Slujbă de reîntemeiere a Sfintei Mese în localitatea Șasa

mart. 5, 2023 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 5 martie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Șasa, filie a Parohiei Dolheni, din Protopopiatul Jibou.

Cu ocazia acestui eveniment deosebit, Preasfinția Sa a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în decursul timpului și a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preacucernicul Părinte Dan Dregan, protopopul Jiboului, a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2023.

La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat Preacucernicului Părinte paroh Ionuț-Vasile Boancă o diplomă de apreciere.

De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la lăcașul de cult.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură și i-a dăruit o icoană.

Totodată, astăzi, 5 martie 2023, se împlinesc 15 ani de la alegerea Preasfințitului Părinte Petroniu ca Episcop titular al Episcopiei Sălajului.

Satul Şasa este situat în partea de nord-est a județului Sălaj, pe dealurile din dreapta văii Someşului, și aparţine, din punct de vedere administrativ, de comuna Ileanda.

Primele date despre începutul aşezării le avem din perioada 1543-1549, la început localitatea având patru case, iar mai apoi șase.

Despre existenţa unei biserici în Şasa se aminteşte, pentru prima dată, în anul 1666, în însemnările de pe marginea unui Tetraevangheliar, dăruit bisericii din Şasa, de către ofiţerul Ştefan Dragoş din Topliţa.

În anul 1840, în Şasa s-a construit o nouă biserică de lemn.

Actuala biserică a satului, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost construită în anul 1921, din piatră, fiind acoperită cu tablă și având absida altarului poligonală, decroşată. Pe latura vestică sunt amplasate două turnuri clopotniţă, în formă de coif, acoperite cu tablă.

Începând cu anul 2020, Preacucernicul Părinte Ionuț-Vasile Boancă a fost numit preot al Parohiei Dolheni, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea bisericii din Parohia Dolheni și a lăcașurilor de cult din filiile Șasa și Bârsăuța.

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...

Proiectul Catehetic „Bucuria Învierii”

Proiectul Catehetic „Bucuria Învierii”

  Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Benedict, sub coordonarea Părintelui Ioan Sergiu Gaga, inspector pentru catehizare parohială, în Circumscripția Catehetică Someș, având ca preot coordonator pe Vasile Mureșan, la biserica din Parohia Ortodoxă...

Mai multe

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

Hramul de primăvară al Parohiei „Sfântul Apostol Toma” din Zalău

  În a doua duminică după Paști (a Sfântului Apostol Toma), 27 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Apostol Toma” din Zalău, care și-a sărbătorit hramul de...

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Bucurie duhovnicească de Izvorul Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 25 aprilie 2025, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Maria” din localitatea Rus, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, de la ora 10:00, în biserica...

A treia zi de Paști, la Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști, la Șimleu Silvaniei

În a treia zi a Sfintelor Paști, 22 aprilie 2025, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, în sobor de preoți și diaconi. La momentul rânduit al...