Liturghie Arhierească în Parohia Cehu Silvaniei

apr. 17, 2022 | Activitatea Ierarhului

Duminică, 17 aprilie 2022, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Cehu Silvaniei, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au numărat și Preacucernicul Părinte Arhid. Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și Preacucernicul Părinte Florian-Grigore Vid, protopopul Zalăului.

La final, Preacucernicul Părinte paroh Radu-Marius Barbor a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a pus la sufletele celor prezenți și i-a dăruit o icoană. În continuare, au fost împărțite iconițe tuturor celor prezenți la sfânta biserică.

Orașul Cehu Silvaniei, situat la intersecția județelor Sălaj, Maramureș și Satu Mare, este așezat pe marginea Văii Sălajului și are în vecinătate satele Ulciug, Horoatu-Cehului, Nadiș, Giurtelecu Hododului și Motiș.

Începuturile istorice ale acestui oraș se pierd în antichitatea daco-romană, numele acestuia amintind de „Țara Silvaniei/Terra Silvanorum” de odinioară, bogată în codrii seculari.

Documentar, localitatea este amintită în anul 1318, la acea dată fiind cetate de lemn. În anul 1405, Cehu Silvaniei este menționat ca sat românesc (villae olachales), cu numele ,,Chechy”. Prin anii 1566, 1569 este amintit ca centru urban. În epoca modernă, orașul este Centru de Plasă al zonei de ,,Sub Codru”, Centru de Raion (1950-1968), iar odată cu reforma administrativ-teritorială a țării (1968), Cehu Silvaniei este declarat oraș, ajungând până la 10.000 de locuitori. În prezent, orașul are aproximativ 7000 de locuitori, proporția fiind de 30% români și 70% maghiari.

Parohia Cehu Silvaniei ia ființă în anul 1922, odată cu numirea preotului Ilie Călăuz, care păstorește între anii 1922-1952. În anul 1932, acesta este numit protopop al Districtului Silvaniei. Între anii 1953-1957 protopop al Raionului Cehu Silvaniei, regiunea Baia Mare, Episcopia Oradiei este preotul Petru Pop. Între anii 1958-1961 protopopiatul este condus de preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 octombrie 1961, până în data de 30 martie 1968, protopop este preotul Andrei Măntăluță. La această dată, este pusă în aplicare noua organizare administrativă a țării, Protopopiatul Cehu fiind desființat și rămânând parohie, cu filia Nadiș, aparținând de Protopopiatul Zalău. Între 1 aprilie 1968 și 1 decembrie 1980 revine, de această dată, ca paroh, preotul Mihail Tostogan. Din data de 1 ianuarie 1981 până în data de 1 septembrie 2001 paroh al Parohiei Cehu Silvaniei este preotul Ștefan Vădeanu. În data de 1 aprilie a anului 2000 se înființează și postul de preot slujitor prin numirea părintelui Ioan Șandor. Actualul paroh, Radu-Marius Barbor și-a început activitatea în data de 1 noiembrie a anului 2001.

Mai multe

Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Zi de sărbătoare în Parohia ,,Sfânta Treime” din Zalău

Duminică, 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat...

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Prezență Arhierească în Parohia Ortelec

Duminică, 3 martie 2024, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul zălăuan Ortelec, Protopopiatul Zalău, unde a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi. În...

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Liturghie Arhierească în Parohia Crișeni

Duminică, 4 februarie 2024, credincioșii Parohiei Crișeni au îmbrăcat straie de sărbătoare. În această zi binecuvântată de Dumnezeu, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în noua biserică a parohiei de Preasfințitul Părinte Petroniu, împreună cu un sobor de preoți și...