În a doua zi a Sfintelor Paști, 13 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit pentru prima dată Sfânta Liturghie în orașul Jibou, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Proroc Daniel”, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict a rostit un cuvânt de învățătură, arătând că perioada dintre ziua Învierii și duminica următoare este un timp al așteptării, dar nu al unei așteptări pasive, ci al uneia lucrătoare, în care omul este chemat să se pregătească pentru întâlnirea personală cu Hristos Cel înviat.
În acest sens, ierarhul a explicat că, deși Învierea este vestită și trăită în mod comunitar, drumul până la întâlnirea personală cu Hristos presupune un parcurs interior: „Ne aflăm într-un răstimp al așteptării, așteptării lucrătoare. Între ziua Învierii și ziua a opta, Domnul nu mai are un contact direct cu toți, iar această așteptare este foarte bine exprimată de Sfântul Apostol Toma, care nu a fost de față la prima arătare și care își dorește intens să aibă și el parte de această întâlnire. Și noi trăim o astfel de așteptare: am auzit despre Înviere, ni se vestește în fiecare an și în fiecare duminică, dar de la această proclamare și până la întâlnirea personală cu Hristos cel înviat este un drum. La unii durează mai puțin, la alții mai mult, uneori chiar o viață întreagă.”
De aici, Preasfinția Sa a arătat că această așteptare trebuie asumată în mod activ, iar Evangheliile Învierii oferă repere concrete pentru acest parcurs. Primul dintre acestea este curajul iubirii, așa cum se vede la femeile mironosițe: „Ele au fost fidele și curajoase. Dis-de-dimineață au mers la mormânt, deși știau că este o piatră mare și că, omenește vorbind, nu aveau cum să o dea la o parte. Se întrebau: «Cine ne va prăvăli nouă piatra?» Rațiunea le spunea că nu are rost să meargă mai departe, dar curajul dragostei le-a făcut să meargă. Și aici este o lecție pentru noi: nu trăim viața după calcule și rețete sigure, nu există pași garantați care să ne ducă automat la întâlnirea cu Dumnezeu. Există însă acest curaj al dragostei, care depășește calculele și ne face să mergem mai departe, chiar și atunci când viața pare blocată.”
În continuare, ierarhul a adăugat că acest curaj trebuie însoțit de o dorință vie de întâlnire cu Dumnezeu, ilustrată de Maria Magdalena: „Maria Magdalena a trăit o neliniște bună. Nu o liniște de confort, ci o neliniște arzătoare, pentru că primise iertare multă și nu putea să rămână nepăsătoare. Îl căuta pe Domnul și nu avea odihnă până când nu Îl găsea. Asta înseamnă neliniștea cea bună: un foc lăuntric care nu ne lasă să ne mulțumim cu o credință de duminică sau de sărbătoare, ci ne face să-L căutăm pe Hristos în fiecare moment al vieții noastre.”
Un alt element subliniat a fost importanța comuniunii, pornind de la faptul că apostolii, deși cuprinși de frică, au rămas împreună: „Apostolii stăteau în spatele ușilor încuiate de frica iudeilor, dar nu fiecare separat, ci împreună. Acesta este un lucru esențial: pentru a-L trăi pe Hristos deplin, avem nevoie de comuniune. Nu putem trăi credința izolat, fiecare în lumea lui. Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor. Lipsa de unitate ne lipsește de prezența lui Hristos. De aceea venim la biserică nu ca să stăm anonimi, ci ca să ne cunoaștem, să ne susținem și să învățăm să fim împreună.”
În același registru, ierarhul a arătat că Evanghelia celor doi ucenici care mergeau spre Emaus descoperă în mod concret locul întâlnirii reale cu Hristos Cel înviat: „Cei doi mergeau spre Emaus și nu L-au recunoscut pe Domnul, deși era cu ei. Le-a tâlcuit Scripturile și nici atunci nu L-au recunoscut. Dar când a frânt pâinea, li s-au deschis ochii și au înțeles cine este. Și au spus: «Oare nu ardea în noi inima când ne vorbea pe cale?» Aici avem indiciile cele mai clare: Hristos se descoperă în cuvântul Său și în frângerea pâinii.”
Pornind de aici, Preasfinția Sa a subliniat că întâlnirea cu Hristos nu este ceva abstract, ci are un loc concret în viața Bisericii: „Unde Îl întâlnim pe Hristos cel înviat? În cuvântul lui Dumnezeu și în Sfânta Liturghie. Cuvintele Mele sunt duh și sunt viață, spune Domnul. Iar cine mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață în el. Știm ce avem de făcut: să citim cuvântul lui Dumnezeu și să ne împărtășim, pregătindu-ne prin spovedanie și printr-o viață asumată. Nu ne lipsește cunoașterea, ci hotărârea de a face ceea ce știm.”
De asemenea, ierarhul a evidențiat și dimensiunea concretă a ospitalității, ca deschidere a inimii către celălalt, în care se arată prezența lui Hristos: „Ospitalitatea nu înseamnă doar a primi pe cineva la masă, ci înseamnă lărgirea inimii. Înseamnă să-i faci loc celuilalt în viața ta. În această deschidere se arată Învierea: în felul în care îl primești pe celălalt, în felul în care te deschizi și îl îmbrățișezi.”
În încheiere, Preasfințitul Părinte Benedict a sintetizat aceste repere, arătând că întâlnirea cu Hristos Cel înviat se pregătește prin curajul iubirii, dorul lăuntric, comuniunea și participarea la viața liturgică a Bisericii, chemându-i pe cei prezenți să trăiască această așteptare ca pe un drum real spre întâlnirea personală cu Domnul.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Benedict l-a hirotonit întru preot pe diaconul Raul Butaș, profesor la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, pe seama paraclisului aceleiași instituții.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei.
La finalul slujbei, părintele paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului, a mulțumit Preasfințitului Benedict pentru binecuvântare.
Scurt istoric
Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.
În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.
Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.
Mai multe fotografii AICI
Text și foto: Episcopia Sălajului
