie: „Domnul se arată obosit. Era miezul zilei, ceasul al șaselea înseamnă ora 12:00, adică tocmai amiaza mare, când e cel mai cald. Și cei care ați fost în Țara Sfântă știți ce înseamnă căldura acolo. De ce se arată obosit? Pentru ca noi, cei obosiți, care intrăm în dialog cu El, să simțim că dialogul merge de la egal la egal. Dacă cineva ar fi foarte puternic, s-ar arăta foarte stăpân pe tot ceea ce înseamnă viața, iar noi ne facem mici, ne simțim foarte neînsemnați, ba chiar obosiți de viață. Trebuie să recunoaștem, ne simțim uneori obosiți. Obosiți de viață, obosiți de greutăți, uneori obosiți chiar de credință, că nu reușim să ținem pasul. Tot zicem: «Doamne, am tot încercat, am vrut să-mi schimb viața și tot acolo am rămas sau mai jos am coborât.» Și atunci când Domnul intră în pielea noastră și Se arată El Însuși obosit, ne dă curaj, pentru că nu vine pentru niște oameni impecabili, ci vine pentru cineva ca noi, așa cum suntem noi în anumite momente.”
Preasfințitul Părinte Benedict a explicat că Domnul o caută pe femeia samarineancă la fântână, la miezul zilei, tocmai pentru a-i oferi o întâlnire personală și o iubire necondiționată, pe care ea n-o experimentase niciodată: „În toate relațiile pe care le-a avut dinainte, putem bănui că a fost iubită condiționat — dacă cineva e deștept, dacă e frumos, dacă are avere, dacă are o poziție socială. Și nu funcționează până la o vreme, când lucrurile acestea poate nu mai sunt. Domnul vine și Își arată dragostea față de ea necondiționat. Și un detaliu care întărește această idee: ea venea la fântână la ora 12:00, când nimeni nu mergea la fântână — pentru că ea se rușina cu starea în care era, nu mergea ca să se întâlnească cu alții. Venea pe ascuns. Și Domnul o găsește atunci, pentru că vrea s-o întâlnească în mod deosebit. Când cineva important se întâlnește cu noi, dar mai sunt încă zece sau cincisprezece lângă, parcă nu-i mare lucru. Dar când vine expres pentru noi și ne dedică timpul, atunci ne simțim niște privilegiați. Ea, nevrednică, începe să se simtă privilegiată.”
Ierarhul a accentuat că, după ce-i dăruiește această întâlnire, Domnul îi cere femeii — și prin ea, fiecăruia dintre noi — o primă condiție pentru a primi apa cea vie: schimbarea hotărâtă a vieții morale: „Pentru a primi o nouă viață, o nouă identitate, pentru a ne schimba traiectoria primind această apă vie pe care Domnul ne-o oferă, sunt trei condiții. În primul rând, îi zice: «Du-te și adu-ți bărbatul.» O vădește în starea ei morală căzută, dar nu ca s-o umilească, ci ca ea să ia o decizie. «Doamne, de acum încolo nu mai trăiesc așa. Îmi schimb privirea înspre cele bune. Renunț la o viață dezordonată din punct de vedere moral, pentru că vreau să fiu alături de Tine. Nu vreau doar să supraviețuiesc cu apa aceasta din fântână, ci vreau ca Tu să fii sursă de viață pentru mine. Tu să fii sațietatea pe care eu n-o pot lua din nimic din cele din afară.» Așadar, o decizie clară și definitivă de a face lucrurile altfel decât s-au întâmplat înainte.”
Preasfinția Sa a arătat că a doua condiție este fidelitatea față de credința dreaptă, care nu este o anexă a vieții, ci viața însăși a omului credincios: „Al doilea lucru foarte important ține de credința dreaptă, pentru că dialogul se desfășoară pe linia aceasta. Cine are dreptate, zice femeia — voi, iudeii, cu credința voastră, sau noi, samarinenii? Și Domnul i-a zis: «Credința vine din iudei, pentru că acolo a existat revelația, descoperirea lui Dumnezeu în istorie. Hristos Se naște în acest popor. Dar vine vremea ca toți să vă închinați în duh și în adevăr.» Credința dreaptă nu este o anexă a vieții. Nu ne permitem negocieri când vine vremea de a părăsi Biserica noastră Ortodoxă pentru alte realități religioase mai noi. Pentru că credința noastră este viața noastră. Și tocmai de aceea ea acum înțelege pe Cine are în față și-L recunoaște drept Mesia.”
Preasfințitul Părinte Benedict a îndemnat apoi la a treia condiție — mărturisirea bucuriei credinței, care urmează firesc întâlnirii personale cu Domnul: „Ce face femeia mai departe? Se duce și propovăduiește. Se duce și spune și celorlalți, pentru că atunci când Îl afli pe Domnul nu poți să-L ții doar pentru tine. Eu cred că femeia, atât de bucuroasă, alerga prin sat de acum nu cu frică, cum era înainte din pricina stării ei morale, ci cu foarte mult curaj, strigând în gura mare: «L-am aflat pe Cel pe care Îl așteptăm!» Și oamenii au zis: «Unde?» Și ea i-a condus înspre Domnul, care rămăsese la fântână, așteptându-i. Mărturisirea nu este una teoretică, ci doar dacă eu trăiesc bucuria credinței în inima mea și o mărturisesc în afară, atunci cei din jurul meu vor vedea bucuria care însoțește propovăduirea mea — și nu vor vedea doar mesajul în sine, ci vor vedea bucuria întâlnirii mele personale cu Domnul.”
În încheierea cuvântului, ierarhul a îndemnat întreaga adunare să-I ceară Domnului să rămână în mijlocul lor, așa cum a rămas în Sihar la rugămintea samarinenilor: „Evanghelia se sfârșește așa: cei din comunitatea din Sihar I-au cerut Domnului să mai rămână la ei, și a rămas două zile. Concluzia este aceasta: Îi cerem Domnului să rămână, dacă vrem ca viața noastră să se schimbe. Îi spunem Domnului astăzi în mod deosebit: «Rămâi cu noi, Doamne, la Zimbor aici. Rămâi cu noi în eparhia noastră a Sălajului. Rămâi cu noi în țara noastră. Rămâi cu noi în lumea întreagă.»”
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Denis-Doru Sălăjan.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul de băieți al Asociației Tinerilor Ortodocși Sălăjeni (ATOS), dirijat de diaconul Adelin Char.
La finalul Sfintei Liturghii, pentru activitatea pastorală desfășurată, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Rusalim Durnea, oferindu-i dreptul de a purta crucea pectorală. Primarul comunei Zimbor, domnul Gabriel Mureșan, a fost distins cu Gramata episcopală pentru ctitori, iar binefăcătorii parohiei au primit Diplome de Apreciere.
Părintele paroh Rusalim Durnea a mulțumit Preasfințitului Părinte Benedict pentru binecuvântarea oferită comunității.
În continuare, ierarhul a săvârșit slujba de binecuvântare a noii case parohiale și a capelei mortuare din localitate, aceasta din urmă ridicată cu sprijinul Primăriei comunei Zimbor.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
