„Colindul Sfântului Nicolae” la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău

dec. 9, 2022 | Activitatea Ierarhului

„Colindul Sfântului Nicolae” ocupă un loc important între activităţile dedicate Zilelor Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău. Aflat la a V-a ediţie, acest proiect județean se bucură de o caldă popularitate în rândul preșcolarilor de la grădinițele din Zalău şi a iubitorilor de tradiţii şi obiceiuri strămoşeşti.

Astfel, miercuri, 7 decembrie 2022, copiii au colindat în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu. La eveniment au luat parte și Preacucernicul Părinte Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului, Doamna Mioara Gudea, Inspectorul Școlar pentru disciplina Religie, precum și un număr considerabil de auditori. Concertul a debutat cu reprezentația corului „Predania” al Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău și a continuat cu elevii claselor primare ale Liceului Ortodox şi cu copiii de la grădinițele din Zalău: „Pinochio”, „Ion Creangă”, „Piticii isteţi”, „Căsuţa cu poveşti”, „Dumbrava minunată”, „Licurici”, nr. 1 și nr. 12.

Evenimentul desfăşurat anual în cadrul activităților dedicate Zilelor Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău este un proiect de suflet, prin care se urmărește promovarea valorilor creștine în rândul comunității și educarea copiilor în sensul conservării tradiţiilor şi obiceiurilor din străbuni.

Mai multe

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Duminică, 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Motiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii la Mănăstirea Rus

Vineri, 21 aprilie 2023, cu ocazia sărbătorii Izvorului Tămăduirii, Mănăstirea Rus, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mănăstirea „Sfânta Maria - Rus”, s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit sute de credincioși, atât din...

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

A treia zi de Paști în Șimleu Silvaniei

Ca în fiecare an, în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a făcut un popas duhovnicesc în mijlocul credincioșilor din orașul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Intrarea în biserică...

A doua zi de Paști în orașul Jibou

A doua zi de Paști în orașul Jibou

Luni, 17 aprilie 2023, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul...