Sâmbătă, 18 octombrie 2025, credincioșii Parohiei Dobrin din Protopopiatul Zalău au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului.
Cu acest prilej, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele Mihai Dobocan, consilier cultural, părintele Grigore-Florian Vid, protopop de Zalău, părintele arhidiacon Sergiu Iustin Pop, consilier eparhial, părintele paroh Paul Tudor Turc și alți clerici invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a invitat la o meditație asupra vindecării interioare, asupra curățirii gândurilor și a capacității de a ne bucura de binele celuilalt, pornind de la exemplul omului paralitic adus înaintea Domnului.
Referindu-se la atitudinea celor care asistau la vindecare, ierarhul a arătat că nu toți pot primi bucuria lucrării lui Dumnezeu atunci când ea nu se împlinește prin ei înșiși: „Domnul îl primește pe cel bolnav, îi iartă păcatele, îi face mult bine. Și fariseii și cărturarii care erau în jurul său n-au fost mulțumiți cu această realitate, cu această atitudine, și dacă n-au fost mulțumiți, au început să cârtească, cum se întâmplă și în viața noastră. Uneori, nu faptul în sine nu ne convine, ci persoana care realizează lucrul acela. Și atunci începem, cum s-ar spune astăzi, să căutăm vicii de procedură, să aducem argumente ca să minimalizăm binele făcut. Este o slăbiciune profund omenească: nu putem accepta binele făcut de altcineva, mai ales atunci când simțim că noi am fi vrut să-l facem.”
Preasfințitul Benedict a continuat, arătând că această incapacitate de a ne bucura de binele aproapelui trădează o boală lăuntrică a inimii, care afectează relațiile și viața comunitară: „Suntem noi capabili să ne bucurăm cu celălalt de realizările lui? Pentru că dacă fariseii și cărturarii ar fi reușit ei să facă treaba aceasta, ar fi fost foarte fericiți. Vă dați seama? Să poți să ierți păcatele, să poți să vindeci pe cineva, ți-ai atrage în jurul tău foarte mulți admiratori. Dar de vreme ce nu tu ai făcut lucrul acesta, ci altcineva a făcut lucrul acesta, poți tu să accepți binele pe care celălalt l-a făcut dacă nu l-ai făcut tu? Rațional, da. Mintea sănătoasă te obligă să recunoști că e ceva bun acolo. Dar partea emoțională e mai bolnavă. N-au putut accepta binele făcut de altcineva și nu s-au putut bucura de el. E mai ușor să plângi cu cel care plânge decât să râzi cu cel care râde atunci când e vorba de o realizare a lui și nu a ta, mai ales când există o oarecare concurență. Zona aceasta emoțională a noastră e destul de bolnavă și, oricât de mult bine am vedea în jurul nostru, ne e greu să ne bucurăm de bucuria celuilalt.”
Vorbind apoi despre cuvintele Mântuitorului – „De ce cugetați cele rele în inimile voastre?” –, ierarhul a explicat felul în care mintea și inima se condiționează reciproc, transformând gândurile trecătoare în stări de durată: „Cum adică să cugete în inimă? Că noi știm că gândim cu mintea, nu cu inima. În vremea respectivă, inima era sediul minții, centrul vieții omului, locul de unde pornea și simțirea, și raționamentul. Dar putem înțelege mai adânc: atunci când un gând se unește cu simțirea, el devine consistent. Când e doar la nivelul minții, e trecător, dar când se unește cu inima, cu emoția, devine stabil, face parte din noi. Gândurile rele, unite cu emoția negativă, dau rezultate dintre cele mai periculoase. De aceea, când ne trece prin minte o supărare, trebuie să-i spunem lui Dumnezeu: «Doamne, iartă-mi gândul acesta». Dacă stăm asupra lui, se însoțește cu simțirea, crește și, fără să vrem, ne stăpânește. Așa se naște tensiunea, ranchiuna, neputința de a ierta. Dar dacă înlocuim gândul rău cu unul bun, și acela se unește cu simțirea și devine o forță care ne luminează întreaga viață.”
În acest sens, Preasfințitul Benedict a amintit și cuvântul Părintelui Tadei de la Vitovnița, subliniind că omul este modelat de gândurile pe care le primește și le cultivă: „Noi suntem gestionarii propriei vieți. Nu faptele în sine o determină, ci gândurile care le însoțesc. Ai gânduri bune – ele se unesc cu inima și te transformă într-un mod pozitiv. Ai gânduri rele – ele se unesc cu simțirea și te otrăvesc. Aceeași realitate poate fi interpretată diferit de fiecare om, în funcție de gândurile pe care le cultivă. Gândul bun se unește cu simțirea și toate din jurul tău încep să înflorească; gândul rău se unește cu simțirea și toate din jurul tău le vei vedea în cheie negativă, iar cheia negativă îți va otrăvi viața.”
În final, ierarhul a arătat că adevărata vindecare a omului constă în redobândirea capacității de uimire și recunoștință, semne ale inimii curate care vede lucrarea lui Dumnezeu în toate: „Cel care gândește frumos și se bucură de tot ceea ce Dumnezeu lucrează în jurul său începe să privească viața cu uimire. Cine se uimește se bucură și dă slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce este astăzi și mulțumim pentru darul mare pe care ni-l face de a fi împreună la Sfânta Liturghie.”
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Benedict l-a hirotonit diacon pe tânărul teolog Raul Butaș, pe seama capelei cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din cadrul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Lumină Lină” al Catedralei Episcopale din Zalău, dirijat de domnul profesor Ciprian Ghiurco.
La finalul slujbei, preotul paroh Paul Tudor Turc a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare și i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotesit pe părintele paroh sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru.
Scurt istoric
Localitatea Dobrin a fost menționată pentru prima dată în documente în anul 1423, sub numele maghiar de Debren, ea aparținând mai întâi Regatului Ungariei, iar ulterior făcând parte din Principatul Transilvaniei. După compromisul din 1867 dintre austrieci și ungurii din Imperiul Austriac, Principatul Transilvaniei dispare, astfel încât, în anul 1876, Regatul Ungariei este împărțit în județe, satul Dobrin intrând în județul Sălaj (Szilágymegye). La sfârșitul Primului Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar a dispărut, iar Dobrinul a fost anexat României Mari, urmând ca, între anii 1940–1944, să intre sub jurisdicția Ungariei, perioadă după care va aparține definitiv statului român.
În ceea ce privește viața spirituală, trebuie menționat faptul că în Dobrin există două lăcașuri de cult, unul de lemn și altul de zid. Biserica de lemn din localitate a fost construită în anul 1720. Are un plan dreptunghiular, cu absida altarului pătrată, acoperiș din șiță, iar peste acesta se înalță turnul cu foișor acoperit de baza lărgită a fleșei. Ancadramentul ușii de la intrare este decorat cu chenare de frânghie și linii frânte, cu suprafețe de romburi, flancând cu patru rozete cercul de spirală ce marchează baza. Interiorul este pictat, însă ploile au șters de pe pereți decorațiunile interioare.
Actualul lăcaș de cult de zid a fost edificat, cu mari sacrificii din partea credincioșilor Parohiei Dobrin, între anii 1994–2003. De-a lungul timpului, biserica a suferit ample lucrări de renovare, finalizate între anii 2014–2016. În interior, pardoseala a fost vopsită și acoperită cu mochetă, au fost înlocuite geamurile, s-a instalat un sistem de sonorizare, au fost montate policandrul și aplicele pentru iluminat, iar chipurile ierarhilor au fost repictate. În exterior, lăcașul de cult și soclul acestuia au fost revopsite, s-au montat jgheaburi și parazăpezi, gardurile și porțile au fost reparate și vopsite, iar un lumânărar a fost construit. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
