Sfințirea iconostasului bisericii Parohiei Bezded

apr. 4, 2021 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 4 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bezded, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului.

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit și iconostasul lăcașului de cult, în urma lucrărilor de înnoire efectuate asupra acestuia.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Ioan Mureșan, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență, pentru distincție și i-a dăruit o icoană.

Prima atestare documentară a satului provine din anul 1336, când localitatea apare sub numele de „Bezdedtelule”, ajungând ca în anul 1951 să primească denumirea de Bezded.

Din rândul oamenilor simpli care au văzut lumina zilei în Bezded s-a ridicat Alexandru Papiu Ilarian, unul dintre cei mai de seamă militanți pașoptiști pentru libertăți democratice.

În ceea ce priveşte viața bisericească din acest sat, menționăm faptul că în Bezded a existat o biserică de lemn care a fost ridicată în anul 1754 și care, în anul 1990, a fost mutată în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Dumbrava Sibiului, lăcaș de cult în care se slujește și în prezent.

Actuala biserică a fost edificată în anul 1977, trecând prin mai multe etape de întreținere și înfrumusețare, cu precădere în ultima sută de ani, perioadă în care doar trei preoți au sluijit în Parohia Bezded, respectiv Emil Vasian (1925-1977), Grigore Varga (1977-2017) și Ioan Mureșan (2017-prezent).

Începând cu anul 2017, Preacucernicul Părinte Ioan Mureșan a fost numit preot al Parohiei Bezded, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 4 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul...

Mai multe

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

Duminica a 3-a după Paști la Catedrala Episcopală

În Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor), 4 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După citirea pericopei evanghelice, ierarhul...

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...