Resfințirea noii biserici a Mănăstirii Bălan

aug. 13, 2023 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 13 august 2023, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Bălan, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la biserica cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Pafnutie-Pârvu Zugravul” din cadrul complexului monahal al mănăstirii. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, în altarul de vară situat în vecinătatea lăcașului de cult, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, care, an de an, vin la sfânta mănăstire, pentru a se ruga într-un singur cuget lui Dumnezeu și pentru a fi părtaşi la bucuria obştii acestei vetre monahale.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacuvioasei Maici starețe Melania Silvestru o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericilor de lemn.

În continuare, Preacuvioasa Maică stareță a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor de față.

Mănăstirea Bălan, situată în hotarul Comunei Bălan, a fost atestată documentar în anul 1471 și a fost pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, primind hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”. Mica mănăstire din această zonă a fost o prezență ortodoxă constantă pe acest teritoriu chiar și în perioada ocupației austro-ungare, în care unele parohii de pe Valea Almașului au devenit greco-catolice.

Biserica originală de secol XV a fost strămutată în Parohia Bălan, în locul Cricova, unde se află și în prezent.

În anul 1860 s-a ridicat, din lemn masiv de stejar, o replică a bisericuței originale, păstrându-i-se hramul: ,,Adormirea Maicii Domnului”. Până în anul 1992, acest lăcaș de cult a fost sub oblăduirea Parohiei Bălan, ulterior, devenind biserică mănăstirească.

Între anii 1990-1992 a fost ridicată noua biserică a mănăstirii, cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Cuvios Pafnutie-Pârvu Zugravul”, aceasta fiind sfințită, în anul 1992, de către Preasfințitul Părinte Ioan Mihălțan, pe atunci Episcopul Oradiei, Bihorului și Sălajului.

Din anul 2010, în cadrul acestui așezământ monahal au viețuit surori și monahii, sub povățuirea Preacuvioasei Maici starețe Melania Silvestru, încercându-se o reaprindere a vieții isihaste atât de mult dorite în spiritualitatea ortodoxă.

Totodată, sub coordonarea Preacuvioasei Maici starețe și prin osârdia viețuitoarelor mănăstirii, în anul 2016, la vechiul lăcaș de cult s-au realizat ample lucrări de renovare, iar între anii 2015-2023, la noua biserică a mănăstirii au fost realizate următoarele lucrări: în interior lăcașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica „a secco”, s-au vopsit podelele, s-au montat candelabru, aplice, geamuri și ușă de acces, a fost instalat sistemul de încălzire pe calorifere, s-a confecționat iconostasul din lemn de nuc și s-au achiziționat bănci din lemn de brad. În exterior biserica a fost acoperită cu șindrilă, pereții acesteia au fost reparați, tencuiți, izolați cu vată sticlată și văruiți în tehnica tradițională cu „albastru iobag”, soclul lăcașului de cult a fost placat cu piatră naturală, în jurul bisericii s-a amenajat un trotuar de beton, s-au turnat aleile și s-au placat cu piatră naturală scările de acces spre lăcașul de cult, iar în proximitatea biserii a fost amenajat un foișor. De asemenea, lăcașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Această mică vatră monahală are trei hramuri ale Maicii Domnului și o obște alcătuită din trei viețuitoare, care se bucură de ocrotirea Împărătesei Cerurilor, Preacurata Fecioară Maria.

Mai multe

Liturghie Arhierească în Parohia Sărmășag

Liturghie Arhierească în Parohia Sărmășag

Marți, 1 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sărmășag, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți. În cadrul Dumnezeieștii...

Resfințirea bisericii din Parohia Sorușa-Uileac

Resfințirea bisericii din Parohia Sorușa-Uileac

Duminică, 29 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Sorușa-Uileac, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a...

Târnosirea bisericii din localitatea Perii Vadului

Târnosirea bisericii din localitatea Perii Vadului

Duminică, 22 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Perii Vadului, filie a Parohiei Răstoci, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările săvârșite la biserica din...

Resfințirea bisericii din Parohia Rona

Resfințirea bisericii din Parohia Rona

Duminică, 15 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rona, Protopopiatul Jibou, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat și slujba de reîntemeiere a...

Prezență Arhierească în Parohia Romita

Prezență Arhierească în Parohia Romita

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Romita, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. În cadrul...

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Hramul Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca

Duminică, 8 septembrie 2024, cu ocazia praznicului Nașterii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Schitului „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Marca. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu...