În Sfânta și Marea Joi, 9 aprilie 2026, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău a fost săvârșită Denia celor 12 Evanghelii de către Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, înconjurat de preoții și diaconii slujitori ai catedralei.
Rânduiala acestei slujbe a pus înaintea credincioșilor, prin citirea celor douăsprezece pericope evanghelice, momentele centrale ale Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos, de la Cina cea de Taină până la punerea în mormânt.
După citirea celei de-a cincea Evanghelii, Preasfințitul Părinte Benedict, împreună cu clericii slujitori, a scos Sfânta Cruce din Sfântul Altar și a purtat-o în procesiune până în mijlocul catedralei, unde a fost așezată spre închinarea credincioșilor.
La finalul deniei, ierarhul a explicat sensul acestei slujbe și locul ei în dinamica Săptămânii Mari, arătând că ea este o priveghere care introduce în ziua răstignirii Domnului și cheamă la o participare personală la cele retrăite în Biserică: „Am săvârșit în această seară denia vinerii celei mari, adică slujba Utreniei cu caracter de priveghere. Ne-am pregătit pentru ziua de vineri, când pomenim Crucea cea dătătoare de viață, răstignirea Domnului și toate cele care țin de această lucrare de mântuire. Cele douăsprezece Evanghelii pe care le-am ascultat alcătuiesc o narațiune, o călătorie în care Biserica ne invită să intrăm personal, nu doar ca să ascultăm, ci ca să devenim parte din ceea ce se întâmplă.”
În acest context, Preasfinția Sa a subliniat că această „călătorie” nu este una exterioară, ci una lăuntrică, în care omul este chemat să se regăsească pe sine în evenimentele Pătimirilor: „Nu suntem chemați să judecăm pe cei de atunci, ci să ne regăsim pe noi înșine acolo. Pentru că omul, generație după generație, a continuat să repete păcatul. Și noi, prin repetarea păcatului, contribuim la această judecată. În mod simbolic, noi suntem cei care întingem condeiul în călimară și Îl condamnăm pe Hristos. De aceea, slujba aceasta nu este despre alții, ci despre noi.”
Referindu-se la semnificația Crucii, a arătat că aceasta se află în centrul vieții Bisericii nu ca semn al suferinței, ci ca semn al iubirii mântuitoare: „Crucea se așază în mijlocul bisericii pentru ca să vedem nu doar suferința Domnului, ci mai ales mântuirea și dragostea pe care El ne-o oferă. Pentru noi, crucea înseamnă dragoste. De aceea, în tradiția noastră, Hristos nu este reprezentat ca un om zdrobit de suferință, ci ca unul care Se odihnește, pentru că dincolo de suferință se arată lucrarea de mântuire și iubirea pe care o are pentru lume. Atunci, în mijlocul pământului, s-a făcut mântuirea, odată pentru totdeauna.”
Pornind de aici, ierarhul a arătat că răspunsul omului la această iubire este pocăința, ca stare reală de conștientizare și întoarcere: „Pocăința este viața însăși a Bisericii. Stând înaintea crucii, trăim păcatul ca pe o depărtare de Dumnezeu și ca pe o nevrednicie față de această dragoste. De aceea, suntem chemați la o inimă zdrobită și smerită. Poate că nu reușim întotdeauna să avem această zdrobire a inimii, dar dacă stăm cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu și Îi spunem adevărul despre noi, El ne va da harul Său, iar inima noastră, învârtoșată și împrăștiată, va începe să se schimbe.”
În continuare, Preasfinția Sa a adăugat o dimensiune personală și pedagogică, evocând experiența trăirii acestor slujbe încă din copilărie, pentru a arăta că participarea la Pătimirile Domnului nu este doar comemorare, ci chemare la schimbare: „Îmi aduc aminte din copilărie de această atmosferă de doliu, de tăcere, în care oamenii mergeau la biserică și trăiau aceste momente cu intensitate. Și ne întrebam: de ce se întâmplă toate acestea? De ce oamenii fac astfel de lucruri? Iar răspunsul era simplu și profund: noi putem să-L răstignim pe Hristos, dar putem și să schimbăm acest parcurs prin viața noastră. În mintea de copil credeam că lucrurile se pot schimba, că oamenii se pot întoarce și că nu mai ajung la răstignire. Și, într-un anumit sens, acest lucru este adevărat: dacă ne schimbăm viața, dacă ne întoarcem la Dumnezeu, nu mai repetăm această condamnare.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict i-a îndemnat pe cei prezenți la liniște, adunare lăuntrică și pregătire pentru ziua de vineri, ca răspuns la iubirea jertfelnică a lui Hristos: „În mijlocul pământului se face mântuirea, iar noi stăm înaintea crucii și Îi spunem lui Dumnezeu: Doamne, ne dorim să ne schimbăm viața. Iartă-ne pentru ceea ce am făcut și pentru ceea ce nu am făcut. Ajută-ne să înțelegem dragostea Ta și să ne bucurăm de roadele mântuirii. Să mergem spre casele noastre cu pace, cu tăcere și cu adunare lăuntrică, pentru ca Domnul să Se așeze în inimile noastre.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de diaconii slujitori ai catedralei.
În Sfânta și Marea Vineri, 10 aprilie 2026, de la ora 18:00, la Catedrala Episcopală din Zalău va fi oficiată slujba Prohodului Domnului.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
