Binecuvântarea casei parohiale și a capelei mortuare din Zimbor, județul Sălaj

Noua casă parohială și capela mortuară ale Parohiei Zimbor, din județul Sălaj, au fost astăzi binecuvântate de Preasfințitul Părinte Benedict, ierarhul locului. De dimineață, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Apa cea vie despre care Mântuitorul îi vorbește Samarinencei înseamnă o nouă identitate, le-a spus ierarhul credincioșilor în cuvântul de învățătură. Pentru a primi o nouă identitate, însă, trebuie să îndeplinim trei condiții.