Joi, 9 iunie 2022, în biserica „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Jibou a avut loc conferința pastoral-misionară semestrială de primăvară a preoților din Protopopiatul Jibou al Episcopiei Sălajului. Potrivit articolului 140 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, conferințele pastoral-misionare se desfășoară de două ori pe an, tematica acestor conferințe fiind unitară în întreaga Patriarhie.
Conferința s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Părinte Petroniu și a fost susținută de Preacucernicul Părinte Daniel-Florin Teglaș, preot paroh al Parohiei Solona.
Tema tratată de către Preacucernicia Sa a fost în acord cu tematica propusă de Sfântul Sinod privind „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, fiind intitulată: „Valoarea şi sensul rugăciunii în Sfânta Scriptură”.
Prezentarea a fost structurată pe două capitole, după cum urmează: Repere biblice de comuniune a omului cu Dumnezeu prin rugăciune și rugăciunea profeților și a drepților în Vechiul Testament și Sensul rugăciunii în Noul Testament. După susținerea prelegerii au avut loc intervenții ale preoților cu privire la această temă.
Din punct de vedere administrativ, Episcopia Sălajului are în structura sa trei protopopiate, 205 parohii și nouă așezăminte monahale, în care slujesc un număr de 243 de preoți și diaconi.