Vineri, 27 martie 2026, începând cu ora 17:00, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Denia Acatistului Bunei Vestiri în Parohia Crișeni II, din Protopopiatul Zalău, în sobor de preoți și diaconi.
În rugăciune, alături de ierarh, s-au aflat părinți consilieri de la Centrul eparhial, cadre didactice de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, precum și alți clerici invitați, alături de numeroși credincioși.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul vocal „Doxa”, dirijat de profesorul Florin Lazăr, de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
La finalul deniei, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, în care a arătat că slujba Acatistului Bunei Vestiri este o chemare la trezvie, la o stare de veghe lăuntrică în care omul este prezent cu întreaga sa ființă înaintea lui Dumnezeu.
Explicând sensul acestei rânduieli, ierarhul a subliniat că denia și Acatistul nu sunt doar forme liturgice, ci exprimă o stare concretă de priveghere și atenție duhovnicească: „Ceea ce am făcut noi în această seară este slujba Utreniei, iar atunci când se săvârșește seara se numește denie. Noi știm că Utrenia, de regulă, se face dimineața, dar acum o săvârșim seara tocmai pentru că este o formă de pregătire și de asceză prelungită, să spunem așa, care, așa cum spune numele de priveghere, ne determină la o stare de vigilență sporită sau, cum o numim noi în Biserică, trezvie.
Acum, slujba în sine, în cadrul Utreniei, are un text foarte frumos și foarte vechi pe care noi îl numim Acatistul Bunei Vestiri. Poporul nostru este iubitor de această rugăciune și știm că în traducere acatist înseamnă rugăciunea care se citește în picioare. Acatist înseamnă în picioare. Și de ce în picioare? Când vine vrăjmașul în fața unei cetăți, nu poți să stai liniștit, nu poți să stai relaxat, ci ești atent, ești vigilent, începi să te uiți în toate părțile, toate resursele tale lăuntrice se pun în lucrare. Și această cântare s-a interpretat în această atmosferă de tensiune, dar nu doar în sensul de neliniște, ci în sensul de prezență totală.”
Pentru a face mai clar acest sens, Preasfinția Sa a evocat contextul istoric în care a apărut acest imn, arătând cum credincioșii au cerut ajutorul Maicii Domnului în vreme de primejdie: „Acum 1400 de ani, în anul 626, cetatea Constantinopolului a fost atacată de popoare străine, în timp ce împăratul era plecat cu armata. Și dintr-o dată cetatea aceea, în centrul lumii, s-a văzut atacată din toate părțile fără o armată consistentă, de vreme ce armata era deja în teritoriu. Și atunci cei care au rămas în cetate au luat-o drept general pe Maica Domnului. Și când spun lucrul acesta, îl subliniez: general. Pentru că nu mai era general în cetate, generalul era pe câmpul de luptă. Și episcopul vremii, împreună cu cei care au rămas în cetate, au hotărât să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu prin mijlocirea Maicii Domnului. Și au început să cânte acest imn pe zidurile cetății, în picioare, cu icoane, cu rugăciune din toată inima, într-o stare de disperare, dar și de încredere. Și au numit-o pe Maica Domnului „generalul nostru”, pentru că cetatea nu mai avea alt sprijin, iar în felul acesta cetatea a fost salvată.”
Pornind de aici, ierarhul a arătat că această stare nu ține doar de trecut, ci se traduce astăzi în plan duhovnicesc, ca stare de atenție și prezență înaintea lui Dumnezeu: „Astăzi, slavă Domnului, nu mai stăm în picioare în fața unui vrăjmaș în sensul acesta de război, deși vedem ce se întâmplă în lume, ci se înțelege în sens duhovnicesc. Când stăm pe scaun, sigur nu putem fi atenți, pentru că suntem prea relaxați. Când stăm în genunchi, nici atunci nu este cea mai bună stare de vigilență, pentru că și acolo ne putem așeza destul de confortabil. Însă în picioare, mai ales când ești obosit, e mai greu să stai. Și este un exercițiu pentru noi, nu doar să stăm în picioare, ci să încercăm ca trupul împreună cu mintea să fie deodată la ceea ce se citește și la ceea ce se cântă, la ceea ce se întâmplă în momentul respectiv. Și atunci, în această stare de asediu duhovnicesc, suntem învățați să ne adresăm Maicii Domnului.”
În partea a doua a cuvântului, Preasfințitul Părinte Benedict a evidențiat frumusețea teologică a imnului, arătând că Maica Domnului îl conduce pe om spre Hristos și trăiește într-o discreție deplină: „Am zis în această seară: Bucură-te, steaua care arăți soarele. Noi știm că stelele trimit la ceva mai mult, la soare. Maica Domnului trimite tot timpul la soarele dreptății, pentru că ea nu a vrut să iasă în evidență. Ea nu a vrut să devină un punct de atracție pentru ceilalți, măcar că ar fi putut face lucrul acesta. Ea a stat în umbra Domnului Hristos, dar nu în sens negativ, ci în sensul unei slujiri discrete, pline de dragoste, cu o dedicare totală. Cine privește la Maica Domnului îl vede pe Hristos, pentru că ea L-a arătat lumii și a devenit mare tocmai prin această slujire. De aceea o numim mai cinstită decât heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât serafimii.”
În același timp, ierarhul a subliniat că Maica Domnului este model de înălțime și adâncime duhovnicească: „O numim înălțime la care cu anevoie se suie gândurile omenești, pentru că omul care iubește pe Dumnezeu privește în sus, către cer, de unde vine tot binele. Dar o numim și adâncime care nu lesne se poate vedea nici cu ochii îngerești, pentru că smerenia ei este atât de mare, încât nici îngerii nu o pot cuprinde. În momentul în care a venit Arhanghelul Gavriil, ea s-a uimit și a zis: «Cum se poate mie aceasta?» Și, în cele din urmă, a răspuns: «Fie mie după cuvântul tău», nu pentru că s-ar fi simțit vrednică, ci pentru că a înțeles că Dumnezeu lucrează prin ea. Și aceasta este smerenia adevărată: să primești ceea ce Dumnezeu vrea să lucreze în viața ta.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a arătat că Acatistul Bunei Vestiri rămâne o rugăciune vie a Bisericii și o chemare constantă la apropiere de Maica Domnului: „Biserica noastră se uită cu foarte mult drag la Maica Domnului și ne învață să-i căutăm ajutorul, să-i cerem mijlocirea, ca cea care a fost permanent lângă Domnul și are trecere către El. O rugăm să ne mângâie în inimă, într-un mod discret, în funcție de ceea ce avem nevoie, iar această mângâiere să ne fie resursă pentru ceea ce avem de făcut mai departe. Să vă rânduiască Dumnezeu pace în continuare și să vă aducă sărbătoarea Paștelor multă bucurie.”
La final, părintele paroh Călin Ciurbe, care este și directorul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, oferindu-i o icoană cu Maica Domnului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
