apr. 28, 2024 | Activitatea Ierarhului
Duminică, 28 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aghireș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...
apr. 24, 2024 | Activități catehetice
Proiectul catehetic ,,Lumina lui Hristos luminează tuturor ‘’ la cea de-a douăsprezecea ediție Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu şi sub coordonarea Preacucernicului Părinte Sergiu Ioan Gaga, Inspector pentru catehizare parohială...
apr. 23, 2024 | Activitatea Ierarhului
Marți, 23 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu a asistat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite oficiată în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, de un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția...
apr. 22, 2024 | Activitatea Ierarhului
În Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, 21 aprilie 2024, la Mănăstirea Rohia au fost aniversaţi 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Preasfiţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, petrecută în acelaşi loc, în data de 17 aprilie...