Praznicul Botezului Domnului la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Alexandru” din Zalău

ian. 6, 2024 | Activitatea Ierarhului

Sâmbătă, 6 ianuarie 2024, cu prilejul praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Alexandru” din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți în frunte cu părinții slujitori ai parohiei, Preacucernicul Părinte paroh Claudiu-Traian Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.

În continuare, potrivit rânduielii bisericești, a fost oficiată slujba sfințirii celei mari a apei, la care au participat numeroși credincioși, care, conform tradiției, au fost stropiți de către Preasfințitul Părinte Petroniu și preoții slujitori cu Aghiasmă Mare, sărutând sfânta cruce și primind anafură. Cei prezenți au dus, apoi, Aghiasma Mare la casele lor, pentru a o consuma cu toată evlavia până la odovania praznicului.

La final, Preacucernicul Părinte coslujitor Mihai-Adrian Dobocan a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita făcută în parohie.

Piatra de temelie a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Alexandru” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000, crucea ridicării acestui lăcaș de cult fiindu-i încredințată Preacucernicului Părinte Alexandru Horvat. În anul 2004, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009, Preasfinția Sa a sfinţit şi casa parohială.

În urma trecerii la Domnul a Părintelui paroh Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu a numit ca preot paroh pe Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, apropiat colaborator al Părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector, în cadrul Sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. Începând cu anul 2020, Preacucernicul Părinte Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, a fost numit preot coslujitor al acestei parohii.

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.

Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data de 12 iunie, lăcașul de cult a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, fiind așezate Sfinte Moaște în piciorul Sfintei Mese, care, mai apoi, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir.

În urma trecerii la Domnul a Părintelui paroh Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu a numit ca preot paroh pe Preacucernicul Părinte Claudiu Nechita, apropiat colaborator al Părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector, în cadrul Sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului. Începând cu anul 2020, Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, a fost numit preot coslujitor al acestei parohii.

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.

Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data de 12 iunie, lăcașul de cult a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, fiind așezate Sfinte Moaște în piciorul Sfintei Mese, care, mai apoi, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir.

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

Binecuvântare arhierească în Parohia Surduc

În Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei), 18 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Surduc, Protopopiatul Jibou, județul Sălaj. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în...

Mai multe

Eveniment comemorativ la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

Eveniment comemorativ la Muzeul Holocaustului din Șimleu Silvaniei

  Duminică seara, 11 mai 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a luat parte la evenimentul cultural intitulat „Glasul Libertății”, desfășurat la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord din Șimleu Silvaniei. Manifestarea a...