Prezență Arhierească în locul în care va fi ridicată o nouă mănăstire în Episcopia Sălajului

iun. 19, 2022 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 19 iunie 2022, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie, pe o scenă special amenajată, în locul în care va fi edificată noua biserică a Mănăstirii „Tuturor Sfinților” din Zalău, cu prilejul hramului noului așezământ monahal, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au aflat și Preacuviosul Părinte Arhim. Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Septimiu Gudea, contabilul Episcopiei Sălajului, Preacucernicul Părinte Grigore Vid, protopopul Zalăului și Preacucernicul Părinte Ciprian Boșca, secretarul Protopopiatului Șimleu Silvaniei, și în prezența a numeroși credincioși care s-au adunat, în număr mare, atrași fiind de încărcătura spirituală a acestui loc, dar și de frumusețea zonei.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinția Sa l-a instalat în demnitatea de stareț al Mănăstirii „Tuturor Sfinților” din Zalău pe Preacuviosul Părinte Protos. Rafael Blejan, care este și egumen al Schitului Stârciu.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit slujba de sfinţire a celor două clopote ale noului lăcaș de cult.

Totodată, au fost acordate și diplome de apreciere celor care s-au implicat în activitățile derulate în vederea ridicării noii biserici.

În continuare, Preacuvioșia Sa a adresat Preasfinției Sale un cuvânt de mulțumire pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, precum și un gând de început în noua ascultare încredințată, în care Domnul să rânduiască toate cele de folos spre mântuire pelerinilor care vor vizita și se vor ruga în nou-înființata mănăstire.

Mănăstirea de călugări din Municipiul Zalău, închinată „Tuturor Sfinților”, a fost înființată în urma hotărârii Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, întrunit în ședință de lucru, în data de 13 februarie 2014, pentru o intensificare a misiunii pastorale, iar grija ridicării acestui lăcaș de cult a fost încredințată de Preasfințitul Părinte Petroniu Preacuviosului Părinte Protos. Rafael Blejan, egumenul Schitului Stârciu.

Biserica cu hramul „Tuturor Sfinților” va fi ridicată în apropierea cartierului Ortelec din Municipiul Zalău, într-un minunat amfiteatru, cunoscut de către localnicii din Ortelec și din localitățile vecine ca „Răpaus”, ca urmare a faptului că la propunerea Preacucernicului Părinte Nicolae Gudea, parohul Parohiei Ortelec la vremea aceea, credincioșii Parohiei Ortelec au donat terenul necesar pentru ridicarea unei mănăstiri, urmând ca actualul loc de amplasare a noului așezământ monahal să fie obținut în urma unei strânse colaborări cu Primăria Municipiului Zalău, care a acceptat schimbul unui teren al primăriei, respectiv locul în care va fi sfințită, ulterior, piatra de temelie pentru noua biserică a mănăstirii, cu terenul Parohiei Ortelec.

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Mai multe

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

În zilele de marți și miercuri, 1-2 iulie 2025, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a...

Hramul Schitului Stârciu

Hramul Schitului Stârciu

În Duminica a 3-a după Rusalii, 29 iunie 2025, când Biserica prăznuiește și pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul Stârciu, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal....

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Hramul Mănăstirii Bobota | 2025

Marți, 24 iunie 2025, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, sărbătorind hramul de vară al acestui așezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe altarul de vară al...