Pastorală la învierea Domnului – 2012

apr. 14, 2012 | Pastorale

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI
Zalău, 2012

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiţi fii duhovniceşti,
Hristos a înviat!

La începutul slujbei de înviere din noaptea Sfintelor Paști arhiereul sau preotul vine din sfântul altar pe solee, cu lumânarea aprinsă, și rostește de trei ori: „Veniți de primiți lumină!”, iar credincioșii își aprind lumânările de la acesta și, apoi, unul de la celălalt. Întrucât ne aflăm în săptămâna luminată, iar în paginile Sfintei Scripturi întâlnim, cu diferite înțelesuri, de foarte multe ori, cuvântul „lumină”, astăzi vom vorbi despre lumină și sensurile ei în învățătura de credință a Bisericii.
Când citim în Noul Testament că „Dumnezeu este lumină” (I Ioan 1,5) și El „locuiește în lumina cea neapropiată” (I Timotei 6,16) trebuie să înțelegem că autorii biblici se referă la ființa lui Dumnezeu, care nu poate fi văzută sau percepută în vreun fel de om ori de vreo creatură de pe fața pământului, nici măcar de îngerii din ceruri.
Cu toate acestea, oamenii duhovnicești pot contempla strălucirea naturii dumnezeiești sau slava lui Dumnezeu, care nu trebuie însă confundată cu ființa Lui. În acest sens vom prezenta două exemple din Sfânta Scriptură. Primul este luat din Vechiul Testament. La rugămintea lui Moise de a-L vedea pe Dumnezeu, Acesta i-a spus: „Eu Îmi voi trece slava pe dinaintea ta. Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să-Mi vadă faţa şi să trăiască” (Ieșire 33,19-20). În Muntele Sinai Moise nu doar a contemplat slava lui Dumnezeu, ci s-a și umplut de harul dumnezeiesc sau de energiile Sale necreate, căci pe când „se cobora din munte, faţa îi strălucea, pentru că Dumnezeu grăise cu el, iar Aaron şi toţi bătrânii lui Israel, văzându-l că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el” (Ieşire 34,29-30).
Un părinte bisericesc a afirmat că fața lui Moise strălucea la coborârea din Muntele Sinai pentru că acesta a stat în ascultare de Dumnezeu şi a grăit cu El, dobândind prin aceasta chipul slavei lui Adam din rai.
Statuia lui Moise sculptată de Michelangelo, care este expusă în biserica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru înlănțuit) din Roma, are două coarne pe cap. Aceasta se datorează unei erori de traducere a textului care relatează faptul că faţa lui Moise strălucea. Astfel fericitul Ieronim a tradus în Vulgata cuvintele „faţa lui Moise strălucea” prin „faţa lui Moise era cu coarne”. Cuvintele „corn” şi „rază” sunt redate în limba ebraică prin aceleaşi consoane „k r n”, iar întrucât în vechime în textele ebraice nu erau trecute vocalele, a fost foarte uşor să se realizeze această confuzie.
Al doilea exemplu de contemplare a slavei lui Dumnezeu este luat din Noul Testament. După ce Domnul Hristos a urcat în Muntele Taborului împreună cu Petru, Iacob și Ioan, cei mai înalți din punct de vedere duhovnicesc dintre Sfinții Apostoli, „S-a schimbat la faţă înaintea lor şi faţa Lui a strălucit ca soarele, iar veşmintele I s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17,2). Sfinţii Părinţi ai Bisericii mărturisesc că pe Tabor nu Mântuitorul S-a schimbat la față, ci Sfinții Apostoli au fost înălțați la capacitatea de a-L vedea pe Domnul Hristos aşa cum era El de fapt, plin de slavă. Troparul praznicului schimbării la față lămurește foarte clar acest lucru, când spune: „Schimbatu-Te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea”.
Dacă în Muntele Taborului s-ar fi aflat în acele momente un alt om, nu L-ar fi perceput pe Mântuitorul în slavă, ci ca pe o simplă ființă omenească, neavând înălțimea duhovnicească și morală necesară pentru a sesiza lumina dumnezeiască.
Înainte de patima Sa, pe când se afla în grădina Ghetsimani, Domnul Hristos S-a rugat lui Dumnezeu Tatăl ca toți Apostolii să ajungă să-I vadă slava pe care El a avut-o mai înainte de a fi făcută lumea: „Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi cei pe care Mi i-ai dat, ca să-Mi vadă slava pe care Tu Mi-ai dat-o; pentru că Tu M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17,24).
În cele ce urmează vom vorbi despre sfânta lumină care vine în fiecare an de Sfintele Paști la mormântul Mântuitorului din Ierusalim, aceasta reprezentând un alt mod al manifestării în lume a harului sau a energiilor dumnezeiești necreate.
Sfânta lumină nu coboară din cer la slujba învierii din noaptea Sfintelor Paști, cum greșit crede foarte multă lume, ci la vecernie, care se săvârșește cu aproximativ unsprezece ore înaintea momentului învierii Domnului Hristos, ea fiind o pregustare a luminii celei necreate din împărăţia lui Dumnezeu, după cum şi învierea Mântuitorului din morți este începutul și arvuna învierii noastre.
În cadrul slujbei vecerniei oficiate în ziua din sâmbăta patimilor, când la strană se cântă imnul „lumină lină”, patriarhul ortodox al Ierusalimului, împreună cu soborul de arhierei, preoți și diaconi, înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt. După ce poliția îl controlează pe patriarh, pentru a nu avea asupra lui chibrituri sau vreo brichetă, acesta rupe sigiliul de pe ușa Sfântului Mormânt, care a fost verificat de polițiști să nu conțină vreo sursă de foc, și intră în el. La rugăciunile patriarhului sfânta lumină coboară din cer pe lespedea Sfântului Mormânt și aprinde vata specială așezată acolo din vreme. Patriarhul iese apoi cu sfânta lumină, pe care o oferă celor din biserică.
Drept dovadă a atotputerniciei lui Dumnezeu, sfânta lumină vine mereu sub alte forme: ca o ploaie de foc, ca un glob luminos, ca un fulger sau rază luminoasă, etc. De asemenea, uneori se aprind singure candelele de la icoanele de pe Sfântul Mormânt sau lumânările din mâna celor mai vrednici creştini.
De vreme ce sfânta lumină coboară din cer numai la rugăciunile clericilor ortodocși, unii reprezentanți ai altor religii sau culte creștine contestă autenticitatea acestei minuni dumnezeiești, pretinzând că este vorba despre o înșelătorie.
În decursul istoriei însă a avut loc o întâmplare care spulberă neîncrederea sau reavoința unor astfel de oameni. Pe când Ţara Sfântă se găsea sub stăpânire otomană (între 1516 și 1917), întrucât pe an ce trecea soseau la Ierusalim de Sfintele Paşti tot mai mulți pelerini dornici să vadă și să primească sfânta lumină, autorităţile turceşti au hotărât într-un an să impună o taxă pentru cei care voiau să intre în biserica Sfântului Mormânt în sâmbăta patimilor. Pentru că suma percepută era cam mare, majoritatea pelerinilor nu şi-a permis să o achite, încât în biserică a intrat doar un număr redus de creştini înstăriţi, în urma cărora uşa a fost încuiată. Credincioşii cei mulți au rămas în curtea Sfântului Mormânt, mângâindu-se cu gândul că cei dinăuntru le vor oferi şi lor sfânta lumină când vor ieşi din biserică. În sfântul lăcaş slujba vecerniei a fost săvârșită după tipicul obișnuit, însă când patriarhul a intrat în Sfântul Mormânt și s-a rugat ca sfânta lumină să coboare din cer, aceasta nu a venit. Pelerinii din biserică au ieşit foarte dezamăgiţi în curtea Sfântului Mormânt, unde au constatat cu uimire că sfânta lumină venise şi în acel an, dar de această dată afară, unde se găseau credincioșii cei mulți şi dintre cei trei stâlpi situați în partea stângă a uşii bisericii Sfântului Mormânt, l-a izbit pe cel din mijloc. Acel stâlp a crăpat pe loc şi aşa se păstrează până în zilele noastre. Oricine merge la Ierusalim îl poate vedea. Autoritățile turcești și-au dat seama că minunile lui Dumnezeu nu pot fi controlate de oameni şi, de atunci, nu au mai impus nici o taxă pentru pelerinii care voiau să intre în biserica Sfântului Mormânt în sâmbăta mare pentru a primi sfânta lumină.
Dacă patriarhul ortodox al Ierusalimului s-ar fi folosit de vreo înşelătorie în vederea producerii sfintei lumini, după cum pretind unii, aceasta ar fi venit şi în acel an în Sfântul Mormânt. De asemenea, sfânta lumină coboară din cer de foarte multă vreme, ori în vechime nu exista tehnologia performantă de astăzi. În plus, dacă această lumină ar fi creată artificial, ea ar veni la Sfântul Mormânt și la slujbele celorlalte culte, care serbează Sfintele Paștile cu o săptămână înaintea ortodocșilor.
Ca dovadă că sfânta lumină este o energie necreată trimisă de Dumnezeu din cer, în primele trei minute flacăra acesteia nu este arzătoare. Oricine se poate atinge cu ea pe față ori pe mâini fără să fie vătămat. Abia după trei minute sfânta lumină devine arzătoare, dobândind calitățile unei flăcări pământești obișnuite.
În continuare vom prezenta alte două sensuri ale cuvântului „lumină” pe care le întâlnim în paginile Sfintei Scripturi. Astfel, în cartea Facerii citim că în prima zi a creației „Dumnezeu a zis: «Să fie lumină!». Și a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că lumina este frumoasă; şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric. Şi a numit Dumnezeu lumina «ziuă», iar întunericul l-a numit «noapte»” (Facere 1,3-5). Lumina menționată aici nu este cea a soarelui, pentru că abia în cea de a patra zi a creației „Dumnezeu a zis: «Să fie întru tăria cerului luminători care să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să fie ei spre semne şi spre anotimpuri şi spre zile şi spre ani, şi să fie ei întru tăria cerului luminători să lumineze pământul!». Şi a fost aşa: Dumnezeu i-a făcut pe cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mai mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu întru tăria cerului, ca să lumineze pământul, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric” (Facere 1,14-18).
Lumina de care vorbește Sfânta Scriptură că a fost creată de Dumnezeu în prima zi reprezintă energia luminoasă care stă la baza întregii creaţii spirituale şi materiale. Cercetările ştiinţifice recente au dovedit faptul că nu numai spiritul, ci şi materia este, în esenţa ei, energie luminoasă.
Un scriitor bisericesc a afirmat că pământul însuși era la început transparent sau străveziu, iar în urma păcatului strămoșesc și a crimei lui Cain, care din invidie l-a ucis pe fratele său Abel, a devenit opac, pentru a ascunde trupul îngropat.
Lumina aștrilor cerești creați de Dumnezeu în ziua a patra o vedem cu toții, de aceea nu necesită vreo explicație. Un om credincios cu fire poetică a afirmat că această lumină este umbra lui Dumnezeu.
Vom trece acum la analizarea altui sens al cuvântului „lumină” din paginile Sfintei Scripturi. Domnul Hristos a afirmat: „Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii! Cel ce crede în Mine, nu în Mine crede, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 9,5 și 12,44-46). Este vorba aici despre lumina cunoașterii lui Dumnezeu, a voii Lui, precum și a planului Său cu oamenii, pe care ni le-a descoperit Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Mântuitorul le-a spus și Sfinților Apostoli: „Voi sunteți lumina lumii” (Matei 5,14), pentru că din moment ce aceștia au stat în preajma Lui mai bine de trei ani și au învățat de la El evanghelia împărăției lui Dumnezeu, prin răspândirea ei la diverse popoare le aduceau din rătăcirea idolatră la cunoașterea Dumnezeului Celui adevărat.
Când Domnul Hristos a afirmat: „Eu sunt lumina lumii: cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,12) nu s-a referit doar la revelația făcută de El oamenilor, ci și la răsplata celor care Îi vor urma exemplul, ferindu-se de păcat și săvârșind fapte bune. Călugărul german Toma de Kempis chiar a scris o carte faimoasă intitulată „Urmarea lui Hristos”.
Prin cuvintele adresate creștinilor: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16) Mântuitorul arată că cei ce se feresc de păcat și săvârșesc fapte bune se umplu de lumină, pentru că omul creat după chipul lui Dumnezeu este chemat să împlinească cât mai multe fapte bune, pentru a ajunge la asemănarea cu El. Sufletele oamenilor cu viață curată sunt asemenea unor oglinzi în care se reflectă Dumnezeu, însă aceştia se și umplu de lumină, de aceea sfinţii sunt reprezentaţi în icoane cu aureole în jurul capului.
Aura reflectă câmpul energetic al omului. Cu cât acesta săvârşește mai multe fapte bune, aura îi este mai luminoasă. Cu cât săvârşește mai multe fapte rele, aura îi este mai întunecoasă. Din acest motiv apostolul Iuda este reprezentat în unele icoane cu aură întunecată. De asemenea, pentru că Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, dar și ca om a fost lipsit de păcat și pe parcursul întregii vieți pământești a săvârșit numai fapte bune, este pictat în unele icoane nu doar cu aureolă în jurul capului, ci cu mandorlă, care Îi înconjoară întreg trupul în slavă.
Câtă vreme trăiesc pe pământ oamenii săvârșesc fapte bune, dar și rele, încât în această viață binele este amestecat cu răul, pe când cei ajunși în împărăția cerurilor au biruit definitiv în lupta cu diavolul și păcatul, de aceea vor fi cu totul luminoși, după cum a afirmat Domnul Hristos, că „drepții vor străluci ca soarele în împărăția lui Dumnezeu” (Matei 13,43).
Iubiți fii sufletești,
Viața noastră pe acest pământ, oricât ar fi de scurtă sau de lungă, este trecătoare, pentru că „noi nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13,14). În funcție de faptele noastre însă vom primi răsplată veșnică, drept aceea, dacă vrem să ajungem în rai, cu toții suntem datori să împlinim îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Umblați ca fii ai luminii, pentru că roada luminii este în orice bunătate, dreptate și adevăr, săvârșind ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele cele neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le fățiș, căci pe cele ce le fac păcătoșii întru ascuns, rușine este a le și grăi” (Efeseni 5,8-12).

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Mai multe

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Liturghie Arhierească în Șimleu Silvaniei

Duminică, 21 noiembrie 2021, cu prilejul hramului lăcașului de cult, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Șimleu Silvaniei, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Măeriște

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Măeriște

Duminică, 14 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Măeriște, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între...

Binecuvântarea casei parohiale din localitatea Popteleac

Binecuvântarea casei parohiale din localitatea Popteleac

Duminică, 7 noiembrie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Popteleac, Protopopiatul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi, între care s-au...