apr. 11, 2021 | Activitatea Ierarhului
Duminică, 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Moiad, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au...
apr. 4, 2021 | Activitatea Ierarhului
Duminică, 4 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bezded, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și...
mart. 28, 2021 | Activitatea Ierarhului
Duminică, 28 martie 2021, credincioșii Parohiei Crișeni au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în noua biserică a parohiei, pentru întâia oară, de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un...
mart. 26, 2021 | Activitatea Ierarhului
Joi, 25 martie 2021, cu prilejul praznicului Bunei Vestiri, a fost sărbătorit hramul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Tot în această zi s-au împlinit zece ani de când Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...
mart. 21, 2021 | Activitatea Ierarhului
Duminică, 21 martie 2021, credincioșii Parohiei Treznea au îmbrăcat straie de sărbătoare, fiind prezenți în număr mare la sfânta biserică. Bucuria a fost dată de prezența în mijlocul lor a Preasfințitului Părinte Petroniu, care a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu...
mart. 19, 2021 | Activitatea Ierarhului
Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române, Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi, părinteşti binecuvântări! Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,...