Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, de la ora 14:00, Preasfințitul Părinte Benedict a oficiat slujba Parastasului de obște pentru cei adormiți la Cimitirul Municipal din Zalău, cu prilejul Sâmbetei celor adormiți – Moșii de toamnă.
La slujbă au participat preoți din parohiile municipiului Zalău, prefectul județului Sălaj, domnul Cristian-Claudiu Bîrsan, precum și numeroși credincioși care au venit să se roage la mormintele celor dragi, trecuți din această viață.
După oficierea Parastasului, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre semnificația rugăciunii pentru cei plecați și despre nădejdea mângâietoare pe care o aduce Biserica în astfel de momente: „Este un moment intens și, deopotrivă, plin de nostalgii. Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră v-ați derulat în minte amintiri de o viață – și mai ales amintiri cu oameni foarte dragi, care au plecat pe tărâmul celălalt. Aici este partea cea mai importantă și cea care ne dă nădejde: faptul că, în Biserică, prin însoțirea celor dragi cu rugăciunea, primim mângâiere. Altfel, amintirea în sine ne-ar aduce doar durere, pentru că timpul de acum este diferit de cel pe care îl petreceam odinioară cu cei pe care îi pomenim. Însă, în momentul în care amintirea – sau pomenirea, cum o numim noi în limbajul Bisericii – se însoțește cu rugăciunea, granițele dintre noi și ei se subțiază, distanțele se micșorează, iar odată cu durerea simțim și mângâierea unei prezențe tainice, venite dintr-o altă lume. Pentru că dragostea este mai puternică decât moartea.”
Ierarhul a arătat că pomenirea celor adormiți nu este doar o formă de recunoștință, ci o mărturisire a credinței în Înviere și o expresie a dragostei care nu se stinge odată cu moartea: „Slujba parastasului, rugăciunea pentru cei adormiți, înseamnă dragostea noastră – ca persoane – pentru cei care au plecat în veșnicie, dar și dragostea Bisericii, ca obște, pentru cei care s-au mutat în eternitate. De aceea este important să mergem la mormintele celor dragi, dar este la fel de important să ne întâlnim ca Biserică, preoți și credincioși, și să stăm împreună. Parastas înseamnă tocmai aceasta: a sta împreună – noi, cei vii, împreună cu cei adormiți. Și această comuniune prin rugăciune se simte – nici nu are nevoie de multe explicații. Mângâierea care vine dintr-o altă lume, ca prezență tainică a celor plecați dintre noi, se resimte în inimile noastre.”
În continuare, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre semnificația Luminației în tradiția transilvăneană, explicând că lumina candelelor aprinse în cimitire devine o mărturisire a credinței și un simbol al prezenței lui Hristos: „În tradiția noastră transilvăneană, ziua de astăzi se numește Luminație, de la lumină. Dumneavoastră puneți, la mormintele celor dragi, o lumânare sau o candelă – și, dintr-o dată, un cimitir întreg devine purtător de lumină. Dacă privim de sus, vedem o mare de lumânări aprinse, iar toate la un loc aduc lumină. Și ce este această lumină altceva decât prezența lui Hristos, Cel care a spus: «Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.» Aceasta este credința noastră, pentru că altminteri gestul ar fi doar unul de recunoștință, o floare, o lumânare, câteva clipe de reculegere. Toate acestea sunt frumoase, dar rugăciunea le dă sens, pentru că rugăciunea este cea care luminează inimile și leagă cerul de pământ.”
Într-un ton pastoral, ierarhul a îndemnat credincioșii să extindă dragostea și rugăciunea și asupra celor uitați sau neștiuți de nimeni, subliniind că fiecare suflet are nevoie de pomenire: „Când treceți spre mormintele celor dragi și vedeți un mormânt unde nu se mai oprește nimeni, opriți-vă o clipă, citiți numele de pe cruce și spuneți: «Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească.» Are nevoie – și avem nevoie cu toții – de această rugăciune. Iar când vom pleca și noi din această lume, mare va fi mângâierea dacă alții, poate necunoscuți, se vor opri și vor rosti pentru noi aceleași cuvinte, ca pentru oameni neștiuți de oameni, dar știuți de Dumnezeu.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre puterea rugăciunii comune și despre frumusețea întâlnirii Bisericii în iubire și nădejde: „E tare frumos când nu mergem fiecare separat, ci ne vedem împreună, ca Biserică. Pornind de aici, ducem mai departe rugăciunea și dragostea. Venim împreună pentru cei dragi, pentru cei cărora le suntem recunoscători și pentru cei pe care nu are cine să-i mai pomenească. Pentru că asta înseamnă Biserica: a fi împreună. Să fim următori luminii, ca și noi înșine să fim lumini în această lume.”
Sâmbăta celor adormiți – Moșii de toamnă
În rânduiala Bisericii Ortodoxe, prima sâmbătă din luna noiembrie este închinată pomenirii de obște a celor adormiți, numită în popor „Sâmbăta Morților” sau „Moșii de toamnă”. Aceasta este una dintre cele trei mari zile rânduite de Biserică pentru rugăciunea de obște întru pomenirea celor trecuți din această viață, alături de Moșii de iarnă, așezați înaintea Postului Mare, și Moșii de vară, din ajunul Pogorârii Sfântului Duh.
Aceste zile au un caracter liturgic aparte, fiind strâns legate de Sfânta Liturghie și de slujba Parastasului, când Biserica se roagă pentru „toți cei adormiți întru nădejdea Învierii și a vieții veșnice”. Rugăciunea pentru cei plecați este o lucrare a iubirii și o mărturisire a comuniunii care unește Biserica pământească cu cea cerească, arătând că viața celor adormiți continuă în lumina lui Dumnezeu, iar moartea nu rupe legătura dintre credincioși.
În spațiul transilvănean, ziua de 1 noiembrie este cunoscută și sub numele de Luminație – o tradiție locală care, în acest an, s-a suprapus cu Sâmbăta celor adormiți, exprimând aceeași credință în Înviere și aceeași cinstire plină de lumină a celor mutați la Domnul.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
