Mesajul Preasfințitului Benedict cu ocazia Zilei Naționale a Tineretului (2 mai 2025)

mai 1, 2025 | Activitatea Ierarhului

 

Dacă ar fi să mă gândesc la două componente necesare pentru o tinerețe petrecută inteligent și cu roade aș propune curiozitate și ucenicie. Primul dintre ele presupune entuziasm, dorință de cunoaștere, căutare, determinare și spirit de aventură, toate specifice acestei vârste și indicative pentru un parcurs intens, dar și pentru o prospectivă generoasă.

Ca răspuns la acest firesc al tinereții apare și înțelepciunea de a întreba pe cei ce dovedesc precedență în experiența vieții, inteligență practică și, mai ales, înțelepciune duhovnicească. Dorința de a experimenta cere și prudență, cercetare și verificare a lucrurilor. Putem face asta folosind instrucțiunile de folosire, „manualul de utilizare” sau, mai repede și mai simplu, apelând la un tutorial, dar, mai sigur și mai de durată, cerând sfat celui ce știe, care deja a parcurs un drum, ba chiar a traversat situații complicate. Această a doua componentă ne oferă șansa unei întâlniri, a unui dialog, a unei confruntări cu cei care trăiesc timpul unei împărtășiri, a unei generoase oferte de experiență, vie și la îndemână. Poți pune mâna, poți cere sfat și, mai precis, poți vedea cu propriii ochi exact cum. Această perspectivă ne așază într-o stare de ucenicie. Numai cine stă aproape de un bun maestru își poate transforma darul într-un proiect măreț. De această alegere depinde succesul nostru. Mai mult, dincolo de dar și creativitate, numai cine se arată un bun discipol poate deveni și un bun maestru.

De ziua voastră, a tinerilor, vă transmitem un gând – să întăriți și să cultivați dorința bună de cunoaștere, nevoia de a lua contact cu realitățile vieții, dar și entuziasmul de a vă aventura în experiențe noi, dar să vă căutați și mentori buni, în direcția profesională, personală, dar, mai ales, duhovnicească. Nu vă grăbiți, cercetați, verificați, dar, după ce faceți acest lucru, dați credit, urmăriți, învățați, dați-vă drumul, că este cine să vă însoțească, cine să vă susțină, să vă încurajeze, dar și cine să vă ridice. Se poate face echipă frumoasă între generații, iar reușitele pot fi dintre cele mai mari.

Să țineți aproape de Domnul, de prietenii Lui, profesioniști într-ale credinței, să priviți cu atenție la maeștrii voștri, să învățați de la ei, să cereți ajutorul. Să fiți curioși și curajoși în cele pe care vreți să le întreprindeți. Dar și să știți să vă bucurați, să fiți contagioși cu felul vostru frumos de a trăi, să deschideți drumuri și să desțeleniți lumi împietrite. Stă în puterea voastră să faceți lucruri mari.

Vă felicităm de ziua voastră și ne exprimăm bucuria de a vă fi alături.

 

Cu binecuvântare, bucurie și îmbrățișare,

+ Benedict

Episcopul Sălajului

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 18 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, județul Sălaj. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în...

Mai multe

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 18 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, județul Sălaj. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în...

Eveniment comemorativ la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

Eveniment comemorativ la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

  Duminică seara, 11 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a luat parte la evenimentul cultural intitulat „Glasul Libertății”, desfășurat la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei. Manifestarea a...