Întâlnirea de toamnă a preoteselor din Episcopia Sălajului

Joi, 22 octombrie 2026, în Sala Transilvania din Zalău, s-a desfășurat cea de-a doua întâlnire a Grupului de preotese din Episcopia Sălajului „Cornelia Costea”. Evenimentul, prezidat de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a reunit soții de preoți din cele trei protopopiate ale eparhiei, în cadrul unei întâlniri dedicate comuniunii, dialogului și reflecției asupra rolului femeii în familie, profesie și comunitate. Tematica întâlnirii s-a înscris în contextul anului 2026, proclamat în Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației familiei creștine” și „Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar”.

Întâlnirea a debutat cu un moment artistic susținut la pian de Medeea Buzgău, elevă la Colegiul Național Silvania din Zalău și la Școala Populara de Arta, urmat de cuvântul de bun venit adresat participantelor din partea organizatoarelor.

În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit rugăciunea de binecuvântare și a adresat un cuvânt de deschidere, în care a evidențiat importanța comuniunii dintre familiile preoțești și a continuării inițiativelor dezvoltate în cadrul grupului.

Momentul central al întâlnirii l-a constituit conferința susținută de monahia Sofronia Rădulescu, stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași, cu tema „Femeia între familie, profesie și comunitate. De la gândul apăsător la pacea inimii”. Invitata, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul formării și consilierii, al comunicării și al gestionării emoțiilor, a lucrat vreme îndelungată sub îndrumarea maicii Siluana Vlad, desfășurând numeroase seminarii și ateliere dedicate relațiilor familiale și dezvoltării personale.

Conferința a adus în atenție provocările specifice vieții de preoteasă, de la responsabilitățile familiale și profesionale până la implicarea în viața comunității parohiale, precum și nevoia de a păstra echilibrul interior și pacea sufletească în mijlocul acestor solicitări. Un accent deosebit a fost pus pe felul în care grijile cotidiene, așteptările celor din jur și responsabilitățile asumate pot influența viața personală și relațiile de familie, dar și pe importanța acordării unei atenții propriilor nevoi sufletești. Conferința a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, care le-a oferit preoteselor prilejul de a aduce în discuție preocupări și experiențe din propria viață.

În continuarea programului, Corul preoteselor din Episcopia Sălajului, dirijat de diaconița Andreea Char, a susținut un recital muzical, pregătit special pentru această întâlnire.

În încheierea întâlnirii, Preasfințitul Părinte Benedict a adresat un cuvânt de mulțumire maicii Sofronia Rădulescu pentru prezență și pentru reflecțiile împărtășite, apreciind felul în care aceasta a abordat frământările și responsabilitățile vieții cotidiene, precum și nevoia de echilibru și pace sufletească. Ierarhul a evidențiat importanța acestor teme pentru soțiile de preoți, chemate să îmbine grija față de propria familie cu responsabilitățile și implicarea în viața comunității parohiale. În semn de recunoștință pentru contribuția adusă acestei întâlniri, Preasfinția Sa i-a oferit invitatei o icoană și un set de cărți.

Totodată, fiecare preoteasă a primit din partea ierarhului volumul „Șapte sfinte. Conversații cu sfinte și prietene”, apărut la Editura Renașterea, sub îngrijirea Melindei Johnson, în traducerea din limba engleză a profesoarei Maria Bob. Cartea reunește șapte texte semnate de autoare contemporane, care prezintă viețile unor sfinte mai puțin cunoscute: Morwenna, Casiana, Ia, Nina, Piama, Margareta și Casilda. Prin evocarea experiențelor lor de viață, din epoci și spații culturale diferite, volumul propune modele de credință, statornicie și apropiere de Dumnezeu, oferind cititoarelor prilejul de a descoperi repere feminine din tradiția creștină.

Programul s-a încheiat cu un moment de socializare, intitulat „Un ceai cu poveste”, care le-a oferit participantelor prilejul de a continua dialogul și de a consolida legăturile de prietenie și sprijin reciproc.

Evenimentul s-a înscris în cadrul proiectului cultural-religios „Cultura relațiilor. Familia în societatea contemporană”, derulat de Episcopia Sălajului cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte.

Grupul de preotese din Episcopia Sălajului „Cornelia Costea”

Grupul de preotese din Episcopia Sălajului „Cornelia Costea” a fost constituit în octombrie 2025, la inițiativa Preasfințitului Părinte Benedict. Alegerea numelui „Cornelia Costea” reprezintă un gest de omagiu adus soției preotului martir Traian Costea din Treznea, o figură luminoasă a credinței și statorniciei în familia preoțească. În septembrie 1940, preoteasa Cornelia a fost martoră la moartea soțului său în timpul masacrului de la Treznea, purtând cu demnitate greutatea unei suferințe care a devenit mărturie. Rămasă văduvă, și-a crescut singură cei patru copii, cu responsabilitate și echilibru, lăsând peste timp imaginea unei femei puternice și credincioase. Chipul ei rămâne o mărturie a tăcerii curajoase și un reper al demnității în slujirea Bisericii.

Eparhia aduce astfel un omagiu femeilor care, asemenea ei, au susținut cu discreție și credință lucrarea Bisericii și au însoțit cu devotament misiunea preoțească. Totodată, prin întâlnirile și activitățile sale, grupul își propune consolidarea comuniunii dintre soțiile de preoți, crearea unui cadru de reflecție și formare duhovnicească, promovarea modelelor feminine din viața Bisericii și dezvoltarea unei comunități de sprijin, dialog și implicare activă în viața comunităților parohiale.

Mai multe fotografii AICI

Text și foto: Episcopia Sălajului