Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din zona clujeană Valea Chintăului, sfințită de trei ierarhi

În Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului – a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic), 12 octombrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din zona clujeană Valea Chintăului, municipiul Cluj-Napoca, cu prilejul sfințirii lăcașului de cult.

De la ora 8:30, cei trei ierarhi au săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, edificată între anii 2010-2025. La exterior și interior, lăcașul de cult a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir, iar în piciorul Sfintei Mese au fost așezate moaște de mucenici.

În continuare, pe un podium special amenajat în curtea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei, Episcopul Benedict al Sălajului și Episcopul-vicar Samuel Bistrițeanul au oficiat Sfânta Liturghie, înconjurați de un sobor numeros de preoți și diaconi.

Din sobor au făcut parte: vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Clujului – preotul Dumitru Boca, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, secretarul eparhial – preotul Eugen Adrian Truța, consilierul eparhial al Episcopiei Sălajului – arhidiaconul Sergiu Iustin Pop, protopopul de Cluj-Napoca – preotul Alexandru Constantin Ciui, protopopul de Cluj I – preotul Dan Hognogi, pr. lect. univ. dr. Bogdan Ivanov – cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul paroh Ciprian Doru Filip, precum și alți clerici invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a tâlcuit pilda semănătorului și a subliniat chemarea fiecărui creștin de a rodi prin credință, dragoste și răbdare.

„Nu întâmplător Mântuitorul omite pregătirea de dinaintea terenului pentru semănat, pentru a ne învăța pe noi un lucru important, și anume faptul că această muncă, această activitate de pregătire a solului, ne aparține nouă. Și, de asemenea, ne mai învață încă ceva: că nu trebuie să ne descurajăm niciodată atunci când, semănând cuvântul lui Dumnezeu, nu întotdeauna obținem rezultatul dorit. (…) Mântuitorul vrea să ne încurajeze, vrea să ne spună să continuăm să semănăm Cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, chiar dacă observăm că nu întotdeauna acest Cuvânt cade în inimi pregătite.”

De asemenea, ierarhul a subliniat și importanța participării la întreaga Sfântă Liturghie:

„Noi, când venim la biserică, trebuie să venim cu gândul că ni se oferă încă o șansă de a ne împărtăși cu Hristos. De aceea, este foarte important ca atunci când venim la biserică să fim prezenți încă de la începutul Liturghiei sau cel puțin din momentul când au loc citirile biblice – Apostolul și Evanghelia. Dacă nu am ajuns la timp, am pierdut prima împărtășire – împărtășirea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă plecăm prea devreme, putem pierde cea de-a doua – împărtășirea cu Trupul și cu Sângele Domnului. (…) „Noi primim Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca, prin răbdare, să lucrăm, iar acest Cuvânt să ne transforme viața, astfel încât să fim cu adevărat chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”


Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal „Theotokos” din Cluj-Napoca. La chinonic, tinerele interprete de muzică populară Alexia Roba și Maria Gheduțiu, precum și prof. Valer Andronesi, cântărețul parohiei, au interpretat pricesne.

La finalul Sfintei Liturghii, pornind de la pilda semănătorului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură și a arătat câteva cauze care fac dificilă primirea Cuvântului lui Dumnezeu, îndemnându-i la o misiune creștină vie și eficientă. De asemenea, ierarhul a felicitat comunitatea parohială pentru strădania de a ridica această ctitorie pentru veșnicie.

„Vrem să vă spunem că ziua de astăzi a fost minunată. Ogorul sufletului, în care trebuie să semănăm, tare am dori să fie un pic afânat, ca să putem culege câte ceva din ceea ce am auzit, din ceea ce am văzut, din rugăciunile care s-au făcut. Admir lucrarea pe care părintele Ciprian, sprijinit de oameni buni, a împlinit-o. (…) Cuvântul lui Dumnezeu este perfect, așa cum am înțeles din predica Preasfințitului Părinte Samuel, însă sufletul nostru nu e perfect, ogorul nu e încă pus la punct. De aceea, încercăm să-l îngrijim, să-l facem mai bun și să adunăm lucruri frumoase, care să ne fie de folos pentru mântuirea sufletului”, a afirmat Mitropolitul Clujului.

La rândul său, preotul paroh Ciprian Doru Filip a mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității parohiale, precum și ierarhilor, oficialităților, celor prezenți și tuturor celor care au contribuit la edificarea lăcașului de cult. În semn de prețuire și recunoștință, din partea comunității parohiale, cei trei ierarhi au primit în dar câte o icoană cu sfinții lor ocrotitori: Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Cuvios Benedict de Nursia și Sfântul Proroc Samuel.

Pentru întreaga activitate administrativă și pastoral-misionară, părintele paroh Ciprian Doru Filip a fost distins cu „Crucea Transilvană” pentru clerici, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, iar doamna arhitect Doina Munteanu a primit „Crucea Transilvană” pentru mireni. Doamna Ileana Gâncean, doamna Victoria Jașcău și domnul Leone Jașcău, în calitatea de ctitori, au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” pentru mireni. Doamna Ana Dumitraș și domnul Ovidiu Moldovan au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, domnul conf. Victor Muller a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, iar domnul Liviu Moldovanu a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni. De asemenea, membrii Consiliului și ai Comitetului Parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire, iar copiii și tinerii prezenți au primit cărți duhovnicești din partea ierarhului.

Slujba a fost oficiată în prezența oficialităților locale și a numeroși credincioși clujeni, mulți fiind îmbrăcați în straie populare.

Scurt istoric

Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Valea Chintăului a fost înființată în anul 2008 pentru a deservi credincioșii din zona străzii Valea Chintăului, ce aparține municipiului Cluj-Napoca. Zona a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare imobiliară și demografică sporită.

Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la data de 8 iunie 2009, în a doua zi de Rusalii, de vrednicul de pomenire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului. Demersurile de ridicare a lăcașului de cult au fost posibile prin donația terenului de către doamna Ana Moldovan, împreună cu fiicele sale, Ileana Gâncean și Victoria Jașcău. În primii ani, slujbele s-au săvârșit într-o casă pusă la dispoziție de credinciosul Ioan Arpadi. Toți cei amintiți au contribuit substanțial și la înălțarea bisericii.

Lucrările de construcție au început în anul 2010, conform planurilor doamnei arhitect Doina Munteanu și ale domnului inginer Marian Munteanu. În anul 2011 a fost finalizat demisolul, iar la data de 3 noiembrie 2012, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a binecuvântat spațiul de slujire de la demisolul bisericii. În anul 2016 biserica a fost ridicată la roșu și a fost acoperită cu tablă de cupru.

În perioada 2017–2022 a fost edificată și casa parohială, aflată în imediata vecinătate a bisericii, iar în Duminica a 3-a din Postul Mare (a Sfintei Cruci), 19 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit noul imobil.

În paralel, au continuat lucrările de finalizare a lăcașului de cult, realizat în stil bizantin, cu elemente brâncovenești, păstrând unitatea și eleganța arhitecturii tradiționale ortodoxe. Ușa de la intrare, iconostasul și mobilierul au fost realizate de sculptorul Viorel Mihiș din Maramureș. Pictura, executată în tehnica frescă, poartă semnătura lui Petru Butta, iar icoanele de pe catapeteasmă și mozaicul exterior, reprezentând hramul bisericii, au fost realizate de profesorul Sorin Albu. De asemenea, la exterior au fost amenajate alei, iar curtea spațioasă, frumos îngrijită, care cuprinde și casa parohială, precum și un loc de joacă pentru copii, întregește armonios ansamblul parohial.

Ca încununare a acestor lucrări, toate desfășurate sub coordonarea preotului paroh Ciprian Doru Filip, la data de 12 octombrie 2025, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, și cu Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa și Darius Echim