Hramul de vară al Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

iun. 24, 2023 | Activitatea Ierarhului

Sâmbătă, 24 iunie 2023, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și diaconi și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat și în acest an, în număr mare, la sfânta mănăstire.

La finalul slujbei, Preacuviosul Părinte stareț, Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a pus la sufletele celor prezenți.

Situată la granița județelor Sălaj și Satu Mare, mănăstirea a luat ființă în anul 2004, în data de 13 iunie, când a fost sfințită și piatra de temelie a acestui așezământ monahal, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. La început, lucrările au fost coordonate de Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, iar din anul 2008 au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi. În anul 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, a fost proclamată ridicarea Schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

Biserica mănăstirii adăpostește și mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste sfinte moaște au fost dăruite mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Între anii 2012-2016 a fost amenajat paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, acesta fiind sfințit de Preasfințitul Părinte Petroniu, în data de 30 noiembrie a anului 2016.

Mai multe

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

Pastorală la Învierea Domnului, Zalău, 2024

† Petroniu Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului: Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări! Iubiţi credincioşi, Hristos a...

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Zi de sărbătoare în Parohia Aghireș

Duminică, 28 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Aghireș, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Binecuvântarea sediului Protopopiatului Ortodox Român din Jibou

Duminică, 14 aprilie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare la sediul Protopopiatului Ortodox Român din Jibou, în urma lucrărilor de modernizare efectuate asupra acestuia. Piatra de temelie a sediului a fost sfințită în data de 24...